Ideea de translatio imperii („transfer de putere”) este un concept născut în Evul Mediu și descrie istoria ca o succesiune liniară între deţinătorii puterii, de la un imperiu la altul, de la est la vest. Ea se bazează pe exegeza Cartea lui Daniel care la rândul ei se bazează pe interpretarea unei viziuni a profetului cu privire la succesiunea celor patru regate.

Jacques Le Goff evocă acest „transfer de putere” văzând în el o aplicare a mentalităţii medievale: „nu există cu adevărat decât cel care își amintește ceva sau de cineva, care a existat odată.”

Succesiunea imperiilor (Babilon, Persia, Macedonia, Grecia, Roma) este o temă în istoria medievală a filosofiei şi un procedeu nu numai la nivelul puterii temporale, dar și la nivel cultural (translatio studii).
Susținătorii acestui concept o aplică, în general, monarhului prin care sunt sprijiniţi.

Iată câteva exemple de translatio imperii descrise de unii autori notabili:

Otto de Freising (secolul al XII-lea): Roma→ Bizanț →Franci, Longobarzi → Germania (adică, Sfântul Imperiu);

Christian din Troyes (secolul al XII-lea): Grecia →Roma → Franța

Richard de Bury (secolul al XIV-lea): Atena (Grecia) → Rome → Paris (Franța) → Anglia.
Hernan Cortés şi-a justificat autoritatea asupra Mexicului prin translatio imperii acordat de Moctezuma, care s-a considerat paznicul puterii în așteptarea întoarcerii „zeilor albi”.