Ca în tot vestul Africii, Burkina Faso a cunoscut o populare foarte timpurie a teritoriului său, în special cu vânători-culegători în partea de nord-vest a țării (cu 12.000-5.000 ani înaintea erei noastre), ale căror unelte (raclete, dălți și sape) au fost descoperite de către arheologi în 1973. Sedentarizarea populaţiei a apărut între 3600 și 2600 î.Hr. cu agricultorii, urmele clădirilor indicând totuşi o aşezare a acestor oameni relativ perenă.
Utilizarea fierului, a ceramicii și pieterei șlefuite s-a dezvoltat între 1500 și 1000 î.Hr., cât și apariția preocupărilor spirituale, după cum reiese din unele artefacte descoperite recent.
Vestigii atribuite dogonilor (celebri pentru cosmogonia lor) au fost descoperite în regiunea central-nordică, în nordul și nord-vestul ţării africane.
Dar aceştia au părăsit zona între secolele XV și XVI ca să se stabilească pe faleza Bandiagara (lungă de 200 km). Mai mult decât atât, au fost descoperite resturi de ziduri care se află în sud-vestul Burkina Faso (precum şi în Coasta de Fildeș), dar nu se ştie până în prezent cu certitudine cine le-a construit.
Ruinele de la Loropeni, situate în apropiere de frontierele cu Togo și Ghana, sunt acum recunoscute ca sit al Patrimoniului mondial de către UNESCO.
Înainte de colonizare, teritoriul actual al Burkina Faso fost împărțit între diferite regate sau şefii.
- Gurma, locuit de gurmancebi și bembi
- Moogho, ţara moose-ilor
- Gwiriko, țara bobo-dioula-eilor
- Liptako, ocupată de fulani, hausarieni și bellani
Nu au fost găsite însă foarte multe mărturii din acea epocă. Cu toate acestea, există o cronologie a regatelor Mossi.
Europenii au avut puține contacte cu „Mossi”, după cum numeau acest teritoriu, iar ele au avut loc cu puțin timp înainte de colonizare. În însemnările sale de călătorie în Africa, Louis Gustave Binger (1856-1936) (de la Niger la Golful Guineea) povestește șederea sa în iunie 1888, la Boukary, fratele lui Mogho Naba Sanem Ouagadougou. Boukary avea să devină Mogho Naba Wobgho, cel care a rezistat francezilor, cu mijloace extrem de limitate în faţa armelor lor moderne. Binger a descris un regat bine organizat urmând un model feudal.
În 1896, regatul mossilor Ouagadougou a devenit un protectorat francez. Doi ani mai târziu, marea majoritate a regiunii care corespunde actualei Burkina Faso a fost cucerită.
În 1904, aceste teritorii au fost integrate Africii de Vest în sânul coloniei Senegalul de Sus-Niger.
Mulți locuitori au luat parte la Primul Război Mondial în bravele batalioane de soldați senegalezi. În 1915 și 1916 a avut loc războiul din Bani-Volta (sau Bona Kele) pentru a protesta împotriva recrutării forțate. Aproape 30.000 de persoane au fost ucise de trupele franceze în Africa de Vest, conduse de generalul Pineau, după ce au întâlnit o rezistenţă neaşteptată din parte mai multor etnii africane importante din regiune!
La 1martie 1919, Édouard Hesling a devenit primul guvernator al noii colonii Volta Superioară, care se va dezmembra la 5 septembrie 1932, teritoriul ei fiind apoi împărțit între Coasta de Fildeș, Mali și Niger.
La 4 septembrie 1947 Volta Superioară a fost reconstituită în limitele sale din 1932.
La 11 decembrie 1958, ea a devenit Republica Volta Superioară, o republică membră a comunității franco-africane care şi-a dobândit independența la 5 august 1960. Numele Burkina Faso a fost adoptat la 4 august 1984.
