
Regina Maria a României a simţit întotdeauna o atracţie specială pentru America, poate tocmai pentru că prin ea curgea sânge de sorginte anglo-saxon. Dar cel mai puternic a fost atrasă de dorinţa de a vizita această ţară la sfârşitul Primului Război Mondial.
Loie Fuller, o dansatoare şi prietenă apropiată a Reginei, a încurajat-o de a face această călătorie fascinantă dincolo de Oceanul Atlantic.
Regina Maria urmărea ca prin acest demers să „pună România pe harta lumii”, după cum s-a explicat plastic Majestatea Sa.
S-a îmbarcat pe vasul „Leviathan” din portul francez Cherbourg la data de 12 octombrie 1926 şi pe 16 octombrie, Majestatea Sa a pus piciorul pe solul american, la New York.
În acest turneu pe continentul nord-american a fost însoţită de către principesa Ileana şi de principele Nicolae. A fost întâmpinată de de primarul oraşului, James J. Walker care, în semn de admiraţie pentru frumoasa regină a României, i-a oferit cheile oraşului New York.
Regina şi-a luat rolul de ambasador al României în serios, cum proceda întotdeauna. De altfel, după cum remarcă şi Guy Gauthier, în cartea lui intitulată „Missy, Regina României”, Ferdinand şi Regina Maria se aflau „în serviciul diplomaţiei române”.
Despre Majestatea Sa, scrie: “Şansa monarhiei române este deci de a avea, pe lângă un Rege sedentar, care nu se simte bine în public, o Regină extrovertită, mondenă, căreia îi place să vorbească şi să se vorbească despre ea, ce se simte la largul ei în toate mediile, ştiind să-şi folosească frumuseţea şi strălucirea conversaţiei ca arme diplomatice.
Dar înainte de a părăsi solul Franţei şi continentul european, superba regină nu a ezitat de a trece pe la couturierul şi fabricantul de parfumuri franţuzeşti Jean Alexandre Patou, la Paris, ca să-i pregătească o garderobă demnă de suverana celebră a României.
„În primăvara lui 1924, Regele Ferdinand şi Regina Maria au întreprins un turneu diplomatic în Franţa, în Elveţia la sediul Ligii Naţiunilor, în Belgia şi în Marea Britanie”, aşadar Regina Maria era obişnuită cu asemenea evenimente şi primiri la cel mai înalt nivel, pe care le pregătea cu cea mai mare minuţiozitate.
Regina Maria şi-a făcut o coafură permanentă (o inovaţie pentru acele timpuri) şi a dorit să se întâlnească, după unele ezitări, în preziua plecării cu fiul ei „rătăcitor” Carol şi cu amanta lui controversată şi detestată de Regele Ferdinand, Elena Lupescu, o evreică roşcată încântătoare, care l-a făcut să renunţe la prerogativele lui de moştenitor al tronului României.
Un moment tensionat, după cum a mărturisit Regina Maria, pe care, fireşte, ar fi vrut foarte mult să-l evite, dacă s-ar fi putut. Dar un obstacol peste care a reuşit să treacă numai datorită diplomaţiei sale şi a dragostei pe care i-o purta lui Carol.
Ajunsă însă pe solul american, Regina Maria a uita de toate neplăcerile provocate de fiul ei Carol şi de grijile pe care şi le făcea pentru soarta lui şi a României. Era emoţionată şi cucerită de primirea fascinantă care i s-a făcut încă din primele clipe în care a ajuns în S.U.A.
Mai întâi de către primarul oraşului New York, James Walker, care căzuse în extaz la vederea reginei. Regina Maria şi-a notat impresiile din această călătorie de neuitat cu meticulozitate în jurnal: “Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari şi mici”.
Regina şi-a început călătoria în S.U.A. de la Est la Vest, una obositoare şi cel mai adesea, protocolară. Pe parcursul ei, Regina Maria s-a gândit des la Carol, care renunţase de trei ori la prerogativele lui pentru Duduia, după cum îi zicea el Elenei Lupescu. În jurnalul ei, Regina Maria a scris: „Fiul meu cel mare este un mort viu, căci şi-a vândut dreptul avut din naştere unei evreice cu părul roşu, care a fost amanta tuturor”.
Acum, trebuia să-şi joace însă rolul de glorie şi o făcea cu pricepere, pentru că avea darul de a cuceri şi de a triumfa în sânge.
