Amintiri
“Ceea ce-mi amintesc plecând din acest moment, este că cineva mi-a spus de a-mi ține ochii închiși. Și am simțit că se afla o persoană la stânga mea, și alta la dreapta. Sub mine se afla o pătură și am fost ridicat. Întreg corpul meu părea înțepat, cu adevărat înțepat, și lucrul următor care s-a întâmplat a fost deplasarea rapidă a două persoane, venind din stânga mea, întorcându-se la unison și îndepărtându-se de mine, foarte repede.
Mi s-a spus să-mi păstrez ochii închiși în tot acest timp și imediat am auzit această voce feminină zicând: “Vă amintiți?, și am spus: “Ce să-mi amintesc?”, și n-am mai scos un cuvânt, era o comunicare mentală. Am simțit un interes profund venind dinspre ea. Imediat, am avut acest examen medical, și apoi am privit acest zid, zidul pe care era o insignă a ceva, o semilună și un fel de zig-zag”.
Viziuni
“Și când mi-am întors capul, am văzut pe o dală, ca o dală de metal, bărbați aranjați întinși. La a 5-a sau a 6-a masă, erau două lucruri care stăteau în spatele meu, și în chiar o secundă, ea a spus: “Dormiți” și am făcut-o. Ceea ce-mi amintesc apoi, este acest tip, trebuie să spun că este un tip pentru că am simțit că era un bărbat, mi-a spus să-i privesc ochii. Și nu doream s-o fac. Nu doream să-l privesc pentru că îmi era teamă de el. Și el a spus: “Nu acesta, “Nu-ți fie teamă” și el a continuat să-mi ceară de a-l privi în ochi. Și i-am spus: “Numai dacă asta poate să ajute”, și el a spus: “Asta ajută”.
I-am privit ochii și am văzut trei imagini. Prima, eu însumi, în picioare într-un ocean, cer albastru, și stăteam într-un ocean eu-însumi. Alta a fost o imagine a Terrei pe cale de a se distruge, bucată cu bucată. Și alta a fost imaginea unei fețe umane, o față albă, pală, cu pupile ca mercurul lichid. Și este tot ce am văzut. Am văzut din nou această față, apoi am căzut inconștient. Lucrul următor de care îmi amintesc, este că toți am revenit în formație, toată lumea.
Toți am devenit în formație liniară, dar îmi amintesc că eu și Alan ne aflam în a doua linie, însă revenisem în a patra linie. Eram toți dezorientați. Este ca și cum… ca și cum am fi băut 150 de litri de bere, pentru că ne balansau înainte și înapoi. Toți. Am făcut ceea ce voi numiți, cred, auto-examenul nostru. Mulți dintre noi erau dezorientați, neștiind ce se întâmplase. Am privit și l-am văzut pe sergentul Turner, care se afla în uniforma sa de vară, obișnuită de parandă. Avea toate medaliile sale. Am crezut că vărsase cafea pe pantalon, dar aparent, avusese un “accident”. A blestemat și s-a îndepărtat. Sergentul Newkirk ne-a spus de a ne întoarce la barăci noastre și m-am întrebat: “N-am avut discursul căpitanului. Ce s-a întâmplat cu discursul nostru?”
Ei bine, n-am mai avut niciodată discursul și am început să cadă pe sol. Ne-am pierdut echilibrul și am căzut de asemenea pe sol pentru că totul se învârtea, și era neobișnuit. Și când mi-am revenit, am început să merg din nou. Câteva persoane, câteva care erau în formație, au început să se simtă rău, au început să vomite, să cadă, ca și cum ne-am fi pierdut controlul echilibrului. Când am ajuns la prima clădire, m-am oprit și mi-am privit ceasul. Și ceasul meu se oprise la ora 7:40. L-am întrebat pe Jones, care se afla alături de mine, ce oră era și mi-a spus că era 3:30. Și el l-a întrebat pe prietenul său care stătea la dreapta sa, el a spus că era 4:45. Toate ceasurile noastre erau oprite.
M-am îmbolnăvit, într-adevăr îmbolnăvit. Nu știu de ce, dar m-am reîntors la baraca mea și acolo se adlau tipi foarte bizari. Ca și cum ar fi fost drogați. Dar arătau cu adevărat bizar. Alan era așezat pe patul său, fixa peretele, era ca și cum “plecase”. Mi-am deschis vestiarul, și eram gata de a-mi scoate tricoul când am observat că era deschis de nasturi în partea de sus, nasturii mei de la pantaloni erau deschiși. Cel mai caraghios era că bocancii mei, bocancii de luptă aveau 8 găuri. Ei bine, ele erau înlănțuite de la a patra gaură și papillon. Și mi-am zis: “Știu că n-am făcut eu asta”. Pentru că sergentul a spus ceva, a fost primul care a țipat și a spus: “Ce faci aici afară, Vasquez?”
Am început deci să-mi schimb hainele și dându-mi jos pantalonul, am găsit deasupra ceva ca un fel de pastă. Am scos-o dn pantalon și de pe mine, neștiind ce este”.
Un lanț de evenimente
John Vasquez a început încet încet să-și amintească despre ceea ce s-a întâmplat la Fort Benning, ascuns publicului. În timp ce memoria sa îi revenea lent, în 1991, a început să caute și să ancheteze despre acest eveniment straniu, cerând apoi o anchetă oficială printr-un membru al Congresului din San Diego.
Aceasta a scris centrului de arhive al personalului armatei americane din St. Louis, Missouri, cerând dosarul militar al lui John, cunoscut ca 201”. Ei au răspuns că câteva documente care aparțineau carierei militare a lui Vasquez lipseau, dar au declarat că nu aveam înregistrări că Vasquez ar fi servit sau ar fi vizitat Fort Benning!! Imediat, Vasquez a cercetat și a descoperit adevărul despre ceea ce el și colegii lui trăiseră în acea zi decisivă pentru ei. El a scris la USAF, armatei US, biroului de presă de la Fort Sam Houston, Texas, biroului Președintelui și biroului vice-președintelui. Dar a contactat și numeroase servicii secrete. Parcurgând ziarele din acea perioadă, Vasquez a descoperit un titlu care spunea: “Erupție de rujeolă în trupele de asalt”. (de la Fort Benning). Mai precis, se făcea referire la batalionul 1, din 15 infanterie. Era vorba de o epidemie neobișnuită. Un alt ziar local din această perioadă făcea mențiunea unui test JANS care ar fi avut loc la Fort Benning.
La 23 octombrie 1997, Vasquez a primit un răspuns ca urmare a unei comisii principale, în care se menționa că nu avusese loc niciun fel de test JAWS la Fort Benning. Același răspuns l-a primit și de la oficialii de la Fort Benning și Fort Meade. Dar Vasquez primise deja o confirmare scrisă de la Air Force că la baza în chestiune avusese loc un test JAWS!! Este un document foarte important. Discret, i s-a cerut înapoi acest document, de către un ofițer al USAF. În schimbul său, oficialul i-a oferit lui Vasquez 300 de documente ufologice. Unele, se refereau la cazul Roswell.
Concluzii
Povestea lui Vasquez este extraordinară, bizară. El nu a dezvăluit-o pentru a face avere sau a deveni celebru. A fost un simplu infanterist care vrea să cunoască adevărul.
Câteva documente apreciabile, corespondență și ziarele din trecut, coroborate, duc la concluzia unei false epidemii de rujeolă. Vasquez crede că s-a efectuat deliberat un test JAWS pe un batalion pentru a se testa reacțiile soldaților. Un test secret. Probabil că este pentru prima oară când se furnizează un ajutor pentru recuperarea de probe cum că “OZN-urile” au fost folosite într-un fel de test de armament psihologic de masă.
JAWS este construit ca un mecanism de atac. Dacă el a fost folosit pe un batalion de 1300 de persoane, ramificațiile pot fi profunde și nu doar pentru soldații care probabil că au suferit efecte pe termen lung. Sau baza a fost atacată de OZN-uri, cu adevărat?
