Belisarie (Flavius Belisarius), născut la graniţa dintre Italia şi Tracia. Avea o constituţie fizică superbă, impozantă. Conducea cavaleria cu o nemaipomenită impetuozitate şi era temut în luptă de către goţi sau vandali.
Dar soţia lui, Antonia, îl dezonora, deoarece târa după ea un trac pe nume Teodosie şi neînfricatul general bizantin a găsit-o de multe ori în braţele amantului său. Cu toate astea, se făcea că nu vede şi nu aude nimic. Parcă nu credea zvonurile!
În timp ce se afla la Cartagina, el i-a găsit pe cei doi amanţi singuri, într-o cameră subterană, îmbrăţişaţi şi aproape nud, după cum scrie Gibbon.
Imediat, Teodosie şi-a luat hainele iar Belisarie a trecut cu vedere incidentul. Dar în altă zi, credulitatea lui a pălit. Martorii scandalizaţi de conduita Antoniei l-au avertizat pe general. Soţia lui a început să plângă şi să se justifice, iar Belisarie a închis din nou ochii, probabil din prea multă dragoste pentru ea.
Mai mult, l-a rugat pe trac să aibă grijă de familia sa, ca favorit al Antoniei şi l-a umplut de daruri. Aşadar, adulterul soţiei lui a continuat la fel de nemilos ca până atunci. În cele din urmă, de teamă sau dintr-un motiv necunoscut, Teodosie s-a retras la Efes, şi-a tăiat părul şi a îmbrăţişat viaţa monastică.
În timp ce Antonia vărsa lacrimi şi-şi smulgea părul, Belisarie o urmărea calm. Ţipetele ei pentru tânărul trac îl lăsau parcă insensibil. Ea i-a spus: „Am pierdut pe cel mai drag dintre prietenii mei, un prieten tandru, fidel, laborios”.
Înduplecat în sfârşit, Belisarie a consimţit de a se duce la Efes cu soţia lui, în scopul de a-l ruga pe trac să revină la sentimente mai bune.
Abia când generalul bizantin a început războiul cu perşii, Teodosie şi-a făcut din nou apariţia la Constantinopol. Revenit din campania asiatică, de data asta Belisarie a avut un acces de furie şi a crezut zvonurile, punând să o aresteze pe soţia lui care l-a dezonorat, iar pe Teodosie l-a închis într-o fortăreaţă izolată din Cilicia.
Cauza Antoniei a fost preluată de protectoarea sa Teodora, care i-a amintit generalului că trebuia să se supună împăratului şi să se reconcilieze cu soţia lui, fie şi la ordin. Belisarie a iertat-o!
Dar a căzut în dizgraţia împăratului Iustinian şi a Teodorei, împărăteasa Bizanntiului, sensibilă la serviciile Antoniei. Încă o dată umilit, Belisarie a fost obligat să-i săture picioarele soţiei sale şi i-a jurat că-i va fi pe vecie sclav supus. În plus, familia imperială de la Constantinopol l-a amendat foarte considerabil pentru purtarea lui faţă de Antonia.
Deşi învingător în bătălii, patriciul Belisarie s-a lăsat dominat total de soţia sa. Mai târziu, ajuns din nou în disgraţia lui Iustinian i s-a confiscat averea, dobândită de la goţi şi vandali.
