Destine adevarate

Scrisoare pentru un fost iubit

0 17
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

De 6 luni trăiesc o poveste secretă. Totul este încă prezent şi am impresia că am intrat în perioada oarbă, demenţială, în care nu mai pot să mă controlez. Cel mai ridicol este că am început să-mi fac planuri absurde, desigur ireale însă asta nu mă deranjează. Sunt optimistă (şi poate că nu ar trebui).

Ai o viaţă de familie ordonată (dar numai în aparenţă). Soţia <ta tiranică> (cel puţin aşa mi-o prezinţi) te ţine sub papuci, ai o slujbă bine plătită, maşină de lux, îţi face (culmea!) toate tabieturile. În mod normal, nu ai avea niciun motiv pentru a te plânge. Nimic nu pare să te atingă. Eşti onest, fără probleme în căsnicie (aşa te văd toţi, nu însă şi eu, cea care ştia adevărul gol-goluţ, graţie confesiunilor tale). Ai o urgenţă teribilă de a trăi, de a respira, de a iubi şi a fi iubit.
Eşti oare conştient de întreaga ta pasiune? De această incredibilă energie pe care o degaji? O energie care mă face să trăiesc la maxim fiecare clipă, să visez cu ochii deschişi (cum cred că nu mi s-a întâmplat niciodată, sau, mă rog de foarte mult timp). Sunt nebună de dorinţă şi poftă. De tine, dragul meu.
Nu sunt decât un pion pe o tablă de şah iar tu, cu calm şi inteligent, faci mutările care îţi convin şi în faţa cărora mă supun orbeşte. Şi amândoi, prin iubirea care ne leagă şi care ne uneşte, compunem frumos realitatea.
Care este realitatea, mă vei întreba? Ei bine, iată-mă nesigură de sentimentele mele, de ceea ce simt pentru tine în aceste clipe. Da, te doresc din ce în ce mai tare. Dar, n-am nicio poftă de a te îmbrăţişa, de a mă ocupa de chipul tău frumos aşa cum ştiu eu (tu zici că este un mod unic şi sensibil), de a te mângâia, de a te atinge, de a râde în compania ta şi de a profita de timpul (scurt, ce-i drept) pe care îl avem la dispoziţie de a fi împreună (câteva ore pe săptămână, ştii doar, numai din cauza Tiranei tale). Dacă aceste ultime cuvinte nu sunt legate decât de o dorinţă sexuală după tine, atunci iartă-mi inocenţa.
Dar nu cred că mi-am imaginat toate astea. Mesajele tale sunt atât de clare şi de pure uneori… Perceptibile cu ochiul liber, desigur. Magie? Ar trebui oare să mă simt privilegiată de a fi cu tine? Măcar şi pentru cele câteva ore pe care le petrecem împreună? Ah, privirile tale absolut seducătoare şi străfulgerătoare, modul delicat în care-ţi pui capul pe pieptul meu, atent de a nu mă deranja şi uimirea cu care-mi asculţi bătăile inimii, ei bine, iubitul meu, toate acestea m-au marcat serios. N-ai ştiut? Ştii, oare? Mi te-ai dăruit complet şi ai uitat de universul tău (în care mi-ai repetat că rişti de a te dezintegra) când erai cu mine? Sau a fost ceva mecanic, de umplutură, cum mi-ai spus că ai procedat cândva cu iubitele tale.
N-aş vrea să cred că vei dori să mă răneşti vreodată. Ar fi cu adevărat nedrept. Vai, simpla idee că m-ai putea cumva răni într-o bună zi îmi dă ameţeli. Nu vei vrea să fii rău, nu? Îmi place pur şi simplu să ştii că sunt aici pentru tine exclusiv şi să mă apreciezi, să avem puţin mai mult timp de a fi împreună şi de a ne exprima gândurile sincere, de a putea să sperăm că într-o zi, iată, nu ne vom mai ascunde. Este posibil? Pot să sper asta? Tu, tu profiţi de fiecare secundă, eşti un mare profitor da, iar eu mă supun.
