În anul 482, venirea lui Clovis marchează o etapă decisivă a istoriei occidentale. Devenit creştin, noul rege unifică aproape în totalitate Galia. De la valea Rinului la Pirinei, ţara devine regatul francilor.
Invazia francilor
Când s-a născut Clovis, către 466, Imperiul Roman de Apus îşi trăia ultimii săi ani. Pentru a-şi menţine puterea Imperiului, romanii se bazau pe forţa militară a barbarilor franci. Childeric, tătăl lui Clovis, era un barbar franc însă, în acelaşi timp, un general roman, după cum o atestă însemnele romane găsite în mormântul său.
Aşadar, barbarii se aflau în serviciul Romei. Triburile france aparţineau grupei de germani occidentali. “Franc” vine de la “frekkr” care înseamnă “curajos” sau “îndrăzneţ”.
Începând cu anul 407, francii profită de slăbirea Imperiului Roman pentru a înainta spre vest. Către 405, ei se împart în două mari grupe: francii Rinului stabiliţi între Treves şi Cologne şi francii salieni stabiliţi între Rin şi Escaut. Ei sunt divizaţi în mai multe regate.
În 457, apare regatul de la Tournai, cel al lui Childeric. În timpul sec. V, Imperiul Roman de Apus se fracţionează: ostrogoţii domnesc peste Italia, vizigoţii domină Spania şi sudul Galiei, burgunzii ocupă un teritoriu vast care înglobează Yura, o mare parte din actuala Elveţie şi o parte din valea Rhonului.
Venirea lui Clovis
Ca şi tatăl său, Clovis este un soldat şi un adevărat comandant de oşti. Dar, contrar tatălui său care îi apărase pe romani, el se va lupta cu ei.
La venirea lui Clovis în 482, nu mai există Imperiul Roman de Apus. Dar în jurul Soissons-ului, se găsea ultimul bastion de autoritate romană, condus de Syagrius. În 486, Clovis îl atacă şi se stabileşte la Soissons. Intervenţia sa este o adevărată lovitură de stat dată romanilor! El are inteligenţa de a menaja autorităţile ecleziastice, singura structură administrativă încă nedistrusă.
Campania regelui, care este încă păgân, se face menajându-i pe preoţi, un act de diplomaţie şi de fin strateg. Dar Clovis îşi urmează cuceririle teritoriale: atinge Loire, lansează raiduri contra Aquitaniei, intră în contact cu bretonii din Armorique şi se gândeşte să se creştinească. În 496, se căsătoreşte cu Clotilde, o catolică. În cursul bătăliei de la Tolbiac (în apropiere de Cologne), Clovis declară că se va converti la creştinism dacă Iisus Christos îl va ajuta să câştige.
Într-adevăr, în 498, el este botezat la Reims, de Crăciun (data este aproximativă). În regatul său şi în toate regatele cucerite de Clovis, Biserica îl susţine de-acum înainte. Dar Galia de la sfârşitul sec. V este în întregime păgână.
Popoarele germanice instalate la graniţele sale sunt creştine dar creştine eretice pe care le numim ariene. Ele neagă divinitatea lui Christ. Ariarismul este o doctrină care susţine că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, nu poate fi el însuşi Dumnezeu. Din acest fapt, dogma Trinităţii, care afirmă unitatea lui Dumnezeu menţinând existenţa a trei Persoane, este negată. Toate popoarele barbare sunt ariene cu excepţia francilor. Este o mare enigmă şi o minune.
Cucerirea Galiei
În 505, Clovis îi respinge pe alamani dincolo de Rin. Un an mai târziu, el adună o coaliţie contra regelui vizigot Alaric al II – lea, stăpânul părţii de sud-vest a Galiei. {i, în 507, îl zdobeşte pe Alaric şi armata sa la Vouille, în apropiere de Poitiers. Această bătălie pune capăt puterii vizigoţiilor care dominau sudul Franţei. Acum, Clovis este stăpânul Aquitaniei.
Intervenţia lui Thedoric, regele ostrogoţilor, îi interzice accesul la Mediterana. Iar Languedoc aparţine încă regatului vizigot, condus din Spania.
Clovis îşi petrece ultimii ani ai domniei sale pentru a-i elimina pe ceilalţi regi salieni şi impune recunoaşterea autorităţii sale francilor de la Rin. În 511, stăpân peste un regat care se întinde de la valea Rinului la Pirinei, se stabileşte la Paris.
Moare la 27 noiembrie 511 şi este îngropat în bazilica Sfinţilor Apostoli. La moartea merovingianului, doar vechiul regat burgund i-a scăpat!! Clovis şi-a construit autoritatea pe păstrarea structurilor romane şi colaborarea cu Biserica. Considerându-şi regatul ca propiul său bun, l-a împărţit celor patru fii ai săi. Aceştia au păstrat unitatea regatului francilor, aşa cum a dorit Clovis. În plus, au spulberat regatul burgunzilor, ceea ce nu mai apucase tatăl lor.
