În 1941, 32.000 de soldaţi britanici, 15.000 din armata grecească şi toţi atâţi partizani cretani au ocupat insula şi s-au pregătit pentru o presupusă invazie care se pregătea pentru mare. O mare parte din flota engleză veghea în Creta, păzind acest punct strategic extrem de important din Marea Mediterană.
La 18 mai 1949, în zori, o flotă de trimotoare Junker 52 a apărut pe cerul insulei. Numeroase avioane remorcau planoare grele pline de oameni şi materiale. Apărătorii considerau acest atac ca o operaţie sinucigaşă. Ignorau că flota de invazie număra 23.464 de soldaţi germani şi 3.000 de italieni, care au fost paraşutaţi sau au aterizat în planoare, ceea ce a exlus orice aport iniţial de maşinării blindate şi de artilerie grea. Germanii erau conduşi de generalul Student, creatorul unităţilor lor de paraşutişti şi trupele aliate erau plasate sub comanda generalului Freyberg.
Primele valuri de paraşutişti lansate deasupra insulei au avut până la 80% pierderi. După o săptămână de la ofensivă, luptele au luat sfârşit. Germanii au lăsat pe câmpul de luptă 2000 de morţi, 1800 de dispăruţi şi 1500 de răniţi.
Cifrele pierderilor au provocat emoţie în cadrul statului-major german care, în pofida succesului final al operaţiei, nu a mai încercat niciodată una de o asemenea anvergură. În rândul celor care au scăpat se găseau membrii ai Ahnenerbe, organizaţia fondată în 1933 şi alăturată SS-ului doi ani mai târziu.
Ahenerbe (Moştenirea străbunilor) era condusă de Pr. Wurst, asistat de Wolfran Silvers. Scopul acestui grup era de a moderniza şi de a completa ipotezele rasiste ale secolelor precedente. Preistoria şi geopolitica au devenit bazele unei filozofii noi. Acţiunea sa era iniţial legată de cea de Weltanschauung (concepţia lumii). Ahnenerbe dădea o importanţă capitală săpăturilor arheologice, care au fost întreprinse în Creta, de Evans, în ruinele de la Cnossos. Ori, se ştie că bazându-se pe spusele lui Homer, arheologul a făcut acolo săpături! Ele trebuiau să ofere istoricilor elementele cele mai importante ale civilizaţiei cretane, în care unii au văzut ultimii moştenitori ai Atlantidei.
Revelaţii arheologice
La câteva săptămâni după sosirea generalului Student pe solul Cretei, Sir Arthur John Evans s-a stins la Londra, la vârsta de 90 de ani.
Acest mare savant a găsit civilizaţia minoică sub ruinele vechiului Cnossos. Până atunci, fiinţe care erau considerate mitologie, s-au materializat datorită descoperirilor făcute de acest arheolog, obligându-i pe istorici de a-şi revedea toate tezele. Creta nu a avut un mare sanctuar public şi niciun templu, ca civilizaţia elenică. Cultul era celebrat fie în grote rezervate divinităţii fie în locuri consacrate, sau în interiorul palatelor ori caselor.
În epoca neolitică, grotele au servit drept habitat, dar au fost folosite şi pentru a fi îngropaţi morţii. Cretanii acordau o foarte mare importanţă magiei naturale a locurilor sacre. Grotele lor de cult erau alese cu grijă, în funcţie de ambianţa lor. S-a constatat că erau numai cele ornate cu concreţiuni calcaroase, stalactite sau stalagnite, care luau forme de animale sau oameni, care le atrăgeau interesul. Aceste formaţiuni stranii pietrificate apărea în ochii cretanilor ca o manifestare a divinităţii. Preoţii din Antichitate vedeau în aceste forme concretizarea marilor arhetipuri telurice sau cosmice.
În Creta, se venera o zeiţă a fecundităţii şi a naturii, care domnea peste Terra – Mamă. Idolii primitivi o reprezentau nud, cu sânii mari şi cu umerii largi. Mai târziu, regenta, “dulcea fecioară”, va fi mereu refuzată. Ea va lua numele de Briomartis şi, ca în religia catolică, va fi la urma urmelor fecioară şi mamă. Pare imposibil de a vorbi de zoolatrie în insula Creta, căci toate animalele divine sau sacre erau destinate sacrificiilor. Ele erau reprezentantele atributelor divine şi erau rar venerate.
Dar în Creta, ca şi în Egipt, studiul simbolismului ne revelează o ştiinţă ezoterică profundă, legată de o cunoaştere universală, astăzi parţial pierdută.
