În anul 287 s-a promulgat Lex Hortensia, cunoscută și ca legile hortensiene, care este rezultatul unui conflict între patricieni (cetățeni care aparțineau, prin naștere, clasei superioare vechi și tradiționale, ceea ce-i făcea să dețină, prin acest rang, diverse prerogative politice și religioase) și plebei (o parte din populus-poporul roman, adică cetățeni romani, distincți însă de sclavi. Acestea mai erau numite și conflicte de ordine.

Plebeii s-au retras pe colina Janiculum, situată pe malul drept la Tibrului, la sud de Vatican, considearată a opta colină a Romei, confundată adesea cu Mons Vaticanus. Înălțimea maximă a colinei este de 85 de metri, în apropiere de Porta Aurelia, care face parte din zidul fortificat al lui Aurelian, construit între 271 și 282 sub domnia împăraților Aurelian și Probus (născut la Sirmium, în Pannonia), care proteja Cetatea Eternă.

Manius Curius Dentatus refuzând darurile samniților. Pictură pe pânză de Jean Francois Pierre Peyron, 1787. Sursă foto Rvalette, Wikipedia.

Ei doreau să obțină citațiile pe terenurile nou cucerite ale sabinilor( populație italică din grupul osco-ombrian, stabilită la nord-est de Roma. Quintus Hortensius, numit dictator și susținut de Manius Curius Dentatus, a promulgat legile hortensiene care i-au încurajat pe plebei să se întoarcă în oraș. Ele au amnistiat și atenuat totodată datoriile decise de cocilia plebis forțând legea pentru întregul popor (suprimarea ratificării senatoriale tradiționale, auctoritas patrum). Puterea opoziției democratice era sporită.