Îmi dau seama că din păcate, nu putem face nimic mai mult pentru moment, nimic altceva decât să profităm de ocazie, fără a ne pune întrebări stupide. Numai Dumnezeu ştie cât de dificil ne este!
De-ai ştii ce des îmi lipseşti… şi ce tristă mă simt. Şi cu toate astea, suport. Nu vreau să te pierd. Mi-ai spus de nu mai ştiu câte ori să nu ne implicăm sentimental. Dar ce-ai fi vrut, să fie o simplă aventură şi atât? Nu, eu am sentimente de dăruit şi am nevoie, ca orice femeie, de tandreţe. De susţinere morală în momentele grele. N-ai înţeles?
Aminteşte-ţi de debutul poveştii noastre. Erai trist, din cauza procesului de partaj cu prima ta soţie, profund îngândurat. Te temeai că lucrurile puteau ieşi prost pentru tine. Stăteai în faţa mea, la biroul de avocatură şi te credeam gata de a izbucni în plâns. M-ai sensibilizat enorm şi mi-am propus să te ajut până la capăt, fie ce-o fi.
Dar ca să fiu sinceră cu tine, m-ai sedus iremediabil, iubitul meu. Nu mai aveam ochi decât pentru tine. Erai în mare cumpănă, slăbit, trist, amărât. Mi-ai lăsat o impresie vie, de om necăjit. Ţi-ai prins soţia cu altul (şeful său, dacă îmi amintesc bine).
N-ai vrut s-o mai vezi… Era normal. Decepţia a fost cumplită. Erai pe marginea prăpastiei. Şi ai venit la biroul meu pentru a te ajuta. Şocat că divinitatea mi te-a trimis. M-am bucurat. Te cercetam cu atenţie, te devoram din priviri însă şi eu am greşit, pentru că nu am avut curajul de a te <ataca.> Ar fi fost un moment prielnic, fabulos, dar l-am ratat.
Aşa a fost să fie… M-am implicat adânc în cazul tău şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a câştiga procesul cu ea. Am reuşit. Erai fericit. De la disperare la extaz, aşa aş putea caracteriza.
Apoi, ai dispărut. Mi-a fost imposibil să mai dau de tine. Ştiu, ţi-a fost greu. Te-ai dus în străinătate, la muncă unde nu prea ai avut noroc. Ai luat ţepe, ţi-au furat şi banii agonisiţi cu greu şi te-ai întors spăşit, umilit, fără speranţe. Dar eşti un bărbat plin de ambiţie şi asta te-a salvat.
Te-ai angajat la firma ei, a Tiranei tale! A pus imediat ochii pe tine, de parcă erai o pradă şi se temea să nu o scape din mâini. Nu ştiu, poate că şi eu aş fi procedat la fel… V-aţi îndrăgostit!! Nu ştiai că eu eram tocmai avocata ei, că ne puteam întâlni acolo. Şi evident, ai rămas uimit.
Erai fericit şi m-ai invitat la o cafea, discret, atent să nu ştie ea. Am râs. Deşi nu era încă soţia ta ci doar şefa, te temeai teribil. De ce? De ce această slăbiciune faţă de ea, pe care ţi-o reproşez?! Mă disperai, serios ţi-o spun. Erai subjugat de ea, de parcă te-ar fi hipnotizat. Mă încerca un ciudat sentiment de milă, combinat însă cu cel de simpatie. Te doream în adâncul fiinţei mele.
Ne-am întâlnit la cafea, într-un bar retras (întotdeauna eşti foarte atent la detalii). Îţi păzeşti spatele, aş zice. Erai extrem de încordat, temător, dar mi-ai făcut confidenţe. Pentru prima oară liber! Simţeai atunci că puteai să ai încredere în mine? M-ai văzut ca pe o prietenă sau iubită? Sperai să fim împreună? Ce visai? Ce impresie ţi-am lăsat?

