Istorie

Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 din Bucureşti

0 462
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 din Bucureşti (2)  La 21 ianuarie 1941, pentru a protesta împotriva ministrului de Interne, judecat a fi prea slab, legionarii au ocupat cazărmile şi posturile de poliţie din Bucureşti. Au torturat şi masacrat peste 350 de personalităţi, dintre care numeroşi evrei.

În pricipiu, generalul Ion Antonescu şi legionarii fuseseră de acord cu expropierea evreimii din România, numai că şeful statului nu accepta metodele teroriste pe care le foloseau legionarii. În plus, se temea că ritmul mult prea rapid al acestor expropieri ar fi dus la oprirea comerţului şi la un adevărat dezastru economic pentru ţara noastră, ceea ce nu dorea sub nicio formă.

“Odată cu ocuparea centrelor de securitate, legionarii au atacat centrele evreieşti şi au început jaful sistematic cartierelor evreieşti. Propaganda legionară relata cititorilor că evreii s-ar fi revoltat şi că armata ar fi primit ordine de la „jidoviţi”.

Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 a declanşat pogromul asupra comunităţii evreieşti din Capitală. Ministrul Vasile Iaşinschi a ordonat incendierea cartierelor evreieşti dar când şi-a dat seama că incendiul va cuprinde întreg oraşul a spus: “E prea târziu, incendiatorii au ieşit la drum”.

Teroarea împotriva evreilor s-a răspândit cu repeziciune. Când legionarii au ajuns la Templul Carol, de exemplu, oamenii se aflau în plină rugăciune. Conducătorul acesteia, Ozias Copstik şi ceilalţi evrei care se aflau în acel moment în sinagogă au fost duşi apoi la centrul de tortură, după care au fost asasinaţi în pădurea Jilava.

Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 din Bucureşti (3)În acea noapte teribilă pentru comunitatea evreiască au fost devastate şi prădate mai multe sinagogi şi case evreieşti. Au ars documente istorice extrem de importante, vechi de sute de ani şi enoriaşii au fost maltrataţi cu sălbăticie.

Multe sinagogi vechi, printre care cea sefardă Cahal Grande, au ars complet. Legionarii au creat ad-hoc centre de tortură, la primăria comunei Jilava, la Sediul Legionar din strada Cercului sau la Comisariatul XII de Poliţie din Calea Moşilor, unde evreii au fost supuşi la torturi sau chiar au fost împuşcaţi.

Un alt eveniment sângeros a avut loc la Jilava, unde “90 de evrei, dintre cei torturaţi în centrele legionare de tortură, au fost încărcaţi în camioane, duşi în pădurea Jilava, dezbrăcaţi şi împuşcaţi în cap. A doua zi, unii legionari s-au întors la faţa locului pentru a aduna îmbrăcămintea celor ucişi şi lucrările dentare de aur”.

O ceată de legionari a luat 15 evrei de la centru de tortură de la Prefectura poliţiei Capitalei, i-au dus la abatorul capitalei şi i-au împuşcat în ceafă .

Bilanţul rebeliunii legionare în Capitală este trist. Au fost executaţi 118 evrei, conform unui articol publicat în ziarul “Universul”.

Legionarii au devastat grav 1274 de prăvălii, ateliere şi apartamente evreieşti în Bucureşti. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a evaluat pagubele la suma de 383 milioane lei.

Pogromul de la Bucureşti din ianuarie 1941 a fost în întregime pus la cale de către legionari, fără ca armata să fi intervenit. După ce rebeliunea legionară a fost înăbuşită, armata a găsit 200 de camioane încărcate cu obiecte jefuite, bijuterii şi bani.

Dar drama evreilor din ţara noastră se afla abia la început! România îşi urma destinul istoric. La 21 iunie 1941, Hitler a declanşat operaţiunea Barbarossa, de invadare a U.R.S.S.

