Istorie

Vikingii: distrugători sau constructori?

0 368
5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

Oamenii din Nord au răspândit panică și frică în toată Europa. La sfârșitul sec. VIII, corabiile lor lungi, ornate cu un dragon roșu, urcau silențios estuarele și fluviile, aducând cu ele foc, violuri și jafuri.

În anul 793, mânăstirea din Lindisfarne, pe coasta de nord-est a Angliei, a fost prâdată, călugării săi mascarați și tezaurele jefuite. Doi ani mai târziu, vikingii au atins coasta irlandeză, în apropiere de Dublin; în 799, coasta de vest a Franței. Calugării de la abatia din Saint-Bertin, din apropiere de Rouen, spuneau despre “pirații danezi”, în 841, “că purtau pretutindeni o sete de jaf, de foc și de sabie”, și un calugăr care relatează asediul Parisului în 885 numește vikingii “animale sălbatice care merg pe cal și pe picioare printre coline și pe câmpuri ucigând copiii, tinerii, bătrânii, tații, fiii și mamele… Fac ravagii, jefuiesc, distrug, ard…“.

Dar toate aceste relatări ne vin de la victimile vikingilor, mai precis de la oamenii Bisericii, singurii care știau să citească și să scrie în epocă. În mod natural, ei au tendința de a exagera atât asupra numărului cât și a ferocității adversarilor lor. Din păcate, nu există niciun document viking, căci nimeni nu știa să scrie în acea epocă dintre ei. Desigur, vikingii jefuiau și distrugeau, în special bisericile și mânăstirile. Pentru acești păgâni, probabil că creștinii erau văzuți drept stupizi pentru că-și umpleau astfel bisericile cu obiecte prețioase și le lăsau în paza unor călugari. Dar și satele sau orașele erau lăsate uneori fără apărare, ceea ce li se părea de neconceput.

Vikingii distrugători sau constructori

Cu toate astea, vikingii nu au lăsat numai ruine fumegând în urma lor. Au căzut ca un trăsnet peste o Europă stupefiată și terifiată încât imaginea piratului venit din Nord a devenit un stereotip popular. Adesea se ignora faptul că vikingii erau de asemenea un popor de mari comercianți ale căror nave încărcate cu mărfuri străbăteau toate căile navigabile ale Europei, de la Groenlanda la Marea Caspica. Se ignoră de asemenea că ei foloseau noile lor bogații pentru a construi vase și pentru a face comerț cu țările îndepărtate, sau chiar de a coloniza pământurile mai fertile decât cele scandinave. Este cazul danezului Rorik, care, după ce a jefuit de mai multe ori portul Dorestad, de la gurile Rhinului, s-a instalat în cele din urmă acolo și a devenit un negustor prosper. Alții au fost mai aventuroși, fondând mari orașe, ca Dublin în Irlanda și Kiev în Ucraina. Vikingii veneau să prădeze, însă făceau adesea și negoț. Comerțul scandinav era deja înfloritor în epoca romanilor, când negustorii schimbau blănuri, animale, produse lactate și ambra din Baltica contra articole de lux. Sursele istorice sunt rare pentru secolele care au urmat, dar tezaurele adunate de scandinavi, cuțitele frumos ornate arată ca în momentul în care chiar Europa plonja în tenebre, popoarele scandinave continuau să facă comerț și să se îmbogățească.

În secolul X, vikingii prădau mai rar deoarece au devenit coloni. În 911, de exemplu, ei au primit Normandia, unde au adoptat foarte repede limba și religia francilor. Ducele de Normandia a devenit unul dintre cei mai puternici suverani din Europa; soldații săi au cucerit Anglia în 1066 și, câțiva ani mai târziu, Sicilia și sudul Italiei. În nord, norvegienii au mers mult mai departe decât călătorii care i-au precedat. Fără busolă și hartă, la bordul vaselor cu o singură pânză care nu avea mai mult de 20 metri lungime, temerarii vikingi s-au aventurat pe imensitatea oceanului.

În Islanda, ei au fondat o republică de pescari și de țărani, guvernată de o adunare în care toți oamenii luau cuvântul. Această democrație, prima de la Grecia antică, este o dovadă clară a geniului vikingilor. Dar la vest se găsea o insulă chiar mai mare decât Islanda. Un norvegian, Eric cel Roșu, a descoperit-o în 982 și a botezat-o cu un anume optimism Groenland, adică Pământul verde. Câțiva ani mai târziu, Leif, fiul său, a debarcat pe un pământ pe care l-a numit Vinland – Pamantul viței de vie, probabil Terra Nova, pe care a încercat în van să o colonizeze. Dacă ar fi reușit, onoarea de a fi descoperit America ar fi revenit probabil unui viking în loc de un italian.

În apropiere de Fittja, în estul Suediei, se găsește un mormânt unde au fost găsite resturile unui comerciant viking (sau ale unui pirat, probabil ca era amândouă la un loc). Când l-au deschis arheologii, au descoperit, stupefiați, ca vikingii au făcut într-adevăr comert cu toată lumea: piese din argint din Cordova (Spania), monede egiptene, siriene, din Bagdad și chiar din Taskent, toate erau acolo.

