Istorie

Odessa: bătălia, atentatul şi represiunea (1941) (II)

0 21
5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

Învăţăminte

Cu toate că, în epocă s-a apreciat că organizarea unităţilor a corespuns, în general ,,scopului pentru care au fost create”, din desfăşurarea bătăliei de la Odessa s-au desprins şi numeroase învăţăminte, chiar dacă au fost relevate de greşeli. La trupele de infanterie, grupele de comandă au avut insuficiente mijloace de transmisiuni. Compania de cercetare de la infanterie s-a dovedit a fi mult prea slabă pentru misiunile în care a fost întrebuinţată. Ca urmare s-a simţit, aproape în permanenţă, nevoia de a fi întărită cu un pluton de mitraliere, iar plutonul de cercetaşi călări cu puşti-mitraliere. La nivelul plutonului de puşcaşi ar fi fost necesare brandurile de calibrul 60 mm (nu la companie, unde acestea au fost insuficiente şi de calibru prea mic), armele individuale automate şi puştile cu lunetă pentru trăgătorii foarte buni. Organizarea pe 4 grupe s-a dovedit a fi ,,puţin greoaie”, mai ales în situaţiile în care au fost scoşi din luptă ofiţerii comandanţi de plutoane. S-ar fi impus, de asemenea, ca batalionul de infanterie să aibă o companie organică de aruncătoare (calibrul 81,4 mm sau mai mare) şi material antitanc (calibrul 45 mm sau mai mare), iar compania de mitraliere armament special antiaerian. La artilerie, comandamentul artileriei divizionare, realizat prin delegarea responsabilităţii unuia dintre comandanţii de regimente, nu a dat rezultate din lipsa mijloacelor de comandă (transmisiuni, observare, legături etc.). S-a apreciat, totodată, că tunurile de calibrul 75 mm nu mai corespundeau nevoilor câmpului de luptă, obuzierele de calibrul 100 mm dovedindu-se superioare prin bătae şi efect la ţintă. De asemenea, s-a considerat că părarea antiaeriană trebuia realizată în cadrul bateriilor, nu la divizion, prin mitraliere special montate pe trăsuri, iar pentru apărarea terestră bateriile trebuiau să aibă în dotare câte două puşti mitraliere.

Odessa bătălia, atentatul şi represiunea (1941) 2

La nivelul serviciilor, comandamentul grupului de servicii s-a dovedit a fi ,,un organ inutil”, care a dus la întârzieri în funcţionarea serviciilor. Grupul aprovizionare subzistenţe trebuia să aibă efective mai numeroase şi să fie dotat cu mai multe mijloace auto (ca şi ambulanţa divizionară, brutăria de campanie, trenurile de luptă şi regimentare). În cadrul corpului de armată s-ar fi impus înfiinţarea unui atelier de reparaţii pentru materialul de artilerie, iar la divizie un atelier auto.

Unităţile de marş au fost slab încadrate, la toate categoriile de militari, inclusiv la nivelul comandanţilor care proveniţi din straturi sociale diferite, cu idei şi idealuri de viaţă diferite de spiritul de jertfă pentru colectivitate, ,,mereu cu grija de a se aranja şi a se strecura cu cât mai puţine eforturi”. ,,Cu astfel de elemente disparate ca suflet şi ca instrucţie – aprecia colonelul E. Borcescu, şeful Secţiei 1 a Marelui Cartier General – a fost normat să nu se poată încadra unităţi omogene, capabile la nevoie de dăruire totală pentru un ideal superior”.

Încadrarea unităţilor ,,a suferit prin lipsurile în ofiţeri şi mai ales în subofiţeri. Ultimii au fost supliniţi numeric prin sergenţi, care nu au beneficiat de pregătirea de specialitate necesară. La nivelul trupei s-a reuşit a se obţine o încadrare omogenă, atât sub raportul vârstei cât şi al instrucţiei. Scutirile de mobilizare acordate personalului de la vatră şi mobilizările pentru lucru au creat mari dificultăţi procesului de mobilizare a armatei, în special în ceea ce priveşte specialiştii (în majoritate elemente tinere). Atitudinea ,,ironică a unora dintre aceştia faţă de cei plecaţi pe front a influenţat negativ moralul luptătorilor şi pe cel al familiilor acestora.

