Antropologie

Preistoria Tunisiei

0 23
5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

În 1920, dr. E. Gobert a întreprins primele sale săpături la Redeyef, apoi alţi doi mari savanţi, R. Vaufrey şi L. Balout, urmaţi de o echipă tunisiană, foarte activă, cuprinzându-i pe Mounira Harbi – Riahi, Abderrazek Gragueb, Ali Mtimet şi Jamel Zaughlami. Tunisia preistorică a suferit influenţe diverse. În unele perioade a cunoscut un climat umed, cu mari precipitaţii şi o eroziune mai activă. Toate astea s-au reflectat asupra florei (lacul Ichk a furnizat mai mult probe în acest sens). Dar şi fauna era mult mai bogată decât astăzi şi Sahara nu juca rolul de barieră, favorizând schimburi zoologice între Africa de Nord şi restul continentului.

Ele însă au încetat odată cu seceta şi înaintarea deşertului iar unele specii de animale au dispărut sau au migrat în zone mai proprice supravieţuirii.

Primii oameni trăiau în condiţii de insecuritate accentuată, supuşi tuturor intemperiilor Naturii, supravieţuiau din instinct, erau într-o perpetuă deplasare în căutarea unei hrane tot mai greu de procurat şi înconjuraţi de deşert. Nu erau prea numeroşi şi erau prea izolaţi pentru a întreţine raporturi fecunde şi profitabile. Toate astea explică lentoarea progresului lor de-a lungul timpului.

Preistoria TunisieiPrimele urme ale Paleoliticului vechi au fost descoperite în apropiere de Kebili, în sudul extrem al ţării şi în partea centrală.

Pitecantropii care trăiau în Acheulian (către 300.000 – 100.000 î.e.n., ultima fază a Paleoliticului inferior) locuiau în jurul colinei El Mekta, la Redeyef şi Gafsa. S-au găsit vestigii din această perioadă în apropiere de Kef, Sidi Zim, unde s-a putut determina prezenţa de animale ca elefant, rinocer, zebră, gazelă şi antilopă, ceea ce denotă un climat cald şi umed.

În Musterian (100.000 – 35.000 înainte de Christos), civilizaţia paleolitică medie, Tunisia a traversat o fază de ariditate încât oamenii au căutat refugiul în apropiere de locurile cu apă. S-au descoperit cinci situri: Oued Akarit, în apropiere de Gabes; El Guettar în apropiere de Gafsa; Ain Metherchem la Nord – Vest de Chambi; Ain Mrhotta în apropiere de Kairoman şi Sidi – Zin. La el Guettar s-au găsit silexuri şi oseminte de animale, vechi de 8.000 de ani.

În Capsian, oamenii trăiau exclusiv din vânătoare şi din cules, fiind la stadiul de economie destructivă, însă aveau o sensibilitate artistică, după cum o atestă o figurină feminină descoperită. Neoliticul sau „vârsta pietrei şlefuite” a început relativ târziu în Tunisia. S-au descoperit pietre şlefuite şi vase. Neoliticul s-a prelungit până la venirea fenicienilor şi chiar mult după aceea au continuat mult timp de a folosi săgeţi din piatră şi moduri de morminte neolitice şi proto – neolitice ca megalituri, ridicături de pământ din abundenţă la Cap Bon. Cea mai mare schimbare a epocii neolitice este uscarea climatului care devine aproape ca cel de astăzi. Unele specii de animale ca hipopotamul şi rinocerul au dispărut, dar şi-au făcut apariţia câinele şi calul.

La sfârşitul neoliticului şi în epoca punică, agricultura a început să se organizeze, o agricultură protoistorică. S-a cultivat grâul (berberii îi ziceau „irden”), adus se pare din Abisina (Etiopia), cereale secundare, orzul şi unele fructe şi legume. Toate acestea existau la venirea fenicienilor. Vechii locuitori din Djerba ştiau să extragă uleiul din măslinele sălbatice şi să facă vin din fructele de jujubier.

S-au găsit unele silexuri gravate reprezentând forme neregulate, mai degrabă grosolane şi foarte schematice, unele animale şi câteva portrete umane.

Grecii şi romanii îi numeau pe locuitorii Tunisiei libieni, cuvânt care pare să deriveze din cuvântul egiptean lebu folosit din sec. XIII î.e.n. pentru a desemna un popor african, apoi extins de către greci asupra tuturor berberilor. Dar mai târziu, numai locuitorii din Africa de Nord – Est au păstrat acest nume după care latinii le-au zis afri, iar ţării lor Africa, cei din Maghrebul central s-au numit numizi şi cei din Maroc mauri. În Sudul acestor ţări trăiau berberii numiţi getuli (unii autori vorbesc de farusieni în Sudul Marocului şi de garamanţi în Frezzan). Şi unii şi alţii vorbeau o limbă comună care stă, probabil, la originea dialectelor berbere moderne şi care pare a fi din aceiaşi familie cu egipteana veche.

Neoliticul s-a stabilit de asemenea între fenicienii din Tyr (Sour, situat în sudul Beirutului şi la aproximativ 35 km la Sud de Sidon, sau Saida / Sydwn / Saidoon, la coasta Mediteranei, locul de unde, în mitologie, Zeus a răpit-o pe Europa, fiica lui Agenor regele Tyrului), viitorii cartaginezi care vor forma civilizaţia punică, şi popoarele autohtone din actuala Tunisie, în special berberii.

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!