Pentru a fi admis în francmasonerie, orice bărbat liber şi de bune moravuri, din proprie voinţă, este supus ritualului de iniţiere. Pentru început, profanul este introdus într-un loc retras unde este invitat să renunţe la toate obiectele metalice pe care le are asupra sa. Metalele reprezintă în acest ceremonial tot ceea ce străluceşte cu luciu înşelător, simbol al ideilor false. Odată ce renunţă la ele poate să înceapă să caute adevărul. Tot aici se pregăteşte şi ţinuta profanului. El nu trebuie să fie nici gol nici îmbrăcat, ci într-o stare decentă. Astfel, el rămâne cu pieptul dezvelit în dreptul inimii, cu genunchiul drept dezgolit şi cu piciorul stâng descălţat. Pieptul dezvelit în dreptul inimii simbolizează faptul că nu trebuie să aibă, ca mason, nicio pornire egoistă faţă de vreunul dintre fraţii săi. Genunchiul drept dezgolit arată pietatea pentru înclinaţie raţională care să-l călăuzească pe mason în căutarea adevărului. Piciorul desculţ aminteşte de obiceiul orientalilor de a lăsa încălţările la intrarea într-o incintă sacră. Acest simbol se găseşte şi în legenda lui Iason.
Odată pregătit astfel, este introdus în camera de chibzuinţă sau cabinetul de reflecţie. Pentru a învăţa să gândeşti trebuie să te obişnuieşti cu singurătatea şi detaşarea, să nu te laşi furat de aparenţele exterioare, să renunţi la perceperea senzorială. Simbolurile de pe pereţii camerei te fac să te interiorizezi şi să te gândeşti profund la ceea ce ele transmit: să intrăm în noi înşine, să ne adâncim făcând abstracţie de aparenţele exterioare şi să ajungem până la os, la realitatea descarnată de orice decor amăgitor. Când Cronos îşi va împlini lucrarea, cocoşul lui Hermes va trezi minţile care, de acum înainte vor rămâne deschise adevărurilor iniţiatice.
În cabinetul de reflecţie, fragmentele de oseminte reprezintă realitatea fără decorul ei sensibil, adevărul gol care zace ascuns într-un tunel adânc. La capătul acestui tunel se află esenţa omului, la care face referire cuvântul V.I.T.R.I.O.L. (Visita Interiora Terrae, Rectificando Invenies Occulum Lapidem – în traducere înseamnă vizitează interiorul pământului şi rectificând, prin purificări, veţi găsi piatra ascunsă a înţelepţilor). Această piatră este Piatra Filozofală, piatra cubică a francmasonilor.
Emblemele funebre din camera de chibzuinţă amintesc şi de fragilitatea vieţii omului şi deşertăciunea ambiţiilor pământeşti, de sfârşitul inevitabil al lucrurilor. Profanul trebuie acum să răspundă în scris la trei întrebări privind îndatoririle omului. Această împărţire în trei a tuturor îndatoririlor noastre morale se bazează pe trei principii alchimice: Sulful, Mercurul şi Sarea iar cele trei întrebări formulate cuprind întregul domeniu al moralei universale. Prin redactarea acestui testament candidatul se pregăteşte de o moarte simbolică: va muri pentru viaţa profană şi va renaşte într-o viaţă superioară, ca iniţiat.
În acest moment, lipsit de orice obiect metalic, dezbrăcat de o parte a veşmintelor şi legat la ochi, profanului i se permite să bată la poarta templului. Candidatul, după ce face dovada că este născut liber şi de bune moravuri, este lăsat să intre în templu, cu ochii legaţi şi cu o funie în jurul gâtului. El nu vede nimic dar este capabil să simtă. Nodul ameninţă să-l sugrume dacă păşeste înapoi, iar vârful unei săbii îndreptat către piept îl împiedică să meargă înainte. Pentru a deveni iniţiat, candidatul trebuie să facă o curăţire intelectuală şi morală, menită să elibereze sufletul de tot ceea ce împiedică lumina să ajungă până la el. El va face asta prin probele de purificare prin aer, apă şi foc.
Prima din cele trei călătorii iniţiatice este emblema vieţii omului pe pământ. Tumultul patimilor, ciocnirea diferitelor interese, piedicile numeroase sunt evidenţiate prin lipsa de noimă a drumului candidatului şi prin zgomotele din jurul lui. Ajuns cu greu pe o înălţime, s-ar fi prăbuşit în gol dacă mâini protectoare nu l-ar fi oprit. Aceasta înseamnă că de unul singur şi doar prin forţe proprii, cu unica preocupare de a reuşi în viaţă, adesea avem dezamăgiri. Vântul opiniei comune spulberă edificiul artificial al teoriei personale. În această probă, candidatul va fi purificat prin Aer.
A două călătorie simbolică. Un prim eşec nu trebuie să descurajeze dar de multe ori asta se întâmplă iar omul îşi pierde încrederea în sine. Pentru a reda candidatului încrederea el este trecut prin proba Apei. Este un botez filozofic menit să elimine toate impurităţile fiinţei. În această a doua călătorie, zgomotele se aud mult mai puţin şi mai încet, semn că prin perseverenţă putem elimina multe piedici.
În a treia călătorie simbolică candidatul va fi purificat prin Foc, semn al patimilor şi pasiunilor lui ce îl asediează. El va trebui să stea în mijlocul lor fără să fie atins ci doar străbătut de căldura lor binefăcătoare. În această călătorie candidatul nu mai aude nici un zgomot, nimic nu îl mai împiedică în drumul său.
Pe parcursul ritualului de iniţiere candidatul va sorbi din potirul amărăciunii. Orice progres intelectual măreşte responsabilitatea morală a omului. Sorbind din cupa cunoaşterii, candidatul simte un lichid rece şi dulce care devine brusc amar şi apoi îşi recapătă dulceaţa iniţială. Tot astfel se va petrece şi în viaţa lui ca iniţiat. Nepăsarea caracteristică fiinţelor de rând lui nu îi mai este îngăduită. Iniţiatul nu are dreptul să trăiască doar pentru sine însuşi, ci el trebuie să se dedice semenilor săi, să poarte povara neîmplinirilor celorlalţi. Odată ce a gustat amarul, cel drept înclină să dispere, riscând să cadă răpus de nerecunoştinţa oamenilor. Această încercare nu-l găseşte însă nepregătit pe iniţiat. În acest moment licoarea înţepătoare se preschimbă într-o băutură dulce, semn că măreţia sa morală îl înalţă atât de sus, încât răutăţile semenilor nu-l mai pot atinge. Candidatul este acum cu adevărat liber şi demn de titlul de iniţiat. Legătura de la ochii candidatului e îndepărtată şi templul se umple de o strălucire fără seamăn, de care noul iniţiat este la început orbit. Când se obişnuieşte cu lumina vede fraţii în picioare şi la ordin, cu săbiile pe pieptul lui. Aceasta nu este o ameninţare, această scenă arată noului admis că fraţii vor sări mereu în ajutorul lui dacă situaţia o va cere.
Tăişurile scânteietoare îndreptate spre el mai simbolizează şi raze de lumină intelectuală pe care fiecare frate le va răspândi pe viitor asupra lui. Săbiile purtate cu mâna stângă, partea inimii, mai simbolizează şi efuviile de simpatie ale fraţilor către noul admis.
După ce execută prima sa lucrare ca mason şi depune jurământul sacru, ceremonia de iniţiere se încheie cu începutul: iniţiatul reintră în posesia metalelor la care, ca profan, renunţase. Luciul lor nu mai are cum să-l amăgească pe omul purificat acum intelectual şi moral.
