Antropologie

Originile eschimoşilor

0 39
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

De unde vin?

Ca urmare a unei migrări, cei 100.300 de eschimoşi care populează astăzi lumea artică s-au aşezat pe malurile oceanelor unde au fost descoperiţi de oamenii albi. Din Siberia orientală (Ciukotka orientală) şi până în Groenlanda, urmele unde s-au instalat eschimoşii se multiplică.

De aproape un secol, arheologii danezi, canadieni, americani şi sovietici studiază şi compară bucăţi de arme, harpoane, unelte, resturi de bucătărie.

Filologii explică variantele de limbă şi etnografice ale acestor triburi. Noile descoperiri raportate de fiecare campanie ştiinţifică sunt comparate, analizate şi supuse tirului de întrebări. Dar cu cât se progresează mai mult în cunoaştere, cu atât mai mult secolele trecute se dovedesc complexe, obscure şi dificil de înţeles.

Recent, paleoclimatologia (studiul vechilor climate), glaciologia şi geomorfologia au fixat un cadru de explicare a numeroase schimbări ale acestei poveşti sociale.

Se pare că migrarea în Siberia orientală ar fi avut loc acum 50.000 de ani, iar în America de Nord în urmă cu 10.000 de ani.  Această civilizaţie hiperboreană are preistoria sa, de la vechea cultură alaskiană mezolitică din Denbigh, veche de 8000 de ani, la culturile groenlandeze de la Independence, Sarqaq, pre-Dorset, Thule (debutul primei ere creştine), la culturile protoistorice din Inussuk (sec. XIII î.e.n.-XIII e.n.) şi istoricele descoperirii în 1818 la Thule, 1721 în sudul Groenlandei; este posibil ca etnologul să studieze fără întrerupere schimbările evolutive ale acestei culturi a eschimoşilor răspândită pe o foarte mare suprafaţă, perfect adaptată vieţii foarte dure polare.

Se pare că aceşti indigeni nord-groendlandezi din Thule, cu afinităţi asiatice, indiene indiscutabile, sunt născuţi din etnii ale căror leagăne se situează pe un alt continent. Din acest punct de vedere, atât antropologic cât şi zoologic, la nord de Groenlanda nu se constituie un mediu original. Aceşti oameni veniţi dintr-un loc misterios, s-au aşezat pe coasta de nord a Groenlandei cel puţin în urmă cu 4000 de ani, deşi starea săpăturilor efectuate în Thule nu ne permite să spunem asta cu certitudine, căci culturile cele mai vechi descoperite aici aparţin secolelor XII şi XIII.

 

Foto de Edward S. Curtis. Familie de eschimoşi Inupiat din Noatak, Alaska, fotografiată în 1929. Sursa Wikipedia.

Foto de Edward S. Curtis. Familie de eschimoşi Inupiat din Noatak, Alaska, fotografiată în 1929. Sursa Wikipedia.

 

De unde vin însă eschimoşii? Din centrul Americii, împinşi de indieni sau de eqqilliţi, duşmanii lor ereditari (instalaţi în pădurile nord-americane de aproape 40.000 de ani). Sau vin din Asia? Probabil de undeva la est  şi nord de lacul Baikal, după cum spunea H.B. Collins în 1942.

Dar arheologul danez H. Larsen, descoperitorul zăcământului eschimos din Iputaq sau Point Hope (Alaska), cel mai important din Arctica (600.700 de case, 550 de morminte), a concluzionat în 1953 că „ar fi profitabil pentru arheologi de a-şi îndrepta atenţia o dată în plus spre Canada, leagănul arheologiei eschimose”.

Această civilizaţie ar rămâne originară mediului continental de unde eschimoşii Caribu (golful Hudson, Canada) reprezentau ultimii marori. Cultura societăţilor eschimose s-a îndreptat spre mare, cum este cazul lui Thule,iar ea nu ar fi decât o cultură derivată neo-eschimosă dintr-o cultură anterioară paleo-eschimoso-continentală. Puţin câte puţin eschimoşii s-au îndreptat spre mare.

