Se vorbeşte des despre infidelitatea bărbaţilor, însă uităm că şi femeile sunt aşa.
Iubita mea se află într-o asemenea ipostază şi mă doare teribil. Am crezut mult în ea şi i-am acordat tot creditul din lume. Dar uneori trebuie să fii extrem de precaut. Eu, nu am fost.
Povestea noastră se apropie de cinci ani. Ne-am întâlnit când eram foarte tineri: aveam 18 ani iar ea 17. Ne desparte numai un an!
O poveste frumoasă, demnă de un film sau de un roman. Întâlnirea noastră s-a petrecut la nunta verişoarei sale, Margareta, care era vecină cu mine. M-a invitat la acest plăcut eveniment şi nu bănuiam că acolo voi avea şansa să-mi întâlnesc jumătatea.
A fost ca o revelaţie, un moment magic, de neuitat. Totul era frumos, totul era roz pentru noi doi… Ne-am plăcut din prima clipă şi am rămas împreună, spre bucuria Margaretei, care ne iubea şi ne preţuia pe amândoi.
Anii au trecut, totul s-a petrecut bine. Până la decesul tatălui ei, acum doi ani, în urma unei sinucideri. Pierderea a răvăşit-o şi ea şi-a schimbat brusc comportamentul. A început să se întâlnească cu altul, un necunoscut pe care l-a cunoscut pe internet. Dar Mădălina a avut cel puţin curajul să-mi spună şi să declare că vrea să termine cu mine.
I-am cerut explicaţii, motive şi tot restul. Era însă hotărâtă să nu ne mai vedem măcar o perioadă. Lasă o portiţă firavă între noi, o speranţă. Am hărţuit-o la telefon, am implorat-o să revină asupra deciziei sale însă nu a fost chip. Iubita mea trăia o poveste nouă de dragoste cu acel bărbat şi părea foarte fericită.
M-am arătat înţelegător faţă de ea, tandru, doar doar o puteam face să revină la mine şi să renunţe la acel om. Dar ea s-a revoltat şi m-a respins cu furie, ca o scorpie. Îl iubea, vedeam clar. Niciun necaz nu vine singur, este cunoscut.
Mădalina mi-a cerut toate pozele cu ea, dorea să rupă cu trecutul, să-mi ia amintirile. Mă pedepsea, deşi nu cred că i-am greşit vreodată. Mă deranja furia pe care o manifesta faţă de mine. Mintea mea se gândea la tot ce putea fi mai rău pentru mine.
S-a întâmplat însă ceva neprevăzut, care a schimbat radical situaţia. Cuplul a avut un accident de circulaţie, pe când revenea de la munte. El a murit în urma impactului cu alt vehicul iar ea a fost internată la spital, într-o stare foarte gravă. Medicii erau rezervaţi cu privire la şansele ei de supravieţuire. Era în comă.
Normal că m-am dus imediat la spital, după ce am aflat despre teribila veste. Eram extrem de îngrijorat. Disperat. Nu doream să o pierd, pentru că era femeia vieţii mele. În sinea mea, o iertasem deja. O iubeam din nou, cu pasiune.
A avut şansă… Mădălina a supravieţuit accidentului. Nici nu puteţi să ştiţi ce fericit eram. Trăia şi putea să revină în braţele mele. Speram, cel puţin.
Din fericire, aşa s-au petrecut lucrurile. Ea s-a schimbat mult. Regreta. Mă iubea şi vedeam asta de la o poştă. Plângea mult! Eram cuplul pe care îl ştiam, aparent solid şi unit. Dar eu, continuam să fiu suspicios şi închis în mine. Vorbeam mai rar.
Cu toate astea, fericirea mă înconjura şi îmi dădea aripi. Nu puteam să o reneg. Suferisem prea mult ca să nu preţuiesc fiecare clipă petrecută cu ea. Dragostea unei femei este profundă…
Credeam că totul va fi bine. Într-o zi însă, Mădălina m-a anunţat că mă va părăsi. Trăia, în paralel cu unul din doctorii care o îngrijise şi nu am ştiut nimic. Era îndrăgostită de acesta. Vestea ei a căzut ca un trăsnet peste mine. Şi îmi făcusem atâtea planuri…
Pentru mine, a început o perioadă neagră şi foarte tristă. Timp de numai o lună. Pentru că Mădălina l-a părăsit, fără regrete şi m-a implorat să o primesc. Am acceptat, cu sufletul sfâşiat. Eşuasem, dar nu am fost în stare să o resping. Mi s-a părut neajutorată, naivă. Tristă. Fără orizonturi. Ca o trestie în calea furtunii celei mai mari.
Am cedat uşor, recunosc. Eram din nou împreună. Dar pentru cât timp? Nici acum nu ştiu. Mă tem foarte tare de reacţiile ei necontrolate.
Puiu
