Rusia a lansat un program de creare de arme supersonice, dar SUA şi China au deja un avans considerabil în acest domeniu periculos pentru soarta planetei şi a omenirii. La această acţiune participă 60 de întreprinderi ruseşti.
„În ceea ce priveşte tehnologiile supersonice, adică având o viteză de şase ori superioară celei a sunetului, a declarat recent Dmitri Rogozin, vicepremierul Federaţiei Ruse pe canalul Rossia-1, atât americanii cât şi noi-înşine conducem cercetările de acest tip. Aceasta nu este un secret, tot restul este confidenţial. nu pot să spun că suntem în acelaşi pas cu americanii privind aceste tehnologii”.

Dmitry Rogozin
În acelaşi interviu, Rogozin a recunoscut însă că economia americană este de două ori mai importantă decât cea rusească, dar că Rusia va demonstra în viitor calitatea armelor create.
La rândul său China, care tace şi face, a testat pentru prima dată o armă supersonică la 9 ianuarie a.c. O tehnologie sofisticată care va permite în viitor de a lovi rapid ţinte îndepărtate oriunde pe Terra, ceea ce îngozeşte Pentagonul. Arma a fost botezată WU-14.
Prin această încercare, de facto China devine a doua ţară după Statele Unite care pune în practică zboruri de planoare experimentale cunoscute de a zbura cu viteză uriaşă la mari înălţimi ale atmosferei terestre şi care pot să atingă ţinte din orice colţ al planetei noastre.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.759)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.677)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.678)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.345)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.762)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.716)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.690)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.457)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.018)
Leave a reply