La Washington, Regina Maria s-a întâlnit cu preşedintele american Calvin Coolidge şi cu soţia acestuia, Grace. Întâlnirea şi dineul au durat doar 50 de minute, deoarece preşedintele Americii se temea de a fi târât în publicitatea masivă care se făcea în jurul Reginei Maria a României şi care îi displăcea. De fapt, suverana noastră era adulată mai mult decât o vedetă de la Hollywood, ceea ce efectiv o uimea.
Presa din S.U.A. era la curent cu pasiunea stranie pe care o avea Regina Maria faţă de credinţa Baha’i şi mai ales de faptul că devenise o ferventă adeptă a acesteia. „Toronto Daily Star” a publicat o declaraţie foarte elogioasă făcută de Regina Maria a României privind credinţa Baha’i; o declaraţie care a urmat altora pe tot parcursul vizitei Reginei în S.U.A. şi Canada, a fost tipărit de aproape două sute de mii de ziare şi a constituit una dintre cele mai mari şi mai spectaculoase reclame pe care această credinţă le-a primit vreodată.
Într-o scrisoare confidenţială, prestigiosul ziar „The Guardian” face aluzie la aceasta ca „evenimentul cel mai uimitor şi cel mai important progres al Cauzei”.
Martha Root i-a spus lui Shoghi Effendi de prima din cele opt întrevederi pe care le-a avut cu Regina Maria a României, întâlnire care a avut loc la 30 ianuarie 1926 la Palatul Cotroceni la Bucureşti, la cererea Reginei însăşi. Regina primise deja cartea de la dr. Esslemont, Bah’u’llah şi Era Nouă, pe care i-a trimis-o Marta. Regina fusese, în mod evident, atrasă de învăţături. Atunci când s-a zvonit că ar putea să viziteze America de Nord, Shoghi Effendi i-a dat următoarele instrucţiuni pentru Adunarea Spirituală Naţională a Americii, instrucţiuni scrise de secretarul său la 21 august 1926: „Am citit în The Times că Regina Maria a României vine în America. Se pare că a arătat un mare interes pentru Cauză. Aşa că trebuie să fim în gardă de teamă să nu facem un gest care ar putea să-i aducă prejudiciu şi să o deturneze. Shoghi Effendi doreşte, în cazul în care ea întreprinde această călătorie, ca prietenii să se comporte cu o mare rezervă ţi înţelepciune şi să nu ia nici o iniţiativă din partea prietenilor numai după ce s-au consultat cu Adunarea Naţională”.
A fost în cursul acestei călătorii că Majestatea Sa, atinsă de învăţăturile credinţei pe care le-a studiat, a mărturisit, „într-o limbă de o frumuseţe deosebită”, cum a calificat-o Shoghi Effendi, „despre puternicul şi sublimul mesaj al lui Bah’u’llah, în scrisorile deschise difuzate pe scară largă de ziarele din Statele Unite şi din Canada”.
După cum rezultă din prima din aceste scrisori, Shoghi Effendi, „condus de un impuls irezistibil”, scria Regina „admiraţia plină de bucurie şi de recunoştinţă” pentru sine şi baha’iştii din Europa de Est şi Vest pentru nobilul omagiu pe care ea l-a adus credinţei.
La 27 august 1926, Regina Maria a răspuns acestei prime comunicări a Paznicului prin ceea ce ea descrie ca „o scrisoare profund emoţionantă”.
Regina Maria nu era numai de o mare frumuseţe, ci de asemenea un scriitor şi o femeie independentă şi de caracter. Printre lucrurile pe care le-a scris în „scrisorile sale deschise” publicate în 1926, la 4 mai şi la 28 septembrie în „Toronto Daily Star” şi la 27 septembrie în „Evening Bulletin din Philadelphia”, figurează cuvinte ca acestea: „O doamnă mi-a adus într-o zi o Carte. O scriu cu majuscule pentru că este o Carte glorioasă de dragoste şi de frumuseţe…O recomand tuturor. Dacă vreodată atenţia voastră va fi atrasă de numele Baha’u’llah sau de Abdu’l-Baha, nu vă îndepărtaţi de scrierile lor. Căutaţi-le cărţile, şi lăsaţi cuvintele lor glorioase şi lecţiile de a vă intra în inimă cum ele au intrat în a mea. S-ar părea că ziua noastră este mult prea încărcată pentru religie. Sau mai mult, putem avea o religie care ne satisface. Dar învăţăturile acestor oameni nobili, înţelepţi şi buni sunt compatibile cu toate religiile şi cu nici o religie. Căutaţi-le şi veţi fi mai fericiţi”.
