Mănăstirea Sinaia sau Catedrala Carpeţilor cum este supranumită este situată într-un cadru de basm. Datează din secolul al XVII-lea, reprezintă identitatea istorică a oraşului, fiind prima construcţie pe aceste meleaguri. Ctitorul acestui aşezământ este spătarul Mihail Cantacuzino impresionat de pelerinajul efectuat la Locurile Sfinte (Ierusalim, Nazaret) având alături pe mama sa, Elena şi pe sora sa, Stanca. Muntele Sinai cu a sa Mănăstire Sfânta Ecaterina probabil l-a încântat atât de tare pe spătar încât a luat hotărârea ca la întoarcerea în Ţara Românească să construiască în munţii noştri o mănăstire care să poarte numele Muntelui Sinai şi aceasta este Mănăstirea Sinaia, închinată Sfintei Fecioare Maria.
În anul 1875, Carol I hotărăşte să construiască Castelul Peleş din Sinaia. În timpul excavaţiilor la impunătorul şantier, este descoperit un tezaur format din aproximativ 200 de tăbliţe din aur scrise în relief, în greutate totală de aproximativ 1500 kg. În acel moment România, se pregătea să-şi câştige independenţa, părând iminent un război împotriva Imperiului Otoman.
În acest context, Carol I hotărăşte să facă pe plumb copii ale tăbliţelor şi să topească tezaurul pentru susţinerea războiului. Aceste copii au fost făcute la o fabrică de cuie din Sinaia şi au fost depozitate la început la mănăstirea Sinaia, de unde au fost mutate în 1947, fără a fi cercetate, în subsolul Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti, unde se află şi astăzi. În anii 70, o echipă de specialişti primeşte ordin să descifreze scrierea. Rezultatul muncii lor a rămas însă necunoscut.
Tăbliţele reintră în atenţia publicului în 2002, când la Congresul Internaţional de Dacologie de la Bucureşti, profesorul Augustin Deac vorbea despre nişte tăbliţe de aur de la Sinaia, care ar conţine o istorie veche a poporului dac.
Istoria ar fi putut fi uitată, dacă la sfârşitul anului 2003 nu ar fi apărut, din păcate într-un tiraj foarte mic, cartea domnului inginer Dan Ronulo “Cronica apocrifă pe plăci de plumb”, o carte senzaţională care incită la o rescriere a istoriei noastre vechi şi a originii limbii române. Autorul prezintă o parte din aceste misterioase plăcuţe de plumb pe care le fotografiase prin anii 40 în subsolurile Muzeului de Antichităţi din Bucureşti şi chiar încearcă o descifrare a lor, interesantă şi pertinentă.
Cartea produce un scandal în mediile academice. Oficial se spune că sunt falsuri realizate dintr-un patriotism exagerat.
Puse cap la cap, ar reprezenta o istorie a Daciei din vechime până la Decebal. Investigaţiile au continuat totuşi, în urma descifrării unor nume de pe tăbliţe. Să reţinem câteva date:
- placa cu numărul 21 reprezintă planul cetăţii Sarmizegetusa de pe vremea lui Burebista;
- placa cu numărul 84 este tot cu planul Sarmizegetusei dar de pe vremea lui Decebal;
- un mare număr de inscripţii se referă la domnia lui Decebal, numit autocreator, adică împărat. Se confirmă unele fapte relatate de istoricii antici, de exemplu că romanii le-au plătit tribut dacilor şi mai aflăm informaţii inedite despre familia lui Decebal. Sora acestuia se numea Geopyr “Giuvaer” şi lupta în fruntea femeilor dace, alături de bărbaţi împotriva romanilor conduşi de împăratul Traian.
Încă o informaţie foarte importantă: Decebal a fost încercuit şi s-ar fi sinucis în Valea Jiului. Să reţinem ce declară Aurora Peţan, doctor în lingvistică şi fost cercetător la Academia Română: “Evenimentele relatate (pe plăcuţele de plumb) se întind pe aproape cinci secole înainte de invazia romană… se vorbeşte despre un alfabet necunoscut, care pare anterior alfabetului grecesc.Chiar dacă nu sunt de acord cu interpretarea domnului Romalo, cred că limba în care sunt scrise textele, nu este o limbă inventată, ci că a existat cu adevărat, ca limbă vie”.
Majoritatea pieselor sunt dreptunghiulare, exceptând una rotundă, având dimensiuni între 35 cm x 25 cm şi 10 cm x 10 cm. Cele mai numeroase, par să vorbească de imperiul dacic al lui Burebista, folosind un scris continuu, un alfabet chirilic, dar şi latin, împreună cu simboluri necunoscute şi monograme ciudate. Se recunosc, cu uşurinţă, cuvinte, nume, antroponime, toponime şi etnonime dagice. Tăbliţele descriu cu lux de amănunte o lume a dacilor necunoscută cu sute de ani înaintea sosirii romanilor, strămoşi uitaţi, regi şi luptători, zei şi preoţi, fapte demne de arme şi de neuitat, poate prea demne şi prea măreţe pentru a fi menţionate de istoria noastră romanofonă. De asemenea un templu al lui Burebista, descoperit în 1956 se găseşte reprezentat în detaliu pe aceste plăci de plumb.
Considerăm nelalocul ei lipsa de reacţie a autorităţilor faţă de acest subiect, care incontestabil ar putea aduce o nouă viziune asupra originii românilor. Deşi s-a spus că ar fi false, nu există nicio dovadă în acest sens. În schimb, argumente în favoarea lor sunt foarte multe. Cele peste 100 de tăbliţe de plumb, care provin de la Sinaia, sunt cu siguranţă geto – dacice întrucât cuprind:
- un alfabet identic cu cel vechi românesc, zis “chirilic”
- nume de zei, regi, cetăţi, ape etc., ce fac parte din istoria cunoscută a Daciei
- imagini cu personaje îmbrăcate exact ca dacii de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi de pe alte monumente cunoscute ca aparţinând culturii şi civilizaţiei geto – dacice. Un alt argument în favoarea atribuirii acestor tăbliţe dacilor este limba în care sunt scrise, asemănătoare cu limba română şi cu cea albaneză, ultima fiind socotită de specialişti ca singura limbă tracă vorbită în prezent.
Toţi specialiştii localizează în Munţii Bucegi (şi ceea ce dacii numeau KOG – A – ION), “Capul lui Ion”, “Capul Magnificului” cunoscut sub numele de Sfinxul românesc. Savanţii suspectaţi că le-ar fi falsificat, Haşdeu şi Densuşianu, nu menţionează niciodată aceste tăbliţe, fiind greu de crezut că le-ar fi falsificat” fără să le exploateze în favoarea ideilor lor.
istoric Marius Luchis
