Virgil Amstrong a fost agent CIA. Acum, este pensionar. El a dat un interviu despre operaţia High Jump, când Aliaţii au recuperat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial 340.000 de brevete germane şi peste 200.000 de brevete străine. Conform lui Rudolf Lusar, valoarea lor a fost evaluată la 1.500 de miliarde de mărci vest-germane.

Fuga naziştilor în 1945 şi evacuarea tehnologiei lor secrete este una din preocupăpările permanente ale istoricilor.

Amstrong a declarat:

„Ştim că Aliaţii la începutul războiului nu credeau în existenţa armelor secrete ale lui Hitler. Abia după iniţiativa americanilor au început să se intereseze şi au descoperit nu numai că aveau arme secrete, dar de asemenea ceea ce se numeşte astăzi farfurii zburătoare.

Era deja una care părăsise planşeta de desen şi era deja capabilă să zboare. Zbura cu 1.200 de mile pe oră, putea să decoleze şi să aterizeze vertical şi să ia viraje de 90 de grade, asemeni unui elicopter. Era desigur mult mai modernă decât toate ale Aliaţilor pe care le puteau avea în acea epocă.

Ştiau de asemenea că aveau o altă farfurie zburătoare în pregătire, capabilă de a zbura cu 2.500 de mile pe oră, deci de două ori mai rapidă decât originalul.

În plus, aveau un tun cu laser la bord care era capabil de a străpunge o armură groasă de 4 ţoli. Inutil de a preciza că asta înspăimânta armatele aliate.

Ce au devenit proiectele celui de-al Treilea Reich? Există mai multe versiuni. Unii spun că farfuriile zburătoare au fost ascunse în Mondsee, Austria. Alţii spun că farfuriile sunt în America de Sud şi Antarctica. O altă versiune precizează că Antarctica ar fi o bază de farfurii zburătoare germane. Multe au fost duse acolo în părţi detaşate pe submarine.

Incredibilă poveste. Dar există câteva indicii practice. De ce americanii au încercat sub amiralul Byrd să invadeze Antarctica?

Aş preciza că este un fapt real că în acea perioadă 30 de submarine germane au fost date dispărute. Au plecat la sfârşitul războiului din Marea Nordului. Erau echipate cu un sistem de scufundări care le permitea să rămână mai multe săptămâni sub apă. Aceste inovaţii le făceau cele mai bune submarine din lume, după cum probează documentele US Navy. Este posibil ca tehnologia lor să fi fost transportată în aceste submarine până în Argentina sau chiar la Queens Motherland şi Neuschwabenland.

Sunt sigur după ce am văzut un film turnat de amiralul Byrd şi de amiralul Wood în 1947. Ceea ce m-a impresionat, este armada militară care îl însoţea în Antarctica. La ce bun de a duce 4.000 de soldaţi, o navă de război, un portavion şi orice echipament dacă era vorba într-adevăr de o expediţie geologică geofizică… Sigur erau alţi factori. După părerea mea misiunea lor era de a găsi tehnologia dispărută.

Dar după câteva zile şi un mare număr niciodată spus de avioane pierdute, expediţia a fost întreruptă.  Ce s-a întâmplat ? Ce duşman necunoscut a putut să-i bată atât de repede şi într-un mod atât de decisiv…O rămăşiţă a armatei germane, extratereştri aldebaranieni ? Byrd aspus presei la întoarcerea lui că în cazul unui nou război, adevărul amar este că vom avea de-a face cu o armată capabilă de a zbura de la un pol la altul al pământului.

Mai târziu am aflat că amiralul Byrd a avut 8 luni şi mijloace nelimitate pentru a-şi îndeplini misiunea. Dar ştim de asemenea că el a fost bătut după 8 săptămâni. Motivul oficial este că exista acolo o civilizaţie foarte dezvoltată, probabil extraterestră care îşi folosea formidabila tehnologie cu SS-iştii şi al Treilea Reich.