Recompletarea pierderilor s-a făcut de multe ori cu oameni neinstruiţi sau instruiţi pentru alte specialităţi decât cele pentru care au fost numiţi, fiind introduşi deseori în luptă fără să îşi cunoască şefii şi camarazii. ,,Acest fapt – concluziona din nou colonelul E. Borcescu – le-a prilejuit o stare psihologică de inferioritate şi scăderea facultăţilor necesare unui luptător lucid şi conştient de rolul său. La cea mai mică reacţiune a inamicului au părăsit poziţia şi armamentul, fără să fi schiţat măcar o cât de slabă rezistenţă”.

Slăbirea forţei combative a unităţilor s-a datorat oboselii fizice a trupelor (multe unităţi au fost ţinute în linia întâia fără întrerupere, ceea ce a dus la extenuare), dar şi lipsei de instrucţie, care au slăbit siguranţa morală şi încredereaîn sine şi în armament.

Caii unităţilor s-au aflat, în mare parte, în condiţii fiziologice precare încât nu au fost cababili de eforturi deosebite. Harnaşamentul ,,vechi şi răscopt sau chiar putred s-a distrus de la primele încercări”, apelându-se la improvizaţii, care au scos un număr mare de cai din serviciu. Trăsurile au fost prea grele, vechi şi şubrede, ceea ce a dus la micşorarea capacităţii de transport a subzistenţelor şi muniţiilor necesare luptei.

În general, militarii au ştiut să folosească materialul din dotare din punct de vedere tehnic. A lăsat însă de dorit însă întrebuinţarea tactică a armamentului, în special a brandurilor, care au fost întrebuinţate, la început, izolat. Lipsuri s-au manifestat şi la întrebuinţarea armamentului antitanc, dislocat prea înapoi. ,,Mulţi combatanţi – consemna generalul Alexandru Gavrilescu, şeful Secţiei 3 operaţii a Marelui Stat Major – nu au văzut un car de luptă decât pe front; în schimb, toate efectele atacului cu care erau cunoscute din auzite, iar imaginaţia a completat restul pentru a se ajunge la ideea că lupta contra carelor era foarte grea”. Cu teamă s-au întrebuinţat iniţial şi grenadele. Scurtă a fost, la început, şi durata pregătirii de artilerie (circa 10 minute), mărită apoi chiar până la o oră, însă rezultatele nu au fost pe măsură deoarece armamentul inamic a fost bine camuflat, nu s-au făcut concentrări puternice de foc, iar efectele acestuia nu au fost exploatate imediat de infanterie, care s-a deplasat uneori cu ,,o încetineală exasperantă”. Slab a fost şi efectul focului de infanterie, majoritatea militarilor inamici fiind ucişi de focul artileriei. Infanteria a solicitat prea des (şi uneori fără motiv) focul artileriei, în special pe cel al tunurilor de mare calibru.

Dacă înainte de atac ofiţerii comunicau detaliile manevrei, contribuţia lor în timpul desfăşurării acţiunii s-a diminuat treptat. Camuflarea a fost pusă, iniţial, pe planul al doilea, în multe situaţii ,,forfoteala” dovedindu-se condamnabilă. Probleme mari au provocat şi transmisiunile cu fir, în special telefonul, care a fost folosit deseori ,,când nu era necesar şi a lipsit în momentele supreme”. Foarte fragil (îndeosebi firul), fabricat dintr-un material inferior celui german şi chiar rus, a fost expus mereu la rupere, fiind mai mult rupt decât în stare de funcţionare.

Învăţăminte interesante au fost rezultat şi în ceea ce priveşte moralul ostaţilor, la început existând ,,o strânsă legătură sufletească şi coeziune între ostaşii de toate gradele”, în special la unităţile bine instruite şi cu o educaţie ostăşească desăvârşită. Pe măsură ce s-au înregistrat pierderi, în special la ofiţeri, s-a ajuns la o încadrare neomogenă (cei nou veniţi proveneau în majoritate din elemente în vârstă şi neinstruite), care a slăbit coeziunea unităţilor şi solidaritatea ostăşească pe câmpul de luptă. Deşi nu au fost semnalate cazuri de neexecutare de ordine, au existat situaţii în care trupa ,,n-a urmat pe ofiţeri la atac”, ceea ce a provocat numeroase pierderi printre comandanţi. Deşi izolate, în timpul luptele s-au constatat şi cazuri de laşitate, atât la ofiţeri cât şi la trupă, precum şi situaţii de automutilări.

Cauzele principale au constat în lipsa de instrucţie, în special la elementele de marş constituite, în general, din elemente care ,,s-au sustras de la concentrări şi instrucţie”, în lipsa unei legături sufleteşti între trupă şi ofiţeri, mai ales acolo unde aceştia nu făcuseră parte vreodată din unitatea respectivă.   Moralul trupelor de pe front a fost influenţat şi de veştile aduse din ţară, unde ,,viaţa este scumpă şi foarte multă lume, în special tineri, nici nu ştiu că este război. Se spunea că în timp ce unii se îmbogăţesc pe seama familiilor celor plecaţi, ei mor pe câmpul de luptă”.

Comandanţii au mai constatat şi ,,lipsa totală de înţelegere a eforturilor noastre, nu pentru cucerirea Odessei propriu-zis, ci pentru stârpirea bolşevismului la el acasă. Soldaţii n-au fost pregătiţi moraliceşte pentru această înţelegere. Faptul că la începutul campaniei li s-a spus că luptăm pentru recucerirea Basarabiei şi Bucovinei, odată ajunşi la Nistru se aşteptau la terminarea războiuilui. Majoritatea spun că nu Odessa ne trebuie, ci Ardealul. Argumentul că drumul spre Cluj trece prin Odessa era primit cu foarte mult scepticism. Se poate spune deşi şi aceasta cu certitudine că trupa şi chiar parte din ofiţeri nu au fost pregătiţi moraliceşte pentru înţelegerea eforturilor şi contribuţiei noastre pentru stârpirea bolşevismului”.

Propaganda inamică nu a avut o influenţă nefastă asupra trupei. În multe cazuri, la emisiuni inamice prin megafoane, ostaşii au răspuns prin trageri cu armele automate, dezlănţuite din proprie iniţiativă. Soldatul român s-a dovedit a fi însă foarte sensibil la zvonuri, în special la cele proaste. Panica a avut aproape întotdeauna efecte dezastruoase înlăturate sau limitate doar prin intervenţia energică a oviţerilor activi. Soldaţii s-au dovedit foarte sensibili la apariţia tancurilor, a bombardamentelor masive de artilerie şi a contraatacurilor executate de sovietici.

Lipsa sau insuficienţa hranei în timpul luptei a găsit, în general înţelegere la soldaţi. Combinată cuoboseala, aceasta a contribuit însă la scăderea forţei fizice şi indirect la slăbirea moralului trupelor. Un efect mare asupra slăbirii moralului l-a avut şi faptul că foarte mulţi tineri au rămas nemobilizaţi, precum şi constatarea diferenţei faţă de condiţiile în care lupta soldatul german. Tristă a fost şi constatarea făcută de medicul unui batalioan român: ,,Lupta prelungită, continuă, a scăzut mult moralul trupei. Batalionul 3/Regimentul 32 dorobanţi nu a fost schimbat de pe poziţie de 3-4 săptămâni. În tot acest timp ofiţerii şi trupa nu s-au spălat şi nu s-au primenit. Starea de încordare continuă, hrana redusă, păduchii, rufele rupte şi foarte murdare, murdăria corporală, toate acestea au constituit cauză principală de micşorare a moralului. În ce armată până şi ofiţerii inferiori şi superiori au păduchi şi se deparazitează cu mâna, ca orice vagabond de pe marginea drumului?”. În acest context, pe bună dreptate colonelul Radu Dinulescu, şeful Secţiei 2 a marelui Stat Major, conchidea: ,,Nu se pot cere unui ostaş român calităţile soldatului german, atâta timp cât nu este pus cel puţin în condiţiuni apripiate de pregătirea de război, dotare, echipare, tratament etc.”.

