Kongka este un vârf din lanţul muntos Himalaya care este localizat la frontiera dintre India şi China, contestat în Ladakh.
Etichetă: armata
Evadarea prizonierilor sovietici din lagărul nazist de la Mauthausen
Mühlviertler Hasenjagd este numele dat unei crime de război nazistă comisă în Austria în februarie 1945, când membrii asociațiilor naziste și
Knokke, Belgia (1640) – un caz straniu
Memorialul Historica Espanol (tonul XVI), relatează că în 1640 la fortul de la Kenoque (Knokke) care apăra oraşul Ypres, soldaţii
OZN-uri în Evul Mediu la Avignon, Franţa (1699)
Abatele Granget a scris că pe când se găsea lângă capela de la Notre Dame st. Garde, a văzut “cerul deschizându-se” şi apărând o “lumină mare”, armată
Retragerea trupelor sovietice din România
Pe 23 august 1944, Regele Mihai a lansat o lovitură de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaţilor. Ca
Misteriosul Attila, “Biciul lui Dumnezeu”
S-a urcat pe tron în anul 434. Era mic de statură, îndesat, cu nasul turtit, cu ochii mici şi cu
Ucraina, spaţiu vital intereselor Rusiei
În 1991, Ucraina avea cel puţin două avantaje strategice care o făceau să fie râvnită enorm de Rusia: deţinea arme nucleare şi avea deschidere şi flotă la Marea Neagră.