Intrarea României în războiul contra U.R.S.S., alături de Germania nazistă şi de trupele Axei, pe 22 iunie 1941, război văzut de Antonescu ca o cruciadă împotriva “iudeo-bolşevismului” va declanşa un amplu proces de “curăţire a terenului”, de deportare şi exterminare prin execuţii sumare şi în masă sau prin înfometare, frig şi boli, în cele peste 100 de ghetouri şi lagăre, a evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 din Bucureşti (4)Într-un document privind recensământul din 1941, în “România trunchiată”, se arată că trăiau 16.768.756 de persoane, din care români 13. 798.904, unguri 407.188 şi evrei 375.704. Mulţi dintre evreii care locuiau în România îşi vor găsi însă sfârşitul în U.R.S.S. sau în altă parte.

Iată ce declară Marcu Rozen, un marot al acelor vremuri tulburi în cartea lui :

“La data de 1 iulie 1940, la vârsta de numai 10 ani, am asistat la primul pogrom antievreiesc care a avut loc la Dorohoi.

Unele subunităţi conduse de ofiţeri legionari care s-au retras din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa ucid în mod bestial 70 de evrei din oraş şi din împrejurimi, fac numeroşi răniţi, au loc jafuri, schingiuiri şi alte manifestări odioase, care mi-au rămas întipărite în memorie pentru tot restul vieţii.

Începând cu luna septembrie 1940 – după proclamarea statului legionar- un nou val de măsuri şi represiuni antisemite se abat asupra evreilor dorohieni […]. Ameninţările, teroarea, teama căpătau zi de zi forme din ce în ce mai diabolice. La 22 iunie 1941, izbucneşte războiul, care a adus un nou val de persecuţii. În oraşul Dorohoi sosesc mii de evrei evacuaţi de pe cuprinsul întregului judeţ, din Darabani, Săveni, Mihăileni, Rădăuţi-Prut şi din localităţile rurale, astfel încât populaţia evreiască a oraşului se dublează. Ca urmare se creează mari probleme privind adăpostirea acestora şi ajutorul lor, întrucât cei evacuaţi nu şi-au luat decât ceea ce au putut duce cu ei, toate bunurile acumulate de generaţii cu trudă fiind lăsate pradă jefuitorilor.

La începutul lunii noiembrie 1941, populaţia evreiască din oraşul Dorohoi este anunţată că urmează a fi evacuată în Transnistria.

Deportarea a început pe data de 7 noiembrie 1941. Mii de evrei înghesuiţi în vagoane de marfă, fiecare cu bagajele pe care le putea căra, pornesc pe calea pribegiei.

După 1940, românii au văzut cu tristeţe sfârşitul României Mari, năruirea celui mai de preţ ideal naţional, ceea ce a creat un adevărat şoc pentru majoritate populaţiei, cu un impact psihologic extrem de puternic, care a condus implicit la găsirea unor ţapi ispăşitori.

Evreii au fost printre primii vehiculaţi în mentalul colectiv. În plus, de pe front, trupele româneşti şi refugiaţii din teritoriile noastre istorice evacuate în urma ultimatului dat de U.R.S.S., aduceau mărturii zguduitoare despre manifestările anitromâneşti pe care le-au făcut evreii, ura şi furia lor, injuriile şi umilinţele pe care le-au adus Armatei Române şi românilor care se retrăgeau din teritoriile ocupate acum de bolşevici.

Antisemitismul nu a surprins aşadar pe nimeni atunci când lucrurile au luat o nouă întorsătură, prin participarea trupelor româneşti alături de cele ale Axei la operaţiunea de mare amploare Barbarossa şi invadarea imensei ţări vecine.

Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 din Bucureşti (1)Evreii erau văzuţi de români ca nişte străini, neloiali statului, după cum afirmase şi Zelea-Codreanu, extrem de revoltat, care i-a primit cu braţele deschise şi le-a oferit toate drepturile. Mai mult, erau consideraţi ca înflăcăraţi adepţi ai comunismului, adică exact ţelul pentru care se ducea acum lupta în U.R.S.S. de către trupele Axei. Ei erau vinovaţi de mersul spre rău al lucrurilor pentru România, erau complotişti şi adepţi ai bolşevismului, ei doreau distrugerea noastră economic, prin acapararea acesteia în întregime.

Jandarmii ştiau ce aveau de făcut pe teren, au primit ordine clare şi precise. De exemplu, generalul C.Z. Vasiliu, inspector general al Jandarmeriei, aşa cum reiese dintr-un rechizitor de urmărire penală, “a instruit, în zilele de 18-19 iunie 1941, la Roman, ofiţerii de jandarmi din Legiunile Orhei şi Lăpuşna în legătură cu sarcinile legate de curăţirea terenului pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei”. Măsura însemna de fapt executarea pe loc a tuturor evreilor aflaţi pe teritoriul rural şi închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban.

Ordinul nr. 4147 al generalului Ion Antonescu prevedea:

  1. Toţi evreii valizi între 18-60 ani, din satele dintre Siret şi Prut, vor fi evacuaţi în lagărul Tg. Jiu şi în satele din jurul acestui oraş. Primele trenuri pleacă cu începere de azi 21 Iunie a.c.

Restul familiilor evreieşti din satele dintre Siret şi Prut ca şi familiile evreieşti din celelalte sate din Moldova, vor fi evacuate cu ceea ce le este necesar pentru trai, în comunele urbane depe teritoriul judeţelor respective prin grija prefecţilor de judeţ. Evacuarea acestor familii din satele din Moldova, se va face în 48 de ore dela primirea ordinului.

  1. Toate familiile evreieşti care se găsesc în satele din restul ţării, vor fi evacuate cu ceeace le este necesar pentru trai, în comunele urbane de pe teritoriul judeţului respectiv, prin grija prefecţilor, în timp de 4 zile dela primirea prezentului ordin.

Pentru toţi evacuaţii se vor întocmi tabele, care vor fi predate poliţiilor respective, pentru a ţine evidenţa lor în scopul ca orice eventuală deplasare, să se poată face cu înlesnire.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la două zile după semnarea acordurilor româno-germane de la Munchen şi Berchtesgaden prin care România se angaja să participe la războiul antibolşevic, alături de trupele Axei, au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia aproape 250.000 de oameni.

Peste câteva zile, în noaptea de 21 spre 22 iunie, ora 24,00, Armata Română a declanşat operaţiunile militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţie sovietică. Operaţiunea Barbarossa!

La 5 iulie, Brigăzile 1 şi 4 Mixte din cadrul Armatei Române au ocupat oraşul Cernăuţi, iar la 7 iulie ostaşii români au pus stăpânire pe localitatea Lipnic, atingând alinamentul Nistrului. Peste două zile, Armata Română a încheiat operaţiunile militare în Nordul Bucovinei, atingând graniţa care exista de fapt în 1940 între ţara noastră şi U.R.S.S.

Despre situaţia din Moldova, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, generalul Eugen Zwiedinek declara la 17 ianuarie 1941:

“În Moldova de Nord, evreii, comerţul şi industria formează un singur tot. Lipsa de pregătire a Românului, pentru aceste ramuri de viaţă, face ca lupta să fie la început în favoarea evreimii. Plecarea prematură a cetăţenilor români de origine germană, din această regiune face ca balanţa să atârne şi mai greu în sarcina Românilor”.

La şedinţa cabinetului din 8 iulie 1941, Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe în guvern s-a adresat miniştrilor:

“Cu riscul de a nu fi înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forţată a întregului element evreu din Basarabia şi Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniţă…Veţi fără milă cu ei. Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuire naţională… Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege…Deci, fără forme (formalităţi), cu libertate completă (de acţiune)”.

istoric Marian Deaconu

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!