Concluzii

Cunoscând foarte bine greşelile săvârşite în bătălia de la Odessa, mareşalul Ion Antonescu a înţeles că aşa nu se mai putea continua, şi a decis: ,,Trebuie luat de la capăt şi lucrat serios”. În concepţia sa, aceasta însemna: „1. În Marele Stat major trebuie un suflu nou de energie, de conştiinţă, de muncă pe brânci, de acţiune coordonată, încadrată, condusă. 2. Trebuie păstraţi în capul marilor unităţi – corp de armată şi divizie – şi unităţilor, numai comandanţi care trebuie să aibă nu numai cap dar şi suflet şi energie şi spirit de muncă şi de conştiinţă, care să servească nu numai de exemplu, dar şi să antreneze, mai ales să antreneze pe toţi la o muncă raţională, organizată, pregătiră, animată. 3. Trebuie ca pregătirea şi antrenamentul subofiţerilor şi a ofiţerilor să fie astfel făcută încât ei să-şi dezvolte elanul, vigoarea şi priceperea şi conştiinţa pe care o au la începutul carierei lor şi pe care o pierd din cauza lipsei de metodă, răului exemplu, nedreptăţilor, nerecompensării celor merituoşi, nepedepsirea celor vinovaţi et.,etc. de care se lovesc în unităţi de la primii paşi făcuţi în cariera lor. 4. În sfârşit trebuie o instruire serioasă şi o încadrare completă a soldaţilor. Fără încadrare şi fără înstrucţie serioasă armamentul nu poate fi folosit oricât suflet s-ar pune pe câmpul de luptă – şi s-a pus pentru înlăturarea dezastrului pe care l-a provocat fapta greşelilor făcute din timp de pace. 5. Şi mai presus de toate trebuie continuitate în organizare, comandă, instrucţie, aţiune etc.etc.. După ce arăta că toţi comandanţii trebuie să ia la cunoştinţă de concluziile analizei bătăliei de la Odessa, Ion Antonescu ordona să se facă „un plan de acţiune serioasă pentru remedierea relelor, înlăturarea cauzelor şi reînceperea unei vieţi sănătoase, de muncă şi de cinste ostăşească şi virilă în armată”.

Prezentarea unora din aspectele negative semnalate în documentele timpului nu înseamnă în vreun fel ignorarea celor pozitive din activitatea comandamentelor şi trupelor, a bravurii şi sacrificului de sacrificiu manifestat de militarii Armatei 4 pe câmpul de luptă. Ele s-au dorit a fi doar o simplă, dar serioasă atragere atenţie asupra neîmplinirilor apărute în plan militar în timp de război, dar şi la pace.

Atentatul terorist şi represiunea

Alături de înfruntările militare extrem de dure, specifice războiului clasic, acţiunile militare de la Odessa au relevat prezenţa în luptă a partizanilor şi a unei vaste reţele de catacombe pe întreaga suprafaţă a oraşului (75 Kmp), în care s-au refugiat, după ocuparea localităţii numeroşi partizani, agenţi NKVD, comunişti fanatici şi alte elemente subversive care au organizat şi executat numerose acţiuni agresive asupra militarilor români. În acest context a avut loc, în după-amiaza zilei de 22 octombrie 1941, un atentat terorist, clădirea în care se instalase Comandamentul militar al Odessei fiind aruncată în aer în urma unei explozii ai căror autori au rămas necunoscuţi. Explozia a provocat pierderea a 135 militari (79 ucişi – între care şi comandantul Diviziei 10 infanterie, generalul Ioan Glogojanu, 43 răniţi şi 13 dispăruţi), majoritatea români. Impactul emoţional a fost extrem de puternic.

Considerând că explozia a fost provocată de comunişti şi evrei, mareşalul Ion Antonescu a ordonat (seara, la orele 22,10), ,,să se ia drastice măsuri de represalii”. Ca urmare, în zilele următoare în Odessa au fost efectuate execuţii (prin împuşcare şi spânzurare) în cursul cărora au fost ucise, conform raportului întocmit de generalul Nicolae Macici la 25 octombrie 1941, peste 13 000 de persoane și spânzurate peste 400. Înaintea de execuție li s-a citit următorul text: ,,Pentru că voi, comunişti şi jidani, aţi aruncat în aer comandamentul român aflat în localul NKVD, omorând un general şi mai mulţi ofiţeri români, pentru că sunteţi bolşevici care aţi adus în stare de robie un întreg neam, pentru că aţi luptat neloial contra românilor, omorând şi schingiuind ofiţeri şi trupă căzuţi în mâinile voastre, răniţi sau vii, pentru că astăzi, îmbrăcaţi în haine civile continuaţi a atenta la viaţa ostaşilor români veniţi cu gând paşnic la voi, sunteţi condamnaţi la moarte prin împuşcare. Execuţia are loc imediat”.

În continuare, prezint cîteva aspecte ale acelor tragice evenimente, rezutate din documentele de arhivă românești.

            22 octombrie 1941, orele 17,45. În şediul Comandamentului militar român din Odessa (fostă clădire a G.P.U. de pe str. Engleză) are loc o explozie, cu caracter terorist, provocată de persoane rămase necunoscute. Rezultă 135 morți, răniți și disăpăruți, dintre care 128 români și 7 germani. Între cei 73 morţi români s-a aflat și generalul Ioan Glogojanu, comandantul Diviziei 10 infanterie.

            22 octombrie 1941, orele 22,10. Colonelul Radu Davidescu, șeful Cabinetului militar al generalului Ion Antonescu, transmite Armatei 4 (prin telegrama nr. 561) ordinul lui Ion Antonescu: ,,Să se ia drastice măsuri de represalii”.

22 octombrie 1941, orele 23,25. Generalul Iosif Iacobici, comandantul Armatei 4, trece la îndeplinirea ordinului și raportează: ,,Ca represalii și pentru a se da un exemplu populației s-au luat măsuri a spânzura în piţele publice un număr de evrei şi comunişti suspecţi”.

23 octombrie 1941, orele 3.   Generalul Constantin Trestioreanu, comandantul secund al Diviziei 10 infanterie, convoacă pe comandanții de regimente și le ordonă ,,să execute fiecare regiment 100 de evrei prin împușcare și spânzurare, drept represalii”. La rându-le, comandanţii de regimente ordonă comandanţilor de batalioane ,,să execute prin spânzurătoare şi împuşcare 35 evrei comunişti, care vor rămâne pe locul execuţiei în văzul tuturor trecătorilor până seara”.

23 octombrie 1941, orele 6, 30. La comandamentul Militar al Odessei sosește generalul Nicolae Macici, comandantul Corpului 2 armată, care ,,de îndată a început să se informeze şi să avizeze la măsuri”, după cum raporta, o oră şi jumătate mai târziu, generalul Ion Stănculescu, subșeful de stat major al Armatei 4, trimis și el de curând la Odessa.

23 octombrie 1941, orele 11. Comandanţii de batalioane raportează de executare, după ce controlează situaţia de pe teren. Conform unei Note, nedatată şi nesemnată, Regimentul 23 infanterie a executat 102 evrei, Regimentul 33 infanterie – 85 de evrei, Regimentul 38 infanterie – 100 evrei şi Regimentul 3 artilerie – 130 evrei.

23 octombrie 1941, orele 11,30. Colonelul Stănculescu raportează generalului Nicolae Tătăranu, şeful de stat major al Armatei 4: ,,Represiunea s-a executat în interiorul oraşului prin împuşcare şi spânzurătoare şi afişarea unei plancarde pentru prevenirea tuturor celor ce se vor deda la acte teroriste, iar executarea evreilor din ghetouri este în curs pentru efectivul raportat”.

23 octombrie 1941, orele 12, 30. Colonelul Radu Davidescu transmite Armatei 4 telgrama nr. 562 prin care face cunoscut că Ion Antonescu a ordonat ,,să se treacă la reepresalii masive, astfel: a) Pentru fiecare ofițer român sau german mort în urma exploziei vor fi executați 200 de ccomuniști; peentru fiecare soldat mort, câte 100 de comuniști; execuțiile vor avea lor în cursul zilei de astăzi. b) Toți comuniștii din Odessa vor fi luați ostatici; de asemenea câte un membru din fiecare familie evreiască. Li se va aduce la cunoștință represiunile ordonate ca urmare a actului terorist săvârșit și li se pune în vedere lor și familiilor lor că la un al doilea act asemănător vor fi toți executați. c) Măsurle luate vor fi date publicității și afișate în Odessa și împrejurimi chiar în cursul zilei de azi”.

23 octombrie 1941, orele 14,30. Generalul Ion Stănculescu raportează generalului Nicolae Tătăranu scoaterea de sub dărâmături, la ora 13, a cadavrului generalului Ioan Glogojanu şi faptul că ,,se continuă şi s-au luat măsurile toate pentru ca cifra de evrei raportată să fie complet realizată”.

23 octombrie 1941, orele 16,45. La scurt timp după primirea telegramei nr. 562, generalul Iosif Iacobici, comandantul Armatei 4, emite ordinul nr. 302 858, către Divizia 10 infanterie, cu menţinea expresă ,,Pentru domnul general Macici”, prin care făcea cunoscut conţinutul telegramei menţionate, şi cerea să se ia ,,măsuri pentru întocmai executare, raportând armatei măsurile luate chiar astă seară”.

            23 octombrie 1941, orele 19,15. Întors de la comandamentul Diviziei 10 infanterie, comandanntul Regimentului 23 infanterie ordonă comandanților de batalioane: ,,Toți cei executați vor fi îngropați în această noapte, în afara orașului, astfel ca până dimineața să nu mai existe nici un cadavru pe străzi… Nu vor mai fi executați decât cei prinși asupra faptului”.

23 octombrie 1944. Comandamentul Militar Odessa, Serviciul Pretoral, afişază pe străzi următoarea Publicaţiune: ,,Se aduce la cunoştinţa populaţiei oraşului Odessa şi împrejurimi că în urma actului de terorism săvârşit asupra Comandamentului militar al Odessei, în ziua de 23 octombrie 1941 au fost executaţi pentru fiecare ofiţer şi funcţionar civil german sau român, câte 200 comunişti, iar pentru fiecare soldat german sau român câte 100 comunişti. S-au luat ostatici care la repetarea de asemenea acte teroriste vor fi toţi executaţi împreună cu familiile lor”.

            24 octombrie 1941. Colonelul Radu Davidescu transmite generalului Nicolae Macici un nou ordin de represalii (telegrama nr. 563) din partea lui Ion Antonescu, cu următorul conținut: ,,Ca represalii, domnul mareșal ordonă : 1) Execcutarea tuturor evreilor refugiați la Odessa. 2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului nr. 3 161/302 858/23 octombrie 1941, încă neeexecutați și alții ce vor mai f adăugați, vor fi băgați într-o clădire în prealabil minată și care se va arunca în aer. Aceasta se va face în ziua înmormântării victimelor noastre. 3) Acest ordin se va distruge după citirea lui”.

            25 octombrie 1941. Generalul Nicolae Macici raportează: ,,IV. Represalii aplicate la Odessa. Executaţi peste 13 000, în mare majoritate evrei şi comunişti terorişti din Odessa, în zilele de 23 şi 24 octombrie, împuşcaţi în masă în localul ghetoului, în şanţurile anticar din apropiere sau individual. Peste patru sute au fost spânzuraţi (pe străzi şi în pieţe), conform ordinului telegrafic al Armatei 4 nr. 302 858/1941. Execuţia în 25 octombrie a altor comunişti şi evrei şi a celor care au însoţit trupele bolşevice în retragerea lor din Basarabia şi Bucovina, întocmai conform celor ordonate prin telegrama cifrată de mine la Odessa în seara de 24 octombrie. Publicaţii (afişate pe străzile Odessei şi ziare locale scoase prin grija autorităţilor noastre, civile, şi militare, instalate la Odessa) pentru a arăta populaţiei de acolo măsurile de represalii efectuate represaliile ce se vor aplica în viitor, dacă se maii repetă acte de terorism”.

Aflate într-o legătură indiscutabilă, atentatul terorist şi represaliile sunt realităţi evidente, care nu trebuie ignorate, ci analizate cu obiectivitate prin studierea a cât mai multor documente de epocă.

Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

Bibliografie:

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond Armata 4

Alesandru Duţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p. 62-70

Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al doilea război mondial, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 307-309

Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 240-443

Alesandru Duţu, Florica Dobre, Eroi români pe frontul de răsătit (1941-1944), Editura Eminescu, Bucureşti, 1995, p. 9-170

Jipa Rotaru, Alesandru Duţu, Florica Dobre, Campania din est în ordine de zi (1941-1944), vol. 2, Editura Metropol, Bucureşti, 1995, p. 10-147

Alex. Mihai Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii. Cazurile Dorohoi, Bucureşti, Iaşi, Odessa, Editura RAO, Bucureşti, 1998, p. 340-348

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!