Cariera pilotului Reinhard Heydrich s-a stins brutal în cursul primelor săptămâni ale operaţiunii Barbarossa, atunci când avionul său a fost doborât în apropiere de Bersina, şi când a fost salvat de trupele germane. I s-a interzis de a mai zbura, o lovitură grea pentru el!! Lupta aeriană reflectă obsesia sa pentru competiţie, singurul sport care l-a îndemnat să-şi rişte viaţa şi arată determinarea lui de a demonstra superioritatea SS-ului în faţa celor din Wehrmacht sau Luftwaffe, care îl criticau neîncetat. Șeful S.D.-ului dorea să le arate că SS-iştii nu sunt soldaţi de hârtie, puşi în spatele frontului, ci o elită războinică, demnă de un rol major în Reichul Milenar… Duritatea lui fizică, cât şi cea emoţională, s-au manifestat după invazia Poliniei.
De altfel, în stilul său de stăpân de şcoală, Himmler şi-a agasat mereu trupele zicându-le: „Trebuie să fim duri. Trebuie să împuşcăm mii de polonezi eminenţi pentru a arăta cât de duri putem fi. Este mult mai uşor de a merge împotriva duşmanului în bătălie decât de a te supune unei populaţii duşmane de rasă inferioară; de a împuşca, de a deporta, de a vâna femeile urlând şi plângând”. Dar Heydrich făcuse deja dovada în acest domeniu, confirmând fără ambiguitate palmaresul sângeros al primelor Einsatzgruppen alăturate invaziei.
Se presupunea că ofiţerii SS ştiau să combine duritatea fizică şi morală cu un „sens al decenţei germane”. Mai mult, Himmler insista: „Un principiu trebuie să fie absolut pentru fiecare bărbat din SS: trebuie să fim oneşti, decenţi, loiali şi amicali faţă de cei din sângele nostru, dar faţă de nimeni altcineva”. Mai clar, un ofiţer SS trebuie să fie capabil de a-şi asuma acte de o brutalitate extremă în numele Reich-ului şi, în viaţa sa particulară, de a face proba unui model de viaţă propriu şi arian.
Reinhard Heydrich s-a conformat perfect acestei linii de conduită, pozând perfect în rolul de soţ şi tată, devotat „scumpei intimităţi a cercului familial”. Într-o scrisoare către soţia sa, Lina, în apropiere de invadarea Poloniei, şi pe care ea nu trebuia s-o deschidă decât în caz de deces a soţului său, Heydrich scrie: „Am defectele mele, dar tu eşti infinit dragă inimii mele, şi ador copiii la fel de mult. Te rog, gândeşte-te la viaţa noastră împreună cu respect şi dragoste, şi atunci când timpul îşi va fi împlinit opera sa reparatoare, dă un tată nou copiilor, dar el trebuie să fie un adevărat om, ca cel care am dorit să fiu eu”. Apoi, Lina este încurajată de a-şi creşte copiii după crezul SS-ist. În tmpul funeraliilor sale, în 1942, căsătoria sa va fi privită ca un exemplu strălucit al vieţii de familie nazist, o declaraţie politică şi un angajament personal.
Dar, în realitate, viaţa particulară a primului poliţist al Reich-ului nu poate fi îndepărtată de imaginea publică. Heydrich are o personalitate profund divizată. Sportiv, pilot şi tată în ochii propagandei SS oficiale, este un obişnuit al cartierelor „fierbinţi” din Berlin.
Adesea, în cadrul unor băute memorabile, el şi colaboratorii săi apropiaţi străbat barurile şi bordelurile din capitală, care par interminabile. Într-o seară, Heydrich devine instabil şi sadic. Fiind un mare afemeiat, sexul reprezintă totodată pentru el o expresie a puterii prin care trebuie să-şi domine şi umilească partenerele, înainte de toate. Această atitudine îi aduce însă o imagine execrabilă printre prostituatele berlineze, în aşa fel încât ajutanţii lui trebuie să „spele” fetele pentru el. Standartenfuhrerul S.S. Eugen Dollman (traducător) a declarat mai târziu: „Chiar şi cea mai generoasă târfă nu-l dorea a doua oară, şi prefera oricare alt client în locul lui Heydrich”. Acelaşi Dollman, care traducea pentru şeful său în timpul unei vizite oficiale în Italia, a asistat la o scenă dintre cele mai neobişnuite într-un bordel din Neapole. „După ce a adunat tot personalul stabilimentului, în marele salon, Heydrich cu un gest teatral, a golit un buzunar întreg de monede din aur pe sol strigâng: Să urmeze o orgie demnă de Walpurgisnacht. Grase sau slabe, greoaie sau agile, fetele s-au îngrămădit în patru labe… Apoi cea mai în vârstă s-a aşezat dureros pe genunchii săi”.
Scrisoarea mişcătoare adresată Linei, în aşteptarea invadării Poloniei, a fost scrisă a doua zi după o noapte de orgie în bordelurile din Breslau. Nu este surprinzător că mariajul său nu a fost fericit. De altfel, Heydrich o bănuia pe soţia sa că are relaţii amoroase cu Walther Schellenberg şi a ţinut-o sub supraveghere prin oamenii săi.
Heydrich nu iubea pe nimeni şi nu avea încredere în nimeni. Trăia într-o lume populată de himere auto – create de o neîncredere ostilă, într-o lume plină de trădare şi de intrigi, vedea capcane peste tot şi nu gândea decât în termeni de dependenţă. Energia sa, marile sale capacităţi şi intelectul său erau surclasate însă unui caracter cu un moral îndoielnic. Singurele realităţi pe care le recunoştea erau puterea şi lupta pentru a obţine, ceea ce caracteriza esenţial mişcarea la care a aderat de la expulzarea sa din Marină.