De unde vine numele de “Rusia”?

În anul 907, Bizantul (astăzi Istanbul), capitala Imperiului bizantin și cea mai mare piață din lume, a început să tremure la apropierea unei flote enorme vikinge condusă de Oleg, regele suedez din Kiev. La adapostul zidurilor groase și a barajelor care se aflau în port, metropola a stat mult timp la adăpost. Totuși igenioși, vikingi au dat ocol apărării. Conform unei cronici ruse din sec. XII, Oleg și-a condus nevele pe sol și le-a urcat pe roți. Apoi, “când vântul a fost favorabil, a întins pânzele și s-a îndreptat spre oraș”. Surprinși, bizantinii s-au văzut nevoiți de a cere pacea.

Numai că cronica rusă uită să menționeze că împăratul bizantin și grosul trupelor sale se găseau în afara orașului. Atunci când Igor, fiul lui Oleg, a încercat de a relua experiența în 942, a fost zdrobit și flota sa distrusă. Dar începând de la această dată, legăturile comerciale și culturale strânse au unit cele mai mari orașe ale Mediteranei orientale și prinții dinamici ruși.

Rus este numele pe care vecinii finlandezi l-au dat vikingilor. Conform cronicii ruse, în sec. IX, slavii i-au invitat pe invadatorii vikingi de a domni pe teritoriul lor: “Pământul nostru este bogat dar nu este niciun fel de ordine la noi. Domniți voi peste pământul nostru”. Niciun viking nu a putut rezista unei asemenea tentații! Riurik și descendenții săi s-au instalat curând la Novgord, la Smolensk și mai important la Kiev, pe care l-au declarat “mama orașelor rusești” și care a devenit prima capitală a acestui pământ slav, viitoarea Rusie. Cuvintele “russe” (russkie) și “Rusia” (Rossija) au derivat cu singuranță din “rus”.

La întretăierea marilor drumuri comerciale care duceau de la Marea Neagra și la Marea Caspică, invadatorii vikingi s-au îmbogățit considerabil și regatul Kievului a cunoscut bogăție și putere sub influența stăpânilor suedezi. Luptătorii vikingi s-au amestecat cu populația locală și, în sec. X, slavizarea lor era foarte avansată. Marele duce Vladimir I, sub domnia căruia prosperitatea regatului Kievului a ajuns la apogeul său, purta nume slav. După căsătoria sa cu Anna, o prințesă bizantină, a cerut botezare, făcând astfel ca Rusia să intre în grupa țărilor creștine.

Vikingii în intimitate

“Niciodată nu am văzut, oameni cu un fizic așa de perfect: sunt la fel de înalți ca palmierii și roșii la culoare“, scria Ibn Faldan, ambasador arab al califatului din Bagdad, în misiune la “rus”, adică la vikingii din Orient în anul 922.

Este unul din rarele documente pe care ni le-a lăsat un observator civilizat, dar imparțial, despre ceea ce erau vikingii. A fost impresionat de fizicul lor, însă i-a găsit murdari. “Sunt cele mai repudiante creaturi ale lui Dumnezeu. Nu se spală după ce și-au satisfacut nevoile naturale, nici mâinile după masă. Sunt ca măgarii rătăciți… Zece sau douăzeci dintre ei trăiesc într-o singură casă; fiecare om are culcușul său, unde stă și se distrează cu sclave drăguțe pe care le propun spre vânzare, sau chiar fac dragoste în fata camarazilor săi. Uneori, totul se transformă în orgie colectivă. În fiecare zi, toată lumea își spală fața și mânile în aceeași apă… O fată îi aduce stăpânului său un vas enorm, în care el își spală fața, mâinile și părul, pe care îl pieptăna deasupra acestuia. Când a termina, fata trece același vas vecinului, care face exact la fel, până ce vasul face turul casei”.

Ibn Faldan ne-a descris și arderea unui șef viking: se punea cadavrul pe un vas special acoperit cu pânze; o bătrână numită “Îngerul Morții” prezida ceremoniile. Ea ducea într-un cort pe sclava care s-a oferit să moară cu stăpânul său și o ucidea cu o lovitură de cuțit, în timp ce afară oamenii își loveau scuturile pentru a înăbuși țipetele. În fine, se dădea foc vasului și corpul sclavei se afla alături de cel al stăpânului său, pentru călătoria spre Walhalla, raiul vikingilor.

Douăzeci sau treizeci de ani mai târziu, un alt călător arab, geograful Ibn Rustin, a scris despre vikingi: “poartă haine. Își respecta invitații și se arata ospitalieri și prietenoși față de străini. Dar dacă unul dintre ei este provocat la luptă, vin toți ca un singur bărbat, până ce vor obține victoria”.

Cu toate astea, arabul nu s-a putut abține să nu constate: “Există puțină securitate printre ei și multă viclenie; un bărbat nu ar ezita să ucidă un frate sau un camarad pentru a-l jefui”. Cei doi călatori arabi i-au văzut pe nordici viguroși, întreprizători și foate agresivi, dificil de a trăi cu ei.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!