Comoara de la Mildenhall reprezintă o dimensiune importantă pentru cunoașterea argintăriei romane din secolul al IV-lea. A fost descoperită la WestRow, lângă Mildenhall, un oraș din Suffolk situat în estul Angliei.
Se compune din două platouri mari, două platouri mici ornate, o cupă polilobă, un set de patru cupe mari decorate, două alte cupe mai mici, două platouri mici pe un piedestal, o cupă adâncă cu margini și capac boltit, cinci farfurii mici rotunde cu mânere în formă de delfin și opt linguri cu mânere lungi (cochlearia). Toate piesele sunt de argint.
Tezaurul a fost descoperit în 1942 de Gordon Butcher, pe când se afla la munca câmpului și ara. A fost extras din sol cu ajutorul lui Sydney Ford, care lucra cu el în acel moment.
Cei doi fermieri englezi nu și-au dat seama imediat de prețul și vechimea acestor relicve antice și comoara a atras atenția autorităților abia din 1946. În vara aceluiași an a fost realizată o anchetă, care a ajuns la concluzia că era vorba de un Treasure Trove și, prin urmare, era proprietatea Coroanei Britanice. Imediat, acesta a fost achiziționat de către British Museum.
Dar multe detalii ale acestei descoperiri fascinante rămân puțin cunoscute, mai ales datorită faptului că evenimentul arheologic a avut loc în timpul războiului.
Similare
Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Misterioasa Maria Orsic şi societatea ezoterică nazistă Vril
Maria a pretins că a primit transmisii transcedentale în secret …Citește în continuare »Premonițiile lui Lincoln
Președintele SUA și-a prezis oare moartea? Unele dintre visele sale, …Citește în continuare »Răpire în masă a unui batalion militar american?
Amintiri “Ceea ce-mi amintesc plecând din acest moment, este că …Citește în continuare »Misterul plăcilor Tjipetir
De mai mulți ani, pe plajele din Franța, Anglia, Spania, …Citește în continuare »Călători în timp
Oamenii au visat mereu să călătorească în timp şi să …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Actriţa Michelle Williams urmărită de fantoma lui Heath Ledger
Superba actriţă Michelle Williams (născută în Montana, SUA, la 9 …Citește în continuare »Jelena Rozga, tzunami în Balcani!
Jelena Rozga s-a născut la 23 august 1977 la Split, …Citește în continuare »Actorul Matthew McConaughey a “sedus” o fantomă
Actorul texan Matthew McConaughey, considerat în anii ’90 ca o …Citește în continuare »Laeticia Hallyday mărturiseşte tot
Laeticia Hallyday, soţia lui Johnny Hallyday, manechin de succes, a …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Regele impostorilor
La 12 decembrie 1921 se năștea la Lawrence (Massachusetts) Ferdinand …Citește în continuare »Diamantele amăgitoare
Un munte de diamante, iată peste ce au dat John …Citește în continuare »Frank Cotroni
Frank Cotroni (1931 – 2004) a fost şeful Mafiei din …Citește în continuare »Bela Kiss, ucigaşul de femei
Bela Kiss avea 40 de ani când s-a stabilit, în …Citește în continuare »Mafia traficului de organe
În lumea de azi, traficul de organe a devenit o …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
08/04/2014 (10.520)
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
16/06/2014 (9.936)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (8.590)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (8.251)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.177)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (6.673)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
05/10/2014 (6.524)
- Iniţierea masonică
20/03/2014 (6.178)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
27/09/2014 (5.354)
- Cavalerii teutoni
16/08/2015 (4.779)
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Lasă un comentariu