Satanismul este un curent religios care îi venerează pe îngerii decăzuţi şi pe şeful lor de necontestat, Satana. Evreii înţeleg prin satanism pe „cel care se opune”.
Originile satanismului sunt legate de diferitele curente ale creștinismului timpuriu, grupate sub termenul de “gnosticism” sau “ezoterism”, care își au originea în credințele civilizațiilor antice din Orientul Apropiat și Europa. În acest context, termenul satanism se referă la credințele care încearcă să distrugă doctrina oficială a bisericii creștine, în același context cultural geografic și creștin.
În timpul Evului Mediu, în Europa, satanismul numit sabat sau sabatul vrăjitoarelor pare să fi fost practicat în mod exclusiv în afara orașelor, în mediul rural de către clasele țărănești.
În Europa creştină, mai ales în Franţa secolului XVII, dar şi în Anglia (Dead fire club), Rusia, Italia s-a creat un puternic curent anti-creștin.
Revoluția franceză a fost calificată drept “integral satanică” şi că ea reprezenta răul generat de reprezentanţii răului pentru monarhiști catolici: iluminismului, raționalismul și francmasoneria.
Satanismul tradiţional crede în Satana pe care îl consideră ca Lucifer (lux = lumină; fere = a transporta, în limba latină), adică Purtător de lumină.
Sataniştii îl onorează pe Satana ca zeul lor personal şi practică ritualuri în scopul dezvoltării spirituale cât şi pentru a creşte împărăția lui Satana.
Satanismul traditional, adesea legat de gnosticism și ezoterism (în special magie neagră), îşi trage rădăcinile din diferite civilizații: mesopotamiană, babiloniană, egipteană, precum şi din magicieni și ocultiști care au apucat-o de parte răului. Astfel, satanismul a progresat și s-a dezvoltat de-a lungul secolelor.
