La frontierele dintre Allier și Puy-de-Dome, în Auvergne (Franța), există domeniul regal din Randan, un sit remarcabil, princiar, din sec. 19, care a fost răvășit de un incendiu teribil în iulie 1925. Dincolo de vestigiile romantice ale castelului care se găsește pe acest domeniu, există evenimente misterioase, care animă imaginația oamenilor cu ușurință. Aici, fiecare piatră are parcă un secret de revelat.
Ce s-a petrecut la Rondan în 1925?
În noaptea de 24 spre 25 iulie, între orele 1 și 5:30, focul a cuprins salonul chinezesc al acestei proprietăți magnifice, situată între Clermont-Ferrand și Vichy.
Văzând flăcările ieșind pe fereastră, un servitor a dat alerta. Ducesa de Montpensier, care trăia rar la castel după decesul soțului său, a fost trezită de țipetele, în limba maternă, ale bonei sale bătrâne spaniolă. Personalul a alerga să stingă incendiul, împreună cu sătenii. Sub comanda locotenentului Segrein, pompierii din Randan au intrat în scurt timp în acțiune, dar presiunea în pompe lipsea. În pofida eforturilor disperate și a lanțului uman care s-a format ad-hoc, pentru a scoate apă din bazinul castelului, cu ajutorul găleților, flăcările au devenit uriașe, intense și sinistrul incendiu s-a propagat rapid, parcă cu viteza luminii la etaje.
În acest timp, primarul din Randan și notarul familiei de Montpensier au venit de la Vichy cu alte ajutoare. Pompierii din Clermont-Ferrand și ai casei Michelin, solicitați prin telefon, au ajuns prea târziu. Focul nu a fost stins înainte de ora 10. Flăcările au scăzut sub jeturile pompierilor, însă castelul era acum doar niște ruine, cu ziduri calcinate și mult fum. Etajele au dispărut. Calmul a revenit. Mobilierul și colecțiile de artă, care au scăpat de urgia focului, stăteau pe peluză, la soare. Din fericire, nu exista niciun om rănit.
La ora 14, flăcările au izbucnit din nou și au dat lovitura de grație ultimelor tavane care se mai găseau în picioare, căzând peste pompieri. Unii au fost răniți grav.
Ducesa a părăsit castelul plecând la Vichy, în timp ce resturile care au rămas din castel au fost puse sub supraveghere. Ancheta care a fost efectuată nu a ajuns la nicio concluzie. Dar au existat multe ipoteze, alimentate de zvonurile locale. Misterul incendiului nu a fost niciodată elucidat.
Se spune însă că acesta a fost provocat de fantomele care bântuiau castelul. Un tablou pictat de Alphonse Osbert, expus în castel înainte de incendiu și conservat, reprezintă o figură feminină, înconjurată într-un halou supranatural și ținând castelul între mâinile sale. Comandat la sfârșitul sec. 19 de Contesa de Paris, tabloul se intitulează “Muza din Randan plângând plecarea prințesei”. Se cunoaște gustul pictorului pentru personajele sale mitologice și mesajele sale simbolice. Este oare evocarea unei viitoare drame? Arată faptul că castelul era bântuit?
Originea castelului din Randan coboară în epoca medievală. El a fost construit pe amplasamentul unei vechi mănăstiri din sec 6. Primul castel, o seignorie a familiei Polignac care a rezistat unui cutremur de pământ în 1490, a fost puternic modificat în sec. 17, sub impulsul marchizei de Senecey, Marie-Catherine de la Rochefoucauld. În 1821, viitorul rege Ludovic-Philippe, care l-a cumpărat de la Ducele de Choiseul, l-a cedat surorii sale Adelaide d Orleans. Sub ocupația sa, domeniul a suferit cele mai profunde schimbări, cu intervenția celebrului arhitect Pierre-Francois-Leonard Fontaine care, după galeria Orleans de la Palais Royal, Louvre, Tuileries, grădinile Palatului Elysee și parcul Monceau din Paris, a transformat edificiul principal într-o clădire romantică din cărămizi policrome. A creat un parc impresionant, superb.
Dar Ludovic-Philippe nu a dormit niciodată în acest castel ca rege, preferându-și castelul său din Eu, în Seine-Maritime. În 1848, căderea Monarhiei din Iulie, marcând sfârșitul regalității, a bulversat din nou destinul Randanului care, timp de o jumătate de secol, a rămas într-un somn profund. Contesa de Paris, fiica cea mică a lui Ludovic-Philippe, a permis însă castelului de a intra în sec. 20. Ea a fost cea care i-a comandat lui Osbert, în 1899, tabloul “misterios”. Se pare că este vorba de Prințesa Adelaide d Orleans, decedată în 1847, la Paris, departe de proprietatea sa din Auvergne pe care o iubea atât de mult. Dar de ce o muză? O inspirație mitologică? Sau evocarea unui mister?
În timpul primului război mondial, castelul este transformat în spital. Randan a acumulat deci suferință, tristețe și moarte. Probabil că un soldat s-a legat enigmatic de domeniu, dincolo de moarte? Nimic nu o confirmă…
La 20 august 1921, Prințul Ferdinand d Orleans, duce de Montpensier se căsătorește, la Randan, cu o grande de Spania, Maria Isabela Gonzalez de Olaneta y Ibarreta, Marchiză de Valdeterrazo. Când ducele s-a stins la 30 ianuarie 1924, s-a răspândit zvonul că văduva sa nu iubea domeniul. Iar înlocuirea vechilor servitori de la castel cu unii spanioli a provocat iritare printre localnici, care nu o vedeau pe ducesă cu ochi buni.
La 24 iulie 1924, ducesa a vizitat cabinetul chinezesc, situat în aripa dreaptă a castelului, împreună cu una dintre verișoarele sale. Ele au lăsat ferestrele deschise, după ce au părăsit încăperea. După cină, au stat până târziu în unul din saloanele de la parter, jucând cărți, apoi au urcat să se culce către ora 1 dimineața. Câteva ore mai târziu a fost dată alarma cu focul.
Enigma persistă în întregime. A fost oare vorba de o neglijență, sau de răzbunarea unui servitor concediat? Ducesa a spus anchetatorilor că a auzit zgomote de pași, prima oară înainte de a se urca în pat. A fost o escrocherie legată cumva de asigurări? Sau un scurt-circuit? Este imposibil, pentru că castelul era echipat cu un generator de electricitate în curs de renovare, scos din funcție de mai mulți ani. Luminatul era deci asigurat prin lămpi de petrol. A fost un accident?
Mulți au spus că acest incendiu ar fi fost comandat de ducesă, care nu iubea domeniul, un loc emblematic pentru istoria Franței. În 1999, familia Duarte, o ramură aristocratică apropiată de familia regală iberică, a decis să vândă colecțiile domeniului, cumpărate rapid de Ministerul Culturii din Franța, pentru a rămâne intacte și a le prezenta într-un viitor muzeu.
