În secolul V, alanii conduși de Goar (sau Eochar) au părăsit pădurile întunecoase germane și au trecut Rinul înghețat, ne spune istoricul Grigore de Tours, împreună cu câteva clanuri. Succesorul lui, Sangiban, a devenit regele alanilor federați, la momentul invaziei Galiei de către regele hunilor, Attila (451). A domnit în regiunea Aurelianum (acum Orleans), oraș reconstruit de romani în secolul III, în urma unei vizite a împăratului Aurelian.
Attila, șeful hunilor a asediat orașul în anul 451, care era puternic apărat de o coaliție condusă de Aetius, de Merovec (fondatorul legendar al Dinastiei Merovingiene a francilor salieni) și de regele vizigoților Teodoric, din prestigioasa dinastie Balti. Regele Sangiban s-a alăturat acestei puternice coaliții romano-barbară pentru a se opune invadatorilor din Galia.
Potrivit lui Iordan, Sangiban i-ar fi făgăduit lui Attila, înainte de bătălia de la Câmpurile Catalunice, că va deschide porțile orașului și că va preda Aurelianum hunilor: un act de trădare. Dar nu există nicio dovadă despre această presupusă discuție.
Romanii aflați sub conducerea lui Aetius și vizigoții au suspectat totuși această trădare și l-au pus pe Sangiban în centrul liniei de luptă împotriva hunilor, pentru a-l împiedica să-și părăsească locul. Alanii au ocupat ponderea principală a atacului împotriva hunilor, în timp ce goții i-au flancat pe huni și în cele din urmă i-au făcut să se retragă în mare derută.
Regele vizigot Teodoric a murit (probabil de mâna regelui ostrogot Valamir (din dinastia Amalilor). Iordanes nu indică dacă Sangiban a supraