L-am pierdut prosteşte

L-am pierdut prosteşte

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Întotdeauna am avut probleme de natură sentimentală. Se ştie că între bărbaţi şi femei nu există deplină cooperare. Poate că noi, femeile, suntem mai indivualiste şi geloase, nu ştiu.
În teorie, am făcut orice pentru a-l păstra pe Paul lângă mine. M-am străduit din răsputeri. Dar ce greu este când simţim diferit…

Publicdomainpictures.net, foto de Petr Kratochvil. Foto simbol.

Jocul iubirii este probabil cel mai complicat joc născocit de mintea umană. Sper să fiţi de acord.
Pe el, l-am avut, l-am pierdut, m-am luptat să-l recâştig, am învins, i-am cedat şi l-am pierdut din nou. Totul a fost imprevizibil şi prăpăstios între noi.
Am strălucit pentru Paul şi am plâns mult. M-am jertfit dulce pe altarul patimii mele şi l-am iubit ca pe nimeni altul.
El provine dintr-o familie avută dar nu este pretenţios, cum am crezut iniţial. Este un bărbat sentimental, poate mult prea romantic. Cu toate astea îmi făceam fel de fel de complexe şi mă intimida peste măsură. Groaznic! Mă temeam să nu aibă senzaţia că îl iubeam pentru banii lui, nu pentru ceea ce era şi putea să-mi dăruie.
Nu ne potriveam. Eu doream să văd faptul că cuplul putea să dureze. Paul este diferit de mine în foarte multe privinţe. Mă domina şi de acum mă enervam. În ascuns, plângeam de ciudă.
Nu suport să nu fiu eu vioara întâi. Încet dar sigur, s-a îndepărtat de mine, iar ruptura a fost evidentă când între noi a intervenit verişoara mea, Claudia, la care ţineam foarte mult. Chestia era însă numai din partea mea, nu şi a acesteia.
Mi l-a „răpit” pe Paul fără pic de scrupule. A avut răbdare şi când eu am fost plecată din oraş pentru o săptămână, a acţionat decisiv. I-a căzut în braţe, l-a sedus şi a rămas gravidă.

Nu am ştiut ce s-a întâmplat în absenţa mea dar am constatat o oarecare răceală a lui Paul şi mi-a dat de gândit. Apoi, cineva m-a prevenit că cei doi s-au combinat.
Nu îmi venea să cred. Zvonul m-a cam luat total prin surprindere, vă spun sincer. Am rămas discretă şi nu am făcut valuri, însă am început să fiu atentă la ce se petrece în jurul meu.
Lucrurile erau deja complicate şi mă gândeam cu groază că ei vor avea un copil. Ce puteam să mai sper de la el? Deşi îl doream enorm în continuare.
Am vrut să rămân în colţul meu şi să ies din peisaj. Paul a înţeles perfect situaţia şi a ţinut să lămurim povestea noastră la rece, cum se spune, fără accente de nebunie.
Şi-a anunţat vizita la mine acasă şi am acceptat. În schimb, a venit la braţ cu verişoara mea, triumfătoare şi cu o aură de dispreţ la adresa mea, care m-a deranjat serios, vă daţi seama.
Dar de dragul lui Paul, am trecut peste acest amănunt evident neplăcut. Adesea, rudele pot fi cei mai mari duşmani, am simţit-o pe pielea mea.
Pe ansamblu, eram dezgustată de prezenţa lor şi doream cu adevărat să se termine mai repede, să iasă din viaţa mea. Acum, simţeam că suntem atât de diferiţi unul de altul şi că se înţelegea cu ea, erau pe aceeaşi lungime de undă.
Nu aveau ce să-mi mai spună, practic cuvintele erau de prisos. Paul a vorbit şi gesticulat, dar nu-l ascultam. Am fost absentă pe tot parcursul discursului lui, pe alocuri lamentabil şi penibil, cu justificări puerile.
Ce-a fost a fost… viaţa trebuie să continue. Am pus punct la un capitol ciudat şi amar din ea şi am şters totul cu buretele. Sentimentele mele s-au schimbat faţă de el din momentul în care a îndrăznit să păşească la braţ cu ea, tocmai în casa mea.
Ştiam că am pierdut!

Veronica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *