Primul atac cunoscut al vikingilor în Insulele Britanice este jefuirea mănăstirii de la Lindisfarne (aflată pe coasta Northumbriei), din anul 793, conform Cronicii anglo-saxone.
Mănăstirea a fost fondată în 635 de un călugăr irlandez, Aidan din Lindisfarne, carea fost trimis de la mănăstirea din Iona, aflată pe coasta estică a Scoţiei, în Northumbria, la cererea regelui Oswald (fiul regelui Bernicie) al Northumbriei, ca să restaureze creştinismul în regiune.
Cu toate acestea, este posibil ca alte atacuri să fi avut loc mai devreme la Orkney (Arcaibh), un arhipelag compus din 67 de insule aproape pustii (cândva aparţinând regatului picţilor) și Shetland (Sealtainn), arhipelag sub-arctic din nordul Orcadelor, la sud-est de insulele Feroe şi la vest de Norvegia.
Sosirea scandinavilor, mai ales a Marii Armate păgâne daneză în anul 865, a bulversat profund geografia politică și socială a Insulelor Britanice.
Între 6 şi 12 mai 878 a avut loc bătălia de la Ethandun, care a opus forţele din Wessex, conduse de Alfred cel Mare, în faţa năvălitorilor danezi şi norvegieni conduşi de Guthrum cel Bătrân (Aethelstan).
Bătălia a durat aproape toată ziua şi s-a încheiat cu victoria lui Alfred cel Mare, regele din Wessex, care a adoptat o tactică defensivă cu careu de scuturi ce amintea mult de tehica legiunilor romane.
Danezii şi norvegienii s-au retras apoi către Danelaw (în nord-est) şi în fine s-au predat la Chippenham (în Wiltshire), după un asediu de cincisprezece zile. Regele danez a fost apoi botezat.
La Ethandun s-a oprit expansiunea scandinavă dar Northumbria era deja împărțită între un regat viking şi un rest de saxoni aflat în Bernicia. Regatul din Mercia era împărțit în două şi pierduse teritoriul din est în favoarea vikingilor danezi. Micile regate ale Irlandei, Scoției și Țara Galilor se confruntau cu destine similare.
Danezii au început să se stabilească în partea de est a Angliei, iar regiunea pe care o controlau se numea Danelaw. Mercia daneză se învârtea în jurul a cinci districte, în timp ce în partea de nord, Jorvik (York) a devenit capitala unui regat omonim viking, aliat din când în când cu norvegienii din Dublin.
Coloniile daneze și norvegiene au avut o influență semnificativă asupra limbii engleze, multe cuvinte derivând din limba veche scandinavă, deși marea majoritate provine din limba anglo-saxonă. În plus, multe nume ale regiunilor colonizate de danezi și norvegieni provin din rădăcini scandinave.
Secolul al IX-lea a fost marcat de apariția regatului Wessex. La sfârșitul domniei lui Alfred cel Mare, în ciuda diverselor vicisitudini, regii saxoni din Vest au domnit peste vechile împărății din Wessex, Sussex și Kent. Cornwall era supusă dominației anglo-saxone, iar unii regii din sudul Ţării Galilor l-au recunoscut pe Alfred drept suzeran, ca şi regatul Mercia din vest.
