Cantabrii sunt un asamblu de 11 popoare celtice care ocupau o parte din nordul Spaniei, în apropiere de Santandu şi Bilbao, în munţii actualei comunităţi autonome Cantabria.
Aveau drept vecini vaccenii şi turmogii la sud, autrigonii la est şi asturii la vest. Au defilat mult timp în legiunile romane între primul lor război contra romanilor în 150 înainte de Chistos şi supunerea lor finală, un secol mai târziu.
Nu au fost supuşi decât atunci când Agrippa şi Augustus au purtat războaiele cantabre ( 29 înainte de Chistos şi 19 înainte de Chistos ) care s-au terminat prin dispariţia lor parţială. Începând cu acest moment, pământurile lor au făcut parte din provincia romană Tarracona, unde au putut scurt timp să se guverneze ei – înşişi.
Puţin câte puţin s-au romanizat, dar trăiau în sate şi sunt puţin menţionaţi în Istorie. Au furnizat recruţi pentru armata romană, ca şi vecinii lor asturienii. Pământurile lor conţineau mine de plumb.
Cele 11 popoare cantabre erau: avariginii, blendii (sau plentusii), coniacii, moroecanii, noegii, orgenomescii, salaenii, vadiniensii şi vellicii.
