Ideea de translatio imperii (“transfer de putere”) este un concept născut în Evul Mediu și descrie istoria ca o succesiune liniară între deţinătorii puterii, de la un imperiu la altul, de la est la vest. Ea se bazează pe exegeza Cartea lui Daniel care la rândul ei se bazează pe interpretarea unei viziuni a profetului cu privire la succesiunea celor patru regate.
Jacques Le Goff evocă acest “transfer de putere” văzând în el o aplicare a mentalităţii medievale: “nu există cu adevărat decât cel care își amintește ceva sau de cineva, care a existat odată.”
Succesiunea imperiilor (Babilon, Persia, Macedonia, Grecia, Roma) este o temă în istoria medievală a filosofiei şi un procedeu nu numai la nivelul puterii temporale, dar și la nivel cultural (translatio studii).
Susținătorii acestui concept o aplică, în general, monarhului prin care sunt sprijiniţi.
Iată câteva exemple de translatio imperii descrise de unii autori notabili:
Otto de Freising (secolul al XII-lea): Roma→ Bizanț →Franci, Longobarzi → Germania (adică, Sfântul Imperiu);
Christian din Troyes (secolul al XII-lea): Grecia →Roma → Franța
Richard de Bury (secolul al XIV-lea): Atena (Grecia) → Rome → Paris (Franța) → Anglia.
Hernan Cortés şi-a justificat autoritatea asupra Mexicului prin translatio imperii acordat de Moctezuma, care s-a considerat paznicul puterii în așteptarea întoarcerii “zeilor albi”.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »Matteo Messina Denaro
Matteo Messina Denaro (născut la 26 aprilie 1962, în Castelvetrano, …Citește în continuare »Big Seven
La sfârşitul Prohibiţiei în 1933, direcţia Comisiei, un fel de …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.640)
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.525)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.597)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.275)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.732)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.515)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.498)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.080)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.029)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (5.967)
Leave a reply