Ziarele americane din epocă, precum şi înregistrările cinematografice păstrate cu mare grijă în arhive, toate arată cu certitudine faptul că Regina Maria s-a bucurat de o simaptie uluitoare. Farmecul personal, caracteristic Reginei României i-a cucerit repede pe jurnalişti şi pe politicieni deopotrivă, iar în final publicul american, care o aclama pretutindeni cu cea mai mare frenezie.
La toate astea au contibuit, se înţelege, inteligenţa şi cultura ei vastă, ca şi dragostea pe care o manifesta pentru credinţa Baha’i. Regina a acordat interviuri şi a ţinut discursuri în limba sa maternă, ceea ce a făcut ca comunicarea să fie uşoară şi simpatia uriaşă.
Însuşi preşedintele Calvin Coolindge a fost impresionat de personalitatea şi de farmecul Reginei Maria. Recepţia grandioasă de la Casa Albă, dată în onoarea suveranei României, este o dovadă de necontestat.
Regina a fost un ambasador nepreţuit pentru România. Pretutindeni unde mergea şi ţinea discursuri, oamenii se interesau de ţara Reginei, pierdută undeva în Europa. În 1944, Gene Smith a scris: „În nebunia anilor ’20, Regina Maria a fost, pentru scurtă vreme, cea mai populară femeie din ţară (SUA)”.
Indienii Sioux din Mandan, Dakota de Nord, au numit-o Winyan Kipanpi Win, adică”Femeia pe care o chemi”. Ca semn de suprem respect, i-au oferit o coroană din pene de vultur.
Cei din tribul Blackfoot (Siksika) din statul Montana i-au zis cu dragoste „Morning Star” („Luceafărul de ziuă”). Şi pentru copiii ei au avut nume speciale. De pildă, principesa Ileana era „Pretty Dove” iar prinţul Nicolae, „Mountain Chief” („Şeful munte”).
Regina Maria, care era un observator foarte atent la detalii, a scris în jurnalul său despre întreaga călătorie pe care a efectuat-o în S.U.A. şi Canada.
Academicianul Dinu C. Giurescu a scris în ziarul “Clipa”: „În timpul călătoriei, Regina a ţinut un jurnal scris în engleză, presărat cu expresii sau cuvinte în franceză, germană şi română, cele ce se potriveau mai bine cu gândurile ei.
Cu un tren special a străbătut Estul şi Vestul Statelor Unite, cu o scurtă incursiune în Canada. Oraşe mai importante vizitate: New York, Washington (primire la Casa Albă), Philadelphia, Cleveland, Buffalo- Cascada Niagara, Detroit, Chicago. A vizitat în vest statele Wisconsin, Minnesota, Dakota de Nord, Montana şi Wyoming, Idaho, Washington, Columbia britanică şi Oregon. A fost primită, cu tot protocolul, în oraşele San Francisco, Santa Barbara, Alburquerque, Denver, Colorado Springs; apoi la întoarcere: Kansas City, St. Louis, Louisville, Indianapolis, Cincinati… În programul vizitei citim: Majestatea Sa nu va primi nici o (donaţie) filantropică, nu va da interviuri, nu va primi jurnalişti…nu va vizita prieteni particulari. Majestatea Sa nu va da recepţii”.
Nu un succes, un adevărat triumf! Regina Maria a fost totodată şi un fin observator a realităţii americane, care a captivat-o deopotrivă cum ea i-a captivat pe americani pe acolo pe unde a trecut.
A fost uimită, de pildă, de „abundenţa” de electricitate, după cum a scris în jurnalul său. Şi impresionată de ceremonialele şi onorurile făcute de americani pentru Regina României. În jurnalul său scrie: „Nu pot descrie în detalii dimensiunea onorurilor care mi-au fost arătate peste tot; pot spune doar că sunt incomparabil mai mari decât toate celelalte primite în oricare altă parte.
Americanii, în inimile şi minţile lor, au făcut din mine un fel de erou şi am fost primită ca atare, de o naţiune care divinizează eroii.
Sunt uluită şi adesea mă simt uimită în faţa virtuţilor pe care ei cred că le am şi pe care le place să le slăvească”.
Sau: „Ceremonia americană este ciudată… Preşedintele american se comportă mai regal decât ar face-o orice rege;… el nu-şi întâmpină musafirii, ci apare numai după ce ei au sosit şi se retrage cel dintâi, lăsându-i în seama casei sale militare…”.
Marian Deaconu