Oraş cu farmec medieval, Sighişoara apare ca destinaţie ideală pentru cei pasionaţi de istorie, de cavaleri şi domniţe. În timpuri străvechi, lângă Sighişoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificaţie puternic întărită la Podmode constituia Castrum Stenorum (sau Capistenorum) unde au fost descoperite cărămizi cu ştampila Legiunii a XIII – a Gemina, 26 de monede romane emise între 108 – 248, opaiţe romane, inele de aur cu filigram etc.
Localitatea a fost întemeiată de colonişti germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord) aduşi de către regele Ungariei Geza al II – lea pentru a apăra graniţele de est.
Cronicarul sighişorean Georg Krauss (1607 – 1679) menţionează că în anul 1191 locul unde se află acum Sighişoara era locuit, dar prima atestare documentară a aşezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În decursul anilor cetatea Sighişoara nu a fost ferită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată.
Între anii 1431 – 1435 Vlad al II – lea Dracul a stat la Sighişoara, stăpânind aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighişoara Vlad Ţepeş.
În anul 1514, când războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja se răspândeşte în aproape întreaga Transilvanie, ţăranii din jurul Sighişoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat; conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) şi îl omoară pe primarul Anton Polner şi pe soţia acestuia.
În 1601 cetatea este atacată şi prădată de trupele generalului Basta, dar oamenii scapă cu viaţă din cauza plăţii unei răscumpărări de 50.000 de florini, „bani împrumutaţi”, cum menţionează cronicarul Krauss.
Între 1703 – 1711 are loc mişcarea anti – habsburgică din Ungaria şi Transilvania. Curuţii (anti – habsburgicii) conduşi în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu şi Bucur Câmpeanu – au atacat cetatea Sighişoara care era văzută ca fiind de partea lobonţilor (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuţii realizează că nu pot ocupa cetatea şi se retrag.
Sighişoara a intrat în istoria luptelor revoluţionare din secolul al XIX – lea prin bătălia între trupele ţariste intervenţioniste şi armata revoluţionară maghiară de pe câmpia dintre Sighişoara şi Albeşti din 19 /31 iulie 1849. În această luptă moare poetul maghiar Sàndor Petofi.
Cetatea medievală de la Sighişoara este singura din Europa de Est încă locuită. De aproape 400 de ani, ceasul din turn şi toboşarul cu aghitanţi dau trezirea.
În decursul secolului al XV – lea cetatea dobândeşte forma sa actuală cu zidurile de incintă crenelate, cu drumurile de strajă cu cele 14 turnuri şi 5 bastioane dintre care astăzi s-au mai păstrat 9 turnuri şi 2 bastioane.
Turnul cu ceas este cel mai important turn al cetăţii, străjuind intrarea principală a cetăţii. Spre deosebire de celelalte, nu a aparţinut unei anumite bresle, ci „întregii comunităţi”.
Turnul frânghierilor este singurul locuit din cele păstrate până în zilele noastre.
Celelalte turnuri sunt: Turnul Fierarilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Cositorarilor şi Turnul Tăbăcarilor.
Marius Luchis
