Sinistra reputaţie a luptătorilor jivaros a fost cunoscută după anexarea Americii de Sud de către albi. Dar ei erau celebrii înainte de a fi fost cunoscuţi de europeni. Chiar incaşii se temeau de ei.
Către 1450, soldaţii lui Tupac Yupanqui manifestau o reală repulsie faţă de aceşti indieni. Erau faimoşi pentru ferocităţile luptătorilor dar mai ales, incaşii ştiau că nu făceau prizonieri. Cei care erau prinşi erau decapitaţi. Capetele lor erau micşorate pentru a deveni mai puţin mari decât un pumn. Micşorarea capetelor era de asemenea aplicată animalelor cum ar fi maimuţa.
După încleştări sângeroase, incaşii au repurtat în fine victoria. Totuşi, nu au putut să-i supună total pe temuţii jivaros. Cei care au scăpat s-au refugiat în pădurea imensă şi impracticabilă din America de Sud.
Jivaros fac parte dintr-un grup lingvistic izolat. Trăiesc din vânătoare, pescuit şi cules. Unitatea socială este familia. Jivaros trăiesc adunaţi într-o casă mare. Aceasta este divizată în două părţi, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei. Fiecare habitat face parte dintr-un grup de case a cărei coeziune se bazează pe legăturile familiale.
Jivanos sunt şi astăzi războinici. Societatea lor este egalitară şi nu recurg la un şef decât atunci când se află în stare de conflict. Dar, conflictele sunt numeroase. Jivaros au ca duşman ereditar pe achuaras, un trib vecin.
Când achuaras nu pot să împlinească instinctele sângeroase ale comunităţii, jivaros se ucid între ei sub diferite pretexte. Adevăratul motiv este însă prestigiul de luptător.