Vechimea culturii eschimoşilor (de peste 8000 de ani) ne face să ne întrebăm obsesiv: de unde vin? Oamenii de ştiinţă au convenit totuşi, că pre-eschimoşii au venit din nordul Chinei, acum 10.000-15.000 de ani şi s-au stabilit în regiunea Baikal şi Ciukotka, în paleoliticul superior. Progresiv, eschimoşii s-au adaptat la frig şi la cucerirea mărilor îngheţate. Unitatea culturii arctice este numai în favoarea migraţiilor tardive şi repetate, către Estul Americii şi Groenlandei, a popoarelor sibero-beringiene cu puternice amprente nord-japoneze şi nord-chinezeşti.

Eschimoşii s-au adaptat pentru a supravieţui într-un mediu cu resurse limitate şi relativ puţin variat în cursul unei foarte lungi perioade de timp. Ei au refuzat în mod inexplicabil de a recurge la practici economice cum ar fi creşterea renilor, aşa cum fac de pildă laponii în Scandinavia, o populaţie care cândva se ocupa cu vânatul.

Rigoarea climatului, izolarea geografică până în mijlocul sec. XIX cu toate consecinţele sale pe plan istoric (lipsa de idei, absenţa facultăţilor inventive şi evolutive, stagnarea tehnică) nu au redus facultăţile  de renaştere de care, la origini, această societate arhaică dispunea.

Eschimoşii din Thule, din Evul Mediu şi până în zilele noastre şi-au redus în special după 1800 cu o treime teritoriile de vânătoare. În cele mai bune momente ale lor, aceste teritorii se întindeau pe peste 1200 km, de la Pământul lui Washington (coasta de sud) până la capul Seddon, în golful Melville, punctele puternice fiind locuite mereu Nuarfissuaq Ita, Pitorafik, Neqi, Appart, Qaanaq, Qeqertat, Natsilivik, Nullit, Uummannaq, Capul Zork, Savigssivikl. Concentrarea de habitat este în parte efectul schimbărilor climatice cu toate consecinţele lor zoologice.

Thule constituie un punct geografic  foarte specific care îndeamnă la reflexie. Ansamblul, care se întinde de la gheţarul Humbold, la nord, la golful Melville, la sud, şi cel care se articulează, la vest, prin mările îngheţate de continentul american, constituie un exemplu relevant în care factorii naturali sunt ca purtători ai unui potenţial istoric al lui Thule, intersecţia drumurilor şi ideilor. De la Dorset şi Sarqaq, adică de 3000 de ani, cu siguranţă Thule a fost singura trecere obligatorie între Arctica canadiană şi Groenlanda, ultimul teritoriu care putea fi atins la est de eschimoşi. Şi de asemenea cel mai practicabil „Podul” Bering, la vest, leagănul culturii eschimose. „Podu” dintre Thule (Canada) şi Groenlanda, şi pentru toate grupurile de oameni are o tradiţie hiperboreană.

Thule a reprezentat una din etapele esenţiale care i-a condus pe eschimoşi la vânarea de balene şi de ţapi în mileniul doi î.e.n., din vestul extrem (Siberia, Alaska) către estul extrem (coasta de est a Groenlandei). De la extrema de vest alaskiană până la est şi de la sud-vestul Groenlandei, liniile de flux şi de reflux cultural sunt toate întretăiate în Thule, ceea ce conferă complexitatea acestei societăţi eschimose polare.

Thule este mărginită de apa Nordului, ape libere din Nord-Estul canadian, unde se află strâmtorile Lancaster şi Jonesl. În acest loc există o triplă confluenţă de ape polare venite din oceanul Glaciar Arctic scăldând coastele canadiene, de apele calde ale Golfului Stream şi de ape canadiene, venite de la Marea Beaufort prin strâmtorile Jones şi Lancaster.

Aici se află mişcări de faună şi de gheţuri, există temperaturi şi adâncimi diferite, fiind un loc preferat de marile cetacee, marile balene. Există şi multe fiorduri, unde se înmulţesc delfinii şi se găseşte foarte mult peşte, din abundenţă.

În golful Saint-Laurent Quebeq în mai-iunie, vin milioane de păsări pentru a oua. Acestea şi rezervele lor permit vulpilor polare de a supravieţui, de aceea se explică bogăţia de vulpi în Thule. De asemenea, focile şi morsele sunt numeroase. Thule, reprezintă o oază climatică şi faunistică, pe care migrările eschimoşilor nu o puteau ignora.

Lasă un comentariu

Urmăriţi-ne pe Facebook!

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Urmariți-ne pe Pinterest!

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!