S-a născut în 1852 la Wieliczka, un orășel situat la 14 km de Cracovia, în Polonia. Încă din secolul XIII, aici se exploatează sare dintr-o mină (cea mai veche de acest fel din Europa) cu 9 nivele și cu 3000 km de galerii.
Din 1868 și până în 1873, pictorul Tadeusz Ajdukiewicz a urmat la cursurile la Władysław Luszczkiewicz la Școala de Arte Frumoase din Cracovia. Apoi și-a continuat pregătirea în academiile din Viena și Munchen și în atelierul pictorului Józef Brandt, cunoscut pentru tablourile sale de bătălii.
În jurul anului 1877, Ajdukiewicz a făcut o excursie la Paris și în Orientul Mijlociu. În 1882 s-a mutat la Viena, unde a lucrat pentru curtea imperială și pentru aristocrație.
În anul următor, s-a dus la Londra, unde a pictat portretul Prințului de Wales. În 1884, în Constantinopol, a fost oaspetele sultanului Abdulhamid al II-lea. Apoi, a lucrat la Sofia, St. Petersburg și București. S-a mutat în România unde a devenit pictorul curții regelui Carol I, în 1914.
Când a izbucnit Primul Război Mondial, s-a întors în țara sa natală unde, în ciuda vârstei înaintate, s-a alăturat legiunilor polonez. A murit însă la scurt timp după aceea, nesuportând condițiile dificile ale războiului.
Tadeusz Ajdukiewicz s-a specializat în portrete (portretul Helenei Modrzejewska, 1880 – Muzeul Național din Cracovia), în picturi reprezentând paradele militare (Trecerea în revistă a Armatei Române, 1896) și în picturile de gen (cai pe o pășune, 1874).