Rembrandt Harmenszoon van Rijn, de obicei menţionat sub singurul său prenume de Rembrandt (15 iulie 16062 – 4 octombrie 1669), este în general considerat unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei europene și unul dintre cei mai importanţi pictori ai școlii olandeze a secolului al XVII-lea.
Marele artist Rembrandt a făcut, de asemenea, gravură si desene extrem de rafinate. A trăit în ceea ce istoricii numesc Epoca de Aur a olandezilor (aproximativ secolul XVII), în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins nivelul maxim.
Rembrandt a finalizat aproape 400 de picturi, 300 de gravuri și 300 de desene. Un artist prolific, un adevărat maestru! Sutele de auto-portrete pe care le-a făcut de-a lungul carierei sale permit de a i se urmări parcursul personal, atât fizic cât şi emoţional. Pictorul redă în operele sale, fără nicio urmă de compătimire, imperfecțiunile și ridurile sale pentru generaţiile viitoare.
O caracteristică importantă a operei sale este utilizarea luminii și întunericului (tehnica de clar-obscur), care atrage privirea prin jocul de contraste susținute. Scenele pe care le pictează sunt intense și vii. Nu este un pictor al frumuseții sau bogăției, ci se apleacă spre compasiune și umanitate, caracteristici care stau în expresia personajelor sale, care sunt uneori tipi slabi la faţă sau oameni în vârstă.
Temele preferate al lui Rembrandt sunt de departe portretele (și auto-portretele) și scenele biblice și istorice. Maestrul arată, de asemenea, scene din viața de zi cu zi, dar și scene populare. Familia lui imediată – Saskia, prima lui soție, fiul său Titus și cea de-a doua sa soţie Hendrickje Stoffels – apar în mod regulat în picturile sale.
Rembrandt a executat însă puţine peisaje pictate (cu toate că în gravurile lui regăsim destul de multe peisaje fascinante) și teme mitologice.
Harmenszoon Rembrandt van Rijn s-a născut la 15 iulie, în Leiden, Provinciile Unite. Este al optulea copil (din zece) al lui Harmen van Gerritszoon Rijn și al fiicei unui brutar pe nume Neeltgen Willemsdochter van Zuytbrouck.
Copilăria și începutul vieții sale ca pictor le-a petrecut în orașul său natal, după ce a urmat la Școala Latină (instituție reformată oferind o educație religioasă foarte amănunțită și unde a luat primul său curs de desen) de la vârste de zece şi până la paisprezece ani.
O scurtă perioadă şi-a petrecut-o la Universitatea din Leiden, unde părinții săi l-au înscris la Facultatea de Filosofie, dar unde probabil nu a studiat niciodată, preferând să înceapă să se preocupe de pictură.
În 1621, s-a decis să se dedice în întregime picturii și a devenit un ucenic în sistemul normal de învățare de la un artist local, Jacob van Swanenburgh. În 1624, după șase luni de învățare în Amsterdam la cel mai important maestru al timpului, Pieter Lastman, a deschis un studio în Leiden, pe care l-a împărţit cu prietenul său Jan Lievens Leiden, de asemenea, un fost ucenic al lui Lastman, care probabil l-a iniţiat în gravură.
În 1625, Rembrandt semnează Uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan, primul tablou care ne-a parvenit de la el. Peste doi ani, învață deja ucenici, dintre care primul este Gerard Dou care intră în studioul său în 1628, și probabil începe cu pregătirea panourilor și tablourilor pictorilor, care au fost toate realizate manual în atelierele lor.
În 1629, Constantijn Huygens, secretarul Prințului de Orange, l-a vizitat în atelierul său, comenzile acestuia aducându-i notorietate și scoţându-l din dificultățile sale financiare.
Mai târziu, în 1631, după ce a obținut o oarecare recunoaștere, lui Rembrandt i s-au oferit mai multe comenzi de tablouri de corporații și de portrete („Doelen”, primul său portret de grup, Lecția de anatomie a doctorului Tulp, fiind realizat în 1632) comenzi pe care le-a primit din Amsterdam şi care l-au obligat să se stabilească în acest oraș.
