Dosarele crimei

Pearce, canibalul din Australia

0 37
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Australia nu a fost scutită de canibalism în trecutul ei sumbru. Unul din cazurile cele mai cunoscute este acesta.

 

 

În 1882, irlandezul Alexander Pearce, un condamnat care se afla în colonia penitenciară Porţile Infernului din insula Sarah, de pe coasta de vest a Tasmaniei, cea mai îndepărtată din Imperiul britanic, a evadat împreună cu alţi şapte puşcăriaşi. Era un loc cu condiţii grele şi climă aspră, rezervat puşcăriaşilor foarte periculoşi şi recalcitranţi care erau trimişi aici, deoarece era considerat cel mai sălbatic şi dificil loc din lume, încă neexplorat.

Pearce, canibalul din Australia

Pearce

El fusese condamnat iniţial în comitatul Armagh Lent, în 1819, la şapte ani de puşcărie, deoarece furase şase perechi de pantofi şi probabil nu se aflase la prima lui. În februarie 1821 a ajuns în Tasmania. Iar după numai şase săptămâni, a evadat de la Macquarie Harbour!

După numai trei zile, datorită faptului că nu au putut suporta frigul teribil, trei dintre evadaţi au revenit la închisoare lăsându-i pe ceilalţi să se ucidă în mod sistematic şi să se mănânce unii pe alţii pentru a supravieţui.

În cele din urmă, au rămas numai doi, Pearce şi Robert Greenhill, care s-au hărţuit unul pe altul până când Alexander l-a ucis cu un topor, după care l-a mâncat. Dar Pearce a fost totuşi capturat şi a fost trimis în puşcărie unde, în mod incredibil, nu a fost condamnat la moarte pentru că evadase sau pentru că a practicat canibalismul.

Mai târziu, pentru că nu renunţase nicio clipă la dorinţa lui de a evada, l-a convins pe un condamnat compatriot, pe nume Thomas Cox, de a fugi împreună cu el. Imediat ce au ajuns însă în exterior, Pearce l-a mâncat de asemenea!

În 1824, el a fost spânzurat la Hobart.

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!