fosta iubita
Eram vrăjită de prezenţa ta. Mă emoţionai imens şi am reuşit să te ascult cu greu. Te sorbeam efectiv din priviri. Apoi, nu ştiu cum de s-a întâmplat însă ai mers la mine. Şi ce momente fabuloase am trăit… De ce nu am ştiut să te păstrez?
N-am putut, m-am lăsat în seama ta şi am ignorat presiunea pe care o exercita Tirana ta. Ţelul său unic era de a pune mâna pe tine cât mai repede (şi nu i-a fost greu, căci te-a momit cu o funcţie bună şi mulţi bani). Ţi-a asigurat un trai drăguţ şi fără griji, în timp ce pe mine mă vedeai asemeni unui obiect special din decor.
Poate că ar fi trebuit să mă revolt şi să mă lupt cu ea, cu tine, pentru noi, dar uite că n-am făcut-o. Oricum, sentimentele mele de-atunci erau, cam contradictorii. Mă mulţumeam cu confesiunile tale şi cu câteva ore de amor <furate> şi asta conta. Bine, nu totul, însă repet, nu am avut tăria să pun piciorul în prag. Mă mulţumeam cu rolul meu secret, care credeam că mi se potrivea ca o mănuşă. Greşeală!
Nici tu n-ai încercat să forţezi nota!! Nu. Erai sedus de cealaltă femeie, sau pur şi simplu terorizat. A fost dificil şi totodată frumos. Trăiai într-un fel de paradis artificial şi te temeai să faci un pas hotărâtor şi să o laşi baltă. Mă iubeai sau nu?
Dacă ar fi fost să mă iau după cuvintele tale, eram Marea Iubire a vieţii tale, unica. Şi, ce-ai făcut? M-ai amăgit cu poveşti, cu fabulaţii, mi-ai creat tot felul de iluzii. Speram. Curând, m-ai deziluzionat. Profund. Mai precis, în momentul în care m-ai anunţat cu un aer supărat că te-ai logodit cu Tirana. Am rămas mască!! Visam? Şi cu mine cum rămânea? Ţi-a păsat măcar puţin?
Ce-ai avut în cap? Nu te justificai, doar m-ai informat. Şi eu, ce-ar fi trebuit să fac? Eram răscolită şi brusc, m-ai văzut izbucnind în plâns. Eram aşa de nefericită… Îţi aminteşti cu ce furie mi-am muşcat degetele? Erai îngrozit, stană de piatră. Dure momente!
Pe urmă mi-am spus că nu puteam sta acolo şi să te învinovăţesc numai pe tine. Ce puteam schimba, poţi să-mi spui? Tipa pusese deja tunurile pe tine, devenisei al ei trup şi suflet, te-a legat şi m-a distrus. Vedeai. Dar îţi pasă de mine şi de noi? Puţin… măcar?
Mă simţeam de parcă nimerisem, prin nu ştiu ce artificiu, pe un continent pustiu, iar tu erai pe un yacht şi-mi făceai cu mâna din apropiere de ţărm. Eram extrem de supărată, îţi dai seama. M-am văzut deodată distrusă, cu nervii la pământ. Ce conta tristeţea pe care o afişam în mod stupid din moment ce te pierdusem?
Ea, era omniprezentă în oricare gest de-al tău. Turbam. Gelozia mi-a luat minţile. Mă încerca o furie colosală. Şi atunci, brusc, te-am lovit dur. Ai căzut ca fulgerat. Mi-era teamă că ai murit. Pentru mine, oricum aşa stăteau lucrurile. În schimb, după ce te-ai ridicat ca vai de lume, m-ai privit straniu şi tot tu ţi-ai cerut iertare pentru că te-ai căsătorit cu ea.
Înţelegeai perfect furia mea. Ah, nu mai simţeam că trăiesc. Tu crezi că este posibil de a iubi două persoane în acelaşi timp? Poate te-ai gândit la asta… Nu ştiu cum să descriu sentimentele mele de atunci. Te uram! Acum, mi-e milă de tine. Eşti un nimeni, un bărbat slab şi fără personalitate, lăsat în voia sorţii, la cheremul acestei femei autoritare. Ai ce-ai vrut.

Fabiola

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!