Nenumărate texte gravate de pe pereții templelor și mormintelor sau rămășițe de ofrandă pentru zei au lăsat multe mărturii despre modul de hrănire al vechilor egipteni. Arta funerară ne-a lăsat moștenire o imensă zestre despre viața de zi cu zi a acestor oameni din Antichitate. Practic, nu există rețete de gătit, ci informații despre obiceiurile lor alimentare. Statuile mici de calcar sau de lemn reprezintă slujitorii la lucru care pregătesc pâinea, zdrobesc cerealele, berea, frig păsările de curte și tăbăcesc boii.
Alimentele de bază erau pâinea și berea (heneqet) făcute din orz și amidon. Au fost găsite aproximativ douăzeci de tipuri de pâini de diferite forme și compoziții.
O mare parte din populația Egiptului antic a fost renumită nu numai pentru reverența ei pentru animalele sacre (zoolatrie), asociate cu zeități, dar, de asemenea, pentru „vegetarianismul“ său religios, abținerea destul de mare de a consuma produse din carne, din cauza sacralității regnului animal (în special bovine), consumul de carne fiind rezervat de obicei vizirilor.
Într-adevăr, etica egipteană antică a considerat că animalele puteau să acuze și să se plângă faraonului, sau zeiței ordinii și echilibrului lumii, a echității și a păcii, a adevărului și a justiției, Maat, pentru prejudiciul suferit și creat de oameni față de ele.
Martorii din Antichitate ne spun în textele lor despre această reputație de „vegetarianism“ religios. De pildă, istoricul și cronicarul grec Diodor din Sicilia a mers până într-acolo încât să spună că egiptenii au preferat mai degrabă să se devoreze decât să ucidă și să mănânce animale sacre!
Herodot în “Istoriile” sale, își amintește că orice persoană care a ucis un animal sacru în Egipt a riscat pedeapsa cu moartea.
Filozoful roman Celsus, care a călătorit în Palestina, Fenicia și Egipt, scrie în lucraea lui, “Discursuri adevărate împotriva creștinilor”:
„Nu trebuie să-și imagineze evreii că ei sunt mai sfinți decât alți oameni pentru că sunt circumciși: egiptenii și calcidienii au făcut-o înaintea lor; nici nu se abțin de la carnea de porc; așa fac egiptenii, care se abțin de la mâncarea de carne de capre, de oi, de vite și de pești. ”
La egiptenii din Antichitate, usturoiul și ceapa erau cele mai gătite legume, cu fasole, năut și linte, ca să nu mai vorbim de legume verzi (varză, castraveți, salată, praz, mazăre și ridichi) și plante acvatice (lotus și papirus) .
Ca și în cazul adepților pitagorismului, care a ținut nouă sau zece generații și care propunea adepților ei un mod de viață etic, alimentar și cercetări științifice asupra cosmosului, în conformitate cu Istoria (XXXVII, Cartea a II-a) a lui Herodot, egiptenii nu au semănat și nici nu au consumat fasole, considerată legumă “impură”. Fasolea a fost văzută de ei ca fiind în legătură cu lumea întunecată a morților.
Fructele, destul de rare, erau rezervate elitelor, la fel ca anumite sortimente de carne: Egiptul antic a cunoscut fructele citrice numai în epoca romană! Principalele fructe consumate erau datele (folosite în fabricarea unei bere de lux, seremet), strugurii, rodiile, pepenii verzi, dar și roșcova, sicomoră și persea.
Egiptenilor antici le plăceau rodiile. Rodia (Punica granatum), originară din Orientul Apropiat și pe care ei o numeau inhmn, a fost importată în Egipt la sfârșitul Regatului Mijlociu (2033 î.e.n. – 1786 î.e.n.). Din dinastia a optsprezecea, rodia a devenit în mod obișnuit reprezentată în picturi egiptene, mai ales ca o ofrandă funerară. Acest rol este confirmat de unele fosile descoperite în anumite morminte. A fost cultivată în livezi, alături de smochine și struguri.
Pe pereții mormântului lui Amenemhet ( al șaselea faraon din dinastia a XVIII-a), un ofițer din timpul domniei lui Thutmose III sau pe cele ale lui Neferhotep (ambii în Teba), erau pictate rodii.
Egiptenilor le plăcea mult mierea, care era produsă în stupi de pământ. Aceasta a intrat în compoziția deserturilor și a multor remedii naturiste. Produsele de patiserie, deseori terapeutice, erau foarte dulci, făcute din date, miere sau stafide. În mormântul TT100 al vizirului Rekmir, care aparținea unei familii prestigioase și apropiată de puterea regală de sub domnia lui Amenhotep al II-lea, fiul marii soții regale Merytre-Hatcepsut, se găsește o scenă care arată etapele de fabricare a unui tort conic, obținut din rizomiile unei trestii în formă de nuci, comestibilă.
Vinul, mai degrabă consumat de bogați, nu era o băutură foarte comună în Egiptul antic, deoarece berea a fost mult timp o băutură națională. Se prepara în toată țara, iar producția sa este deja reprezentată pe mastabele Vechiului Regat; berea era consumată în toate circumstanțele: la munca câmpului, la bordul navelor, la recepții și, bineînțeles, în cabaretele orașelor.
Multe dintre aceste alimente au putut fi cultivate datorită unui praf fertil depozitat în timpul inundațiilor provocate de fluviul Nil.
Dieta egipteană era suplimentată cu pește, carne (de obicei, carne de oaie, carne de porc, carne de pasăre și carne de vită pentru ocazii speciale). Carnea și peștele erau de cele mai multe ori pregătite la grătar sau conservate în saramură, uscate sau confiate.
Dar Egiptul antic s-a confruntat și cu mari perioade de foamete care au avut loc mai ales în vremuri tulburi și au încetat imediat ce puterea centrală a fost consolidată și organizată. Unele mărturii au supraviețuit: prima foamete consemnată (care a durat șapte ani), unul dintre puținele evenimente de acest fel care au apărut sub Vechiul Regat, se găsește pe o inscripție de pe insula Sehel (Setet), situată la aproximativ 3,2 km la sud-vest de Assuan și descoperită în 1890 de jurnalistul și egiptologul american Charles Edwin Wilbour. Stela datează din timpul domniei lui Djoser, un rege din a III-a dinastie a Vechiului Imperiu însă probabil a fost scrisă sub domniile Ptolemilor.Din timpul dinastiei a 6-a începe decadența.
Începând cu dinastia a șaptea și a opta s-a instaurat anarhia care a accentuat puterea nomorilor și a dus la războaie civile cu perioade constante de foamete. Această dezordine și instabilitate politică a marcat profund imaginația egiptenilor și a servit drept temă pentru un gen literar, “literatura pesimistă” a Regatului Mijlociu.
