Îmi iubesc prietena foarte mult. Se numeşte Ema şi are 23 de ani. Este frumoasă, temperamentală, însă profund instabilă emoţional, poate de aceea mă tem foarte tare de ea.
Recent, am călcat pe bec şi am făcut-o să sufere cumplit. Iată povestea…
Realitatea este că am fost foarte atras de Ema de când am văzut-o în casa unor prieteni buni de-ai părinţilor mei. M-am îndrăgostit subit.
Mă privea dulce, cu un aer de inocenţă care m-a atras dintr-o dată parcă şi mai tare. Ce mai, fierbea sângele în mine. O doream extrem de tare şi doream să devină prietena mea, cu orice preţ.
Se îmbrăca decent, era fină şi mă încânta absolut sub toate aspectele. O adoram sincer. I-am propus o întâlnire dar m-a refuzat politicos. Evident, nu mă aşteptam şi m-a durut.
A fost un prim eşec pe care l-am încercat în faţa ei (vor urma şi altele). Dar nu m-am dat bătut. Ba chiar m-a ambiţionat să o am şi am intensificat complimentele şi acţiunile mele de a o cuceri.
Mi se părea de nesuportat să nu fiu cu ea. Şi nedrept! Ema mă dorea, vedeam clar însă ceva o reţinea să nu cadă în braţele mele. O prietena de-a ei, Mara, mi-a şoptit, văzându-mă atât de insistent şi de aprins, că se temea de mine. De ce? Nu ştia.
Nu m-am putut stăpâni să nu o întreb. Ema mi-a declarat atunci franc:
– Am auzit că-ţi plac foarte mult femeile!
– De unde?
– Nu contează… Este adevărat sau nu? Spune-mi te tog…
Eram bulversat. În esenţă, avea dreptate, de ce să vă mint. Mi se dusese vestea de mare crai. Trebuia deci să o conving că de acum mă puteam schimba pentru ea. Credeam cu tărie.
I-am spus, cu un aer încrezător:
– Sunt minciuni… lumea vorbeşte, ştii bine. Şi cine o poate opri?!
Aşa este, zvonurile şi bârfele sunt la mare preţ în unele cercuri. Iar pe oameni parcă nu-i interesează cu adevărat dacă este drept sau nu. Se complac cu zvonistica şi o întreţin. Trăiesc pentru asta.
– Bine, am să-ţi dau o mică şansă, a admis ea într-un târziu.
– Mulţumesc.
Ema are un suflet bun şi complex. Este minunată. Sensibilă şi rezervată, nicio dată nu-i place să iasă în evidenţă. Ne-am împrietenit şi culmea este că din acea zi, m-am schimbat radical de dragul său. Eram loial. Inima mea bătea numai pentru ea, nu pentru altă femeie (pentru prima oară simţeam asta).
Timp de un an am trăit o fericire aproape ireală, demnă de un roman de dragoste. Apoi, am cunoscut-o pe mama ei vitregă. Din acel moment, a început dezastrul cuplului nostru. Pentru că doamna Clara, aşa o cheamă, a pus ochii pe mine şi s-a îndrăgostit nebuneşte.
Nu o mai interesa Ema sau familia. Mă ameninţa că dacă nu o voi iubi, mă va distruge. Şi asta, zi de zi. De fapt, mă hărţuia metodic, cum fac unele femei mature dornice de aventuri amoroase. Nu aveam nicio şansă să scap de ea!
A pus stăpânire pe mine încet încet, ca o diabolică. Mă controla şi mai rău, o ţinea într-o teroare de nedescris pe Ema, care aflase despre relaţia noastră. Ce putere avea! Nemiloasă, Clara ne-a distrus pe rând, dincolo de ameninţări şi recunosc că şi-a îndeplinit scopul cu brio.
Pur şi simplu i-am cedat, la rândul meu terorizat de faptul că cine ştie, datorită puterii ei malefice incredibile, puteam să-mi pierd iubita.
Când mi-am dat seama de prostia mea şi mai ales pentru că m-am lăsat manipulat de mama vitregă a Emei, era deja prea târziu. Răul cel mare îl făcusem…
Într-o seară, iubita mea m-a anunţat oficial că întrerupe orice legătură amoroasă cu mine şi că nu dorea să mă mai vadă. Se săturase! Dar eu, o iubeam cu disperare şi nu doream să o pierd. Şi nici să sufere din cauza mea. Ah, am pierdut-o până la urmă…
Silviu