Timp de mai multe sute de milioane de ani enorm de multe specii de animale au trăit pe Terra, dintre care doar 0,1% mai există astăzi! Conform arhivelor fosilelor, ritmul mediu de dispariţie nu depăşeşte zece specii pe an. Cauzele acestor dispariţii sunt variate: apariţia unui nou prădător, boli, epuizarea unei surse de hrană etc.
În timpul glaciaţiunilor, stocarea apei de mare, sub formă de gheaţă a dus la secarea mărilor, ceea ce a cauzat moartea unor specii multiple. În anumite epoci, enorme erupţii vulcanice au proiectat milioane de tone de cenuşă în atmosferă, oprind lumina soarelui şi provocând o scădere globală a temperaturii.
Deplasarea continentelor a bulversat climatul şi a modificat circulaţia curenţilor oceanici.
Atunci când un meteorit percutează solul, el provoacă o explozie gigantică care îl pulverizează. Se formează un crater de 10 ori mai mare decât meteoritul. Este probabil că energia produsă în timpul unei asemenea explozii să fi cauzat dispariţia dinozaurilor. Se presupune că acest meteorit măsura 10 km în lungime şi că ar fi creat un crater cu un diametru de 150 km!!!
Dar aceste dispariţii au avut efecte pozitive. Dacă nu ar fi dispărut dinozaurii, evoluţia mamiferelor nu ar fi fost atât de diversificată şi, probabil, omul nu ar fi apărut. De milioane de ani, au disparut nenumărate specii. Mamuţii şi rinocerii lânoşi, mastodonţii din America care nu au putut suporta variaţiile de climă provocate de succesiunea glaciaţiunilor şi deglaciaţiunilor care au atins planeta noastră de peste 2 milioane de ani încoace.
Cele 2 mari cauze probabile ale dispariţiei dinozaurilor
Este evenimentul cel mai uimitor din istoria vieţii pe Terra. Dinozaurii dominau cu autoritate absolută planeta. Unii erau patrupezi, alţii bipezi iar regimul lor alimentar era fie vegetarian, fie carnivor şi aveau mărimi diverse. Pentru a le explica dispariţia au fost formulate două mari ipoteze:
Prima ipoteză: Un impact de origine extraterestră
Se crede ca enorma energie eliberată prin şoc a declanşat nenumărate cataclisme, furtuni şi maree, frig şi noapte apoi o răcire prin efect de seră, ploi acide şi incendii la scară planetară. Când a revenit calmul, jumătate din floră şi faună pierise.
A doua ipoteză: O erupţie vulcanică masivă
Acum 65 de milioane de ani, în India, o erupţie în lanţ a provocat scurgeri pe mii de kilometri pătraţi şi volumul lor a depăşit 1.000 km cubi. În partea occidentală a acestei ţări grosimea totală a straturilor de lavă (trapele de la Deccan) depăşesc 2.400 m. Ansamblul a acoperit peste 2 milioane de Km pătraţi şi volumul a depăşit 2 milioane de km cubi.
Deriva continentelor
Cum a fost descoperit fenomenul? Există mai multe indicii:
Topografice: Astronomul şi meteorologul german Alfred Wegener a fost primul care a remarcat că continente ca America şi Africa, de exemplu, se îmbină perfect unul în altul. Deci a fost primul indiciu care ne lasă să credem că continentele se deplasau la suprafaţa Terrei.
Geologice: s-au găsit mari similtudini privind natura rocilor între anumite continente.
Paleontologice: s-au găsit fosile asemănătoare pe diferite continente de astăzi.
Toate aceste observaţii au ajuns la acelaşi rezultat: acum sute de milioane de ani, exista un singur continent numit Pange. Iată un exemplu: fosile de mezozaur, o reptilă veche de 250 de milioane de ani, nu se întâlneşte astăzi decât în două regiuni situate de o parte şi de alta a Atlanticului.
