Insolit

Povestea stranie a lui Olaf Iansen în apele libere de la Polul Nord (I)

0 87
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Există un mister profund care înconjoară Polul Nord și care, timp de secole, a interesat savanții. Norvegianul Olaf Iansen a făcut unele revelații ieșite din comun, șocante. El și-a dezvăluit experiențe fantastice și a înnebunit lumea. Există un interes enorm pentru studierea Polului Nord, unde s-au angrenat mai multe națiuni care încearcă să rezolve misterul care înfierbânta imaginația multora.

Marinarul explorator norvegian și-a sărbătorit a 95-a aniversare în S.U.A. și ultimii șase ani ai vieții sale și i-a petrecut într-un modest bungalow, în afara drumului de la Glandale și la o scurtă distanță de cartierul oamenilor de afaceri din Los Angeles (California). Și-a petrecut 12 ani într-un stat din Middle Est. Dar, înainte de asta, a fost pescar pe coasta norvegiană, în regiunea insulelor Lofoden, de unde a efectuat turnee către Nord până la Spitzberg și chiar până la Pământul lui Franz Josef.

Povestea stranie a lui Olaf Iansen in apele libere de la Polul Nord

Polul Nord fascinează continuu și lasă loc de nenumarate speculații. Este locul central al gravitației Terrei, leagănul mareelor, unde acele magnetice o iau razna, unde aurorele boreale iluminează noaptea polară și unde spiritele curajoase se aventurează pentru a explora necunoscutul în zone periculoase. Doctorul Orville Livingston a declarat „posibilitatea unui Pământ în interiorul planetei a fost adus mai întâi cunoștinței mele când am descoperit o geodă pe malurile Marilor Lacuti. Geoda este o piatră sferică aparent solidă dar chiar atunci când este despicată se observă că ea este scobită și acoperită în interior cu cristale. Pământul nu este decât o geodă puțin mai mare și principiul care a procedar la crearea geodei, golirea în interior, indubitabil a modelat de asemenea Terra.”

Olaf Iansen pretinde că la Polul Nord există o mare liberă, acolo unde există deschiderea nordului și că lărgimea acesteia poate fi de aproximativ 1400 de mile în diametru. Exploratorul Nansen a scris în cartea sa: „Niciodată nu am plutut într-un mod atât de splendid. Către nord, cu fermitate în direcția nordului, cu un vânt bun, la fel de bine cum valul și pânza ne fac să putem înainta, o mare liberă, milă după milă, perioada de observare după perioada de observare, din aceste regiuni necunoscute, mereu mai clare și mai libere de gheață, aproape că se putea zice: „cât timp va dura asta?” ochiul fix întotdeauna spre direcția nordului ca și cum se masoară un punct. El privește viitorul. Dar există întotdeauna același cer întunecat înainte și care semnifică prezența mării libere.”

La 10 mai 1884, în revista Norwood din Anglia s-a scris: „Nu admitem că există gheață pana la pol – o dată în interiorul marii bariere de gheață, o nouă lume se impune exploratorului, climatul este dulce ca cel din Anglia și, după , înmiresmat ca în insulele grecești.”

Vechile scriituri hinduse, japoneze și chinezești cât și hieroglifele raselor stinse de pe continentul nord – american, toate vorbesc de tradiția adoratorilor soarelui care veneau din Pământul Interior. Este un fapt notabil ca pe masură ce ne apropiem de Ecuator, statura rasei umane este mai puțin mare. Dar patagonienii din America de Sud sunt probabil singurii aborigeni din centrul Terrei care au ieșit prin deschiderea obișnuit desemnată prin Polul Sud și sunt numiți rasă gigantică.

Olaf Iansen declara că, la început, lumea a fost creată de Marele Arhitect al Universului, pentru ca omul să poată ajunge pe suprafața „interioară” care a fost locuită dintotdeauna de „poporul” ales. El a navigat dincolo de Alaska și de coasta siberiană, unde a găsit cimitire conținând oase de fildeș în cantități atât de mari încât sugera că locul era format din vechi locuri de înmormântare. Olaf Iansen crede că aceste resturi provin de la marea viață animală prolifică care abundă pe câmpuri și păduri și pe numeroasele fluvii din Lumea Interioară. Resturile de animale au fost aduse de curenții oceanici, sau au fost purtate de banchize și s-au acumulat ca copacii plutitori pe coasta siberiană. Asta ar dura de o eternitate, în timp formând aceste cimitire misterioase.

Privind acest subiect William F. Warren, în cartea sa, spune: „Stâncile arctice ne vorbesc de o Atlantidă pierdută mai minunată decât cea a lui Natan. Straturile de fosile din fildeș din Siberia depășesc tot ceea ce există de acest fel în lume.”

Va urma

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!