Un important negustor de artă i-a oferit casa spre a locui, Hendrick van Uylenburgh cu a cărui nepoată chiar se va căsători, Saskia van Uylenburgh, la 22 iunie 1634. Acesta din urmă l-a introdus în cercul înaltei societății şi i-a favorizat reputația, ceea ce i-a adus peste 50 de comenzi de portrete de patricieni între anii 1631-1634. Rembrandt a făcut, de asemenea, mai multe portrete ale soției sale între 1633 și 1634.
În 1639, Rembrandt și Saskia, care trăiesc acum în mare bogăție, va trăi într-o casă confortabilă (care a devenit Muzeul Rembrandt), în Jodenbreestraat în cartierul evreiesc, casă mai spațioasă, care-i permite pictorului de a primi oaspeţi și de a expune, dar a trebuit să ia un credit ipotecar și s-a înglodat puternic în datorii pentru a-l achita, principala cauză a dificultăților sale financiare ulterioare.
Trei dintre copiii lor au murit la scurt timp dupa naştere. Al patrulea, Titus, născut în 1641 va ajunge însă la maturitate. Artistul a fost profund răvăşit şi distrus când soţia sa, Saskia a murit de tuberculoză, în 1642, la vârsta de numai 30 de ani.
Apogeul artistic al acestei perioade este Rondul de noapte („De Nachtwacht”), terminat în 1641, unde pictează portretele a 18 membri din miliția civilă, într-un mod dinamic, revoluţionar pentru vremea sa.
Între 1643 și 1649, Rembrandt îşi împarte viața cu servitoarea lui Geertje Dircx, o văduvă tânără, fără copii, care îl acceptă pe Titus. Această legătură între un văduv și servitoarea sa a provocat un scandal încât Rembrandt s-a decis să o concedieze.
Dar Geertje câștigă un proces împotriva lui Rembrandt pe tema promisiunii de căsătorie, în timp ce maestrul o închide într-un azil de nebuni în 1650, considerând-o nebună.
După acest episod, rembrandt se confruntă cu o serie de dificultăți. Continuă să facă tablouri, iar producția sa de gravuri crește și se bucură de un mare succes comercial și internațional.
În 1645, Hendrickje Stoffels, mai tânără decât Geertje devine noua lui slujitoare în casă și o înlocuiește cu succes pe Geertje şi ca concubină. În acelaşi an îi dăruie o fiică, Cornelia, care le-a atras o mustrare din partea Bisericii care le reproşează că „trăiesc în păcat”.
Rembrandt trăieşte peste mijloacele sale, cheltuie excesiv, cumpără piese de artă din întreaga lume (colecţie care îi servește ca model în picturile sale), costume pe care el de multe ori le foloseşte în picturile sale, dar ajunge să nu-şi mai poată onora datoriile în 1656.
În fine, este apoi obligat să-și vândă casa şi să se mulțumească cu o locuință mai modestă închiriată. Hendrickje și Titus înființează un magazin de artă pentru a sprijini familia. În ciuda faimei care continuă să crească, artistul vede cum numărul comenzilor a scăzut, dar nu și în importanță: de exemplu, Prinţul Antonio Ruffo de Sicilia îi comandă trei mari picturi între 1653-1657, numai că o pânză mare în 1660 (Conspiracy de Claudius Civilis, cea mai mare operă a sa) pentru noua primărie din Amsterdam, este respinsă și returnată (în prezent se găseşte în Muzeul Național din Stockholm).
Cu toate acestea, Rembrandt supraviețuiește dispariției lui Hendrickje (a murit în 1663 de ciumă), și lui Titus, care a murit în 1668. Fiica sa Cornelia, nora-Marguerite și fiica ei Titia sunt alături de el când a decedat, la 4 octombrie 1669 în Amsterdam.
Rembrandt van Rijn moare sărac, fără niciun ban. A fost îngropat într-un mormânt închiriat de la biserica din Westerkerk, unde s-a depus o placă comemorativă în 1906 pe o coloană de nord al naosului, dar nicio urmă a acestui mormânt nu a supraviețuit până astăzi, familia Rembrandt neavând destui bani pentru a-i construi un mormânt personal.
