Cuvântul Yakuza apărea sub shogunatul Tokugawa (1603-1867). Pentru a pune capăt mai multor secole de anarhie sângeroasă, noul regim a închis societatea într-un cerc poliţienesc. Marginalii s-au organizat atunci în jurul celor numiţi tekija (negustori ambulanţi) şi a celor numiţi bakuto, jucători profesionişti de la care mafioţi din yakuza le-au împrumutat numele.

În timpul războiului civil care a avut loc în timpul erei Tokugawa, unii yakuza au servit partidul imperial şi s-au integrat în noua elită. Pe de altă parte, samuraii, se aflau în şomaj la sfârşitul feudalismului. Ei au format bande de mercenari, puternic înarmate la începutul capitalismului .

Yakuza a ridicat pretenţia de a fi moştenitoarea codului onoarei tradiţional, care i-a aureolat legenda. Unii samurai, s-au înrolat atunci în Yakuza, sperând să regăsească folosirea talentelor lor militare şi au creat societăţi secrete pentru a se opune expansiunii coloniale.

Membrii Yakuza

Cea mai cunoscută societate de acest gen este Societatea Oceanului negru (Genyosha), fondată în 1881 de Toyama Mitsului. Vechii lor fraţi de arme au trecut în slujba noului stat şi au fost folosiţi împotriva politicienilor liberali. Este începutul unei bogate tradiţii de asasinat politic care s-a perpetuat până după 1945.

În 1918, Ministrul de Interne japonez i-a cerut lui Toyama să federalizeze bandele. Societatea Esenţei naţionale a Marii Japonii (Dai Nippon Kokusui Kai) a devenit braţul armatei Seijukai, partidul dominant în epocă.

Toyama intră în centrul puterii şi devine premierul Kuromakui-lor. Dar Yakuza colaborează de asemenea cu colonialiştii. Se pregătesc pentru intervenţiile militare (în 1985 va fi asasinată regina Coreei), spionează şi organizează traficul de materiale preţioase sau stagiile pentru armată.

Marii Kuromaku după război, Kodama Yoshio (1911 – 1984) şi Sasakawa Ryoichi (1899 – 1995), îşi consolidează acum relaţiile care vor face marea lor putere. Înfrângerea Japoniei imperiale şi Ocupaţia (1945 – 1952) deschide însă, Yakuzei noi orizonturi. Începe să facă trafic cu droguri şi cu prostituţie, sau cu terenuri. În plus, controlează mişcarea comunistă. În acest timp, CIA, infiltrată destul de prost în Japonia, încearcă să-şi reactiveze reţeaua de spionaj. Kishi Nobusuke, un fost criminal de război, devine acum protejatul CIA, fiind secondat de Kodama şi Sasakawa, pe care i-a cunoscut în puşcăria de la Sugamo.

Cei doi ultra – naţionalişti, reactivaţi de serviciile americane, finanţează Partidul liberal – democrat şi vor rămâne, pînă la moartea lor, marile figuri tutelare ale “cartierelor clandestine”.

Între 1955 – 1960, PLD vrea să abolească reformele democratice ale Ocupaţiei, prin violenţă. Luptele sociale sunt foarte dure, iar Yakuza intervine în forţă contra manifestărilor şi greviştilor. În 1957, Kishi devine premier.

În 1964, Jocurile olimpice de la Tokyo sunt pretextul unei prime curăţenii. Numărul de membrii ai yakuza ajunge la 110.000 în 1978, iar bandele se alătură puţin câte puţin “familiilor”.

Yakuza sunt indispensabili mediului politic şi poliţienesc japonez, care recurg des la serviciile lor datorită ideologiei ultra – naţionaliste manifestată de această organizaţie criminală. Dar până în anii 60 Yakuza va fi utilă pentru violenţe!

Yakuza de azi este structurată în: “grupe violente” (boryokudan), bande specializate în şantajul întreprinderilor (Sokaiya) şi unele vizând politicile de extremă dreaptă (uyoku dantai). Organizaţia întreţine o nebuloasă în jurul său, ca orice altă organizaţie criminală, de altfel. Grupele ei de extremă dreaptă se numesc uyoku dantai. Poliţia a recenzat 1400 (cuprinzând 20.900 de membri).

Dar Yakuza este prezentă activ şi în domeniul economic şi financiar, în imobiliare, în transporturi, timp liber şi în gestionarea deşeurilor sau în operaţiile bursiere. În “cartierele clandestine”, ankoku jidai, termen care desemnează universul interlop unde politicienii, mafioţii, financiarii şi înalţii funcţionari îşi schimbă serviciile. Acolo se fac “afacerile clandestine” (ankoku jiken). Ele au un aspect economic: speculaţie şi escrocherie; un aspect politic: trafic de influenţă şi finanţe oculte; un aspect violent: şantaj, intimidare şi asasinat. Aceste trei ingrediente se amestecă în manipulări din zona dreptei, profitând de lacunele legislative din Japonia. Nu trebuie neglijat nici traficul de influenţă.

Astăzi, Yakuza numără 12.000 de membrii (în 1985 avea 25.000). În 1993, “regale” Kanemaru a căzut, ca şi Al Capone, pentru fraudă fiscală, după Inamura. Multe personalităţi ale Yakuza de neatins sunt astăzi inculpate de către magistraţi pentru infracţiuni fiscale, cum a fost cazul lui Kotani, braţul drept al lui Sasakawa (după cum preciza The Economist, la 11 iunie 1994).

Dar mafioţii sunt totuşi oameni periculoşi. În 1992 – 1993, două cadre bancare care încercau să recupereze creanţe de la societăţi mafiote au fost asasinate, urmate de alte 24 de atentate contra cadrelor superioare sau familiilor lor.

Criza economică nu pare să afecteze Yakuza, căci în cartierele clandestine afacerile continuă nestingherite de poliţie şi de politic. Dimpotrivă, piaţa serviciilor criminale s-a dezvoltat.