Virgil Amstrong a fost agent CIA. Acum, este pensionar. El a dat un interviu despre operaţia High Jump, când Aliaţii au recuperat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial 340.000 de brevete germane şi peste 200.000 de brevete străine. Conform lui Rudolf Lusar, valoarea lor a fost evaluată la 1.500 de miliarde de mărci vest-germane.

Fuga naziştilor în 1945 şi evacuarea tehnologiei lor secrete este una din preocupăpările permanente ale istoricilor.

Amstrong a declarat:

„Ştim că Aliaţii la începutul războiului nu credeau în existenţa armelor secrete ale lui Hitler. Abia după iniţiativa americanilor au început să se intereseze şi au descoperit nu numai că aveau arme secrete, dar de asemenea ceea ce se numeşte astăzi farfurii zburătoare.

Era deja una care părăsise planşeta de desen şi era deja capabilă să zboare. Zbura cu 1.200 de mile pe oră, putea să decoleze şi să aterizeze vertical şi să ia viraje de 90 de grade, asemeni unui elicopter. Era desigur mult mai modernă decât toate ale Aliaţilor pe care le puteau avea în acea epocă.

Ştiau de asemenea că aveau o altă farfurie zburătoare în pregătire, capabilă de a zbura cu 2.500 de mile pe oră, deci de două ori mai rapidă decât originalul.

În plus, aveau un tun cu laser la bord care era capabil de a străpunge o armură groasă de 4 ţoli. Inutil de a preciza că asta înspăimânta armatele aliate.

Ce au devenit proiectele celui de-al Treilea Reich? Există mai multe versiuni. Unii spun că farfuriile zburătoare au fost ascunse în Mondsee, Austria. Alţii spun că farfuriile sunt în America de Sud şi Antarctica. O altă versiune precizează că Antarctica ar fi o bază de farfurii zburătoare germane. Multe au fost duse acolo în părţi detaşate pe submarine.

Incredibilă poveste. Dar există câteva indicii practice. De ce americanii au încercat sub amiralul Byrd să invadeze Antarctica?

Aş preciza că este un fapt real că în acea perioadă 30 de submarine germane au fost date dispărute. Au plecat la sfârşitul războiului din Marea Nordului. Erau echipate cu un sistem de scufundări care le permitea să rămână mai multe săptămâni sub apă. Aceste inovaţii le făceau cele mai bune submarine din lume, după cum probează documentele US Navy. Este posibil ca tehnologia lor să fi fost transportată în aceste submarine până în Argentina sau chiar la Queens Motherland şi Neuschwabenland.

Sunt sigur după ce am văzut un film turnat de amiralul Byrd şi de amiralul Wood în 1947. Ceea ce m-a impresionat, este armada militară care îl însoţea în Antarctica. La ce bun de a duce 4.000 de soldaţi, o navă de război, un portavion şi orice echipament dacă era vorba într-adevăr de o expediţie geologică geofizică…Sigur erau alţi factori. După părerea mea misiunea lor era de a găsi tehnologia dispărută.

Dar după câteva zile şi un mare număr niciodată spus de avioane pierdute, expediţia a fost întreruptă.  Ce s-a întâmplat? Ce duşman necunoscut a putut să-i bată atât de repede şi într-un mod atât de decisiv… O rămăşiţă a armatei germane, extratereştri aldebaranieni ? Byrd aspus presei la întoarcerea lui că în cazul unui nou război, adevărul amar este că vom avea de-a face cu o armată capabilă de a zbura de la un pol la altul al pământului.

Mai târziu am aflat că amiralul Byrd a avut 8 luni şi mijloace nelimitate pentru a-şi îndeplini misiunea. Dar ştim de asemenea că el a fost bătut după 8 săptămâni. Motivul oficial este că exista acolo o civilizaţie foarte dezvoltată, probabil extraterestră care îşi folosea formidabila tehnologie cu SS-iştii şi al Treilea Reich.”