Medicina

Zombi, morţii-vii

0 19
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Zombi sau morţii-vii sunt cu adevărat înspăimântători. I-am văzut în serialul de mare succes The Walking Dead şi ne-am pus o clipă întrebarea cum am putea rezista într-o asemenea lume fără viitor, absolut nesigură.

zombi1

Ne întrebăm de asemenea, cu adâncă nelinişte: o astfel de lume ar pute fi reală pe planeta noastră? Când? De ce? Realitatea poate atinge ficţiunea?Zombii, morţii-vii
Apocalipsa zombi nu este chiar atât de îndepărtată pe cât am putea crede. Spania s-a întâlnit cu un fel de extincţie a populaţiei. Ciuma a fost gata să distrugă, în Evul Mediu, civilizaţia umană. De altfel, populaţia Europei a fost înjumătăţită atunci din cauza acestei epidemii teribile, pe care oamenii o considerau pe drept cuvânt drept Apocalipsa, când panica pusese stăpânire pe oameni pretutindeni.
Astăzi, în ciuda progresului ştiinţific există întotdeauna riscul unei pandemii mondiale, cu consecinţe dintre cele mai grave. Seriale de genul celui amintit nu fac decât să ne apropie de o posibilă pandemie mondială uluitoare, să ne pregătească din punct de vedere psihologic.

 

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!