Proba determinantă a derivei continentelor este studiul fundurilor oceanice. Astfel, fundul Atlanticului este tranversat de o lungă dorsală vulcanică. Acest ocean s-a născut din funcţionarea acestei dorsale care a creat litosfera oceanică plecând de la materiale aflate în fuziune creând o parte a învelişului. De-o parte şi de alta a dorsalei, cele două continente s-au îndepărtat şi oceanul s-a lărgit. Dar crearea litosferei oceanice a provocat deschiderea oceanelor şi deplasarea continentelor!
În alte părţi ale lumii, s-a produs invers. Astfel, Pacificul de Nord este traversat în partea sa vestică de o gaură foarte adâncă. Este o zonă de subducţie unde litosfera oceanică de densitate mai mare se împinge sub o placă continentală. Toate aceste mişcări se anulează şi nu prezintă efect la suprafaţa globului terestru. Orice parte a litosferei delimitată de aceste fenomene de creştere sau de subducţie constituie o placă litosferică, de unde numele de tectonica plăcilor care a căpătat versiunea modernă a teoriei derivei continentelor.
În anumite locuri două plăci litosferice se deplasează lateral una în raport cu alta fără a exista nici creare, nici distrugere a crustei oceanice.
Lanţurile muntoase au apărut ca urmare a coliziunii plăcilor litosferice. Astfel, exercitând presiune împotriva locului eurasiatic, peninsula indiană a făcut să se înalţe masivul Himalaya. Dar mişcările plăcilor necesită o mare cantitate de energie care provoacă mai ales dezintegrarea elementelor radioactive prezente în zonele profunde ale globului terestru.
Au fost masacraţi dinozaurii?
Brusca dispariţie a marilor saurieni de la sfârşitul Cretacicului a reprezentat întotdeana o enigmă pentru paleontologi.
Faptele:
La sfârşitul erei secundare, în timpul perioadei zise Cretacic, s-au stins numeroase specii animale. Un eveniment planetar a bulversat brusc echilibrul biologic al Terrei, antrenând dispariţia rapidă a numeroase specii de animale. Desigur, victimele cele mai cunoscute sunt saurienii şi, în principal, dinozaurii. Aceste animale, fie că sunt ierbivore sau carnivore, aeriene, terestre sau marine, au fost cele mai mari care au trăit vreodată pe planetă. Gigantismul lor se explică prin condiţiile climatice tropicale, în special favorabile dezvoltării unor asemenea reptile. În această epocă îndepărtată, mamiferele nu erau încă decât nişte soareci mici care încercau să supravieţuiească.
Dar epoca s-a terminat brusc, printr-o dispariţie totală a speciilor vii cele mai gigantice, o schimbare bruscă a climei şi o reînnoire a faunei cu dezvoltarea rapidă a mamiferelor în detrimentul reptilelor. Începe era terţiară, când mamiferele cuceresc planeta. Mai târziu, omul va sta în fruntea acestei evoluţii…
Din punct de vedere geologic, această ruptură se semnalează prin niveluri stratigrafice foarte nete între Cretacic şi Paleocen. La limita dintre cele două epoci, se remarcă un fin strat de iridiu la nivelul întregii planete. Bilanţul trist al acestei catastrofe se poate enunţa astfel:
- Toţi marii saurieni au dispărut (dar nu crocodilii!!)
- Toţi ammoniţii au dispărut (dar nu nautilii).
- Toate reptilele zburătoare au dispărut.
- Toate reptilelele marine au dispărut.
- Mamiferele au supravieţuit.
- Speciile vegetale au supravieţuit.
- Insectele au supravieţuit.
Teoriile
Printre numeroasele teorii care încearcă să explice dispariţia dinozaurilor, două par să fi câştigat unanimitatea specialiştilor.
*Un meteorit de mai mulţi kilometri în diametru ar fi lovit Terra în acea perioadă. Şocul a provocat un nor de praf care ar fi acoperit în totalitate planeta timp de mai mulţi ani, provocând stingerea rapidă a numeroase specii animale, printre care dinozaurii. Această teorie se bazează pe prezenţa unui strat fin de iridiu, metal de origine extraterestră, pe întreaga suprafaţă a Terrei. Masa totală a acestui metal este evaluată la 500.000 de tone.
*Un vulcan gigantic, care a dat naştere trapelor de la Deccan, în India, ar fi deversat în atmosferă un nor de praf, provocând noapte pe planetă. Care sunt lacunele grave ale acestor teorii? Ele explică dispariţia brutală a marilor saurieni prin noaptea totală care a durat mai mulţi ani pe Terra. Dacă s-ar fi întâmplat însă astfel, atunci toate speciile care ocupau acelaşi biotop ar fi trebuit să dispară, ceea ce nu a fost cazul. Cum putem explica faptul că nautilii au supravieţuit şi toţi ammoniţii au dispărut?
De ce crocodilii sunt şi astăzi în timp ce brontosaurii au dispărut acum 70 de milioane de ani? Cu ce mamifere de mărimea şoarecilor s-au putut hrăni în timp ce pe planetă nu mai creştea niciun vegetal? De ce păsările populează încă cerul nostru în timp ce strămoşii acestora au pierit de frig şi din cauza nopţii? Cum au putut supravieţui insectele în absenţa oricărei vegetaţii?
Altă teorie
O idee simplă ne duce la concluzia că această exterminare a unor specii vii este pur şi simplu selectivă: au dispărut doar animalele cele mai atipice prin mărimea şi formele lor. Altele, mai puţin frumoase sau mai puţin mari, au supravieţuit. Dar cine a provocat această exterminare selectivă a unor specii vii? Cauza neputând fi naturală, singura ipoteză care se impune este că exterminatorii sunt fiinţe inteligente care, deliberat sau nu, au eradicat de pe planeta noastră cele mai frumoase specimene de animale care au existat aici vreodată.
Cine ar fi putut fi aceşti indivizi? Cu siguranţă nu oameni, ci călători veniţi din spaţiu şi care au descoperit prin hazard, probabil, magnificul parc zoologic pe care îl constituia planeta noastră în acea epoca. A urmat o colonizare, sau mai degrabă o transformare a Terrei într-un gigantic safari la scară planetară, în care vânătorii sosiţi aici din spaţiu au transformat dinozaurii în trofee. Ne putem lesne imagina hoardele de turişti vânători debarcând în fiecare zi din numeroase navete spaţiale aflate pe orbita planetei noastre. Era o atracţie şi o distracţie? Ţinte erau destule, atât în aer cât şi pe sol sau în apă.
Unele specii nu au fost masacrate pentru motive evidente: nu erau nici mari şi nici frumoase. Teoria exterminării speciilor de animale nu ne este cunoscută, însă este probabil că ea să se fi realizat. Urmarea? În câţiva zeci de ani, marii saurieni tereştrii au fost exterminaţi încât au dispărut de pe suprafaţa planetei. Faptul că găsim astăzi numeroase fosile din aceste specii dispărute nu înseamnă că erau şi numeroase. În realitate, ţinând cont de enormele lor nevoi de hrană, ele se datorează doar faptului că regnul lor a domnit mai multe zeci de milioane de ani, înainte de a fi exterminate.
În cer, situaţia este indentică, marile reptile zburătoare au fost sistematic exterminate, supravieţuind doar cele mici care vor deveni mai târziu păsările pe care le cunoaştem.
Fapt straniu, dar care vine să demonstreze această teorie, s-a descoperit un craniu de dinozaur ucis de… gloanţe!!!
Dar insectele, cât şi toată vegetaţia, nu prezentau ţintele prădătorilor extratereştri. Şi nici mamiferele. După ce au masacrat tot ce era mare, asasinii spaţiali au plecat, lăsând planeta speciilor supravieţuitoare. Imediat a urmat o perioadă de variaţie climatică, marcând geologic trecerea de la Cretacic la Paleocen. Climatul s-a schimbat lent şi a devenit mai frig, mamiferele luând locul saurienilor care au murit demult, dar nu de frig şi nici de foame.
Rămâne prezenţa enigmaticului iridiu. Nu este o probă semnificativă. Iridiu este de origine extraterestră şi reprezintă un strat fin răspândit pe suprafaţa planetei. Ar putea fi foarte bine resturile unui vas enorm extraterestru accidentat, care a explodat pe Terra. Un lucru este clar: dispariţia dinozaurilor nu poate fi redusă la un cataclism planetar.
