Arheologie

Urmele unei bătălii din preistorie descoperite în Danemarca

0 54
5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

La 6 mai 1950, s-a descoperit într-o turbărie din Tollund, în Danemarca un cadavru mumificat în mod natural al unui bărbat. Starea lui perfectă de conservare i-a uimit foarte tare pe oamenii de ştiinţă. La început, aceştia chiar au crezut că era vorba despre o moarte recentă, căci corpul avea încă, pe gât, funia cu care fusese spânzurat acel nefericit.

Dar graţie analizei polenului s-a determinat că omul de la Tollund a trăit în secolul IV î.e.n. şi părea să fi aparţinut unei populaţii germanice. Degetele lui erau intacte şi sugerau că nu practicase munci manuale şi că ocupa un înalt rang social. Funia cât şi alte detalii lăsau să se înţeleagă că murise în timpul unui sacrificiu uman. Avea între 30-40 de ani.

Prezenţa acestui bărbat, precum şi alte cadavre care se găseau în jurul lui au ridicat imediat numeroase semne de întrebare în rândul cercetătorilor. Unii au considerat că era vorba de un cult sacrificial dedicat zeilor fertilităţii sau fecundităţii (cuplul Freyr-Freyja la vikingi), în timp ce un studiu efectuat în Irlanda din 2003 pe acelaşi tip de cadavre a propus de a se vedea în aceste morţi urma unor ritualuri de regalitate.

 

 

Urmele unei bătălii din preistorie descoperite în Danemarca

Cadavrele ar fi fost depuse într-un teritoriu care marca frontiera domeniului regal. Istoricul roman Tacit a evocat sacrificiile umane practicate în timpul ceremoniei reînnoirii primăverii, asociându-le cu motivaţii religioase.

De câţiva ani însă, pe istorici îi bântuie ideea că pe malul lacului Iutlanda Moss, acum aproximativ 2000 de ani au avut loc sacrificii în masă.

Cine a realizat această cruzime? De ce au pierit acolo mii de oameni? A fost vorba despre două armate? Cine a câştigat? Cine erau aceşti oameni, de fapt?

În estul Iutlandei se continuă săpăturile. Pământul este plin de oase umane, de resturi de arme, topoare de luptă, scuturi şi lănci păstrate bine  de mlaştină. S-au descoperit corpurile a peste 200 de bărbaţi, probabil luptători.

De aproape două luni se scot la lumina zilei de către arheologi resturile unei întregi armate, care a pierit la rândul său în mlaştinile de la Alken-Enge, lângă lacul Moss. Un colectiv internaţional de cercetători va încerca să afle cine erau aceşti oameni care au murit în condiţii atât de dramatice în trecutul nostru îndepărtat şi de unde veneau.

Relieful locului s-a schimbat de-a lungul timpului în mod repetat în cei două mii de ani care s-au scurs. Specialiştii cred că aici a avut loc o mare bătălie! Munca arheologilor se desfăşoară pe un perimetru de 40 de acrii, probabil chiar locul unde a avut loc presupusa bătălie din preistorie.

De la romanii ştim că nordul Iutlandului era locuit de tribul cimbrilor, care apoi s-a mutat în sud. Pentru a se apăra de ei, romanii au trebuit să construiască ziduri în sudul insulei Jylland.

Nu se ştie exact dacă este vorba de sacrificii umane în masă sau despre o adevărată bătălie. Tot ce ştim este că în turbăria de lângă lacul Moss din Danemarca, corpurile oamenilor decedaţi sunt admirabil conservate şi că au avut loc sacrificii umane în epoca Fierului. De asemenea, s-a stabilit că omul de la Tollund a consumat o masă specială pe bază de pâine înainte de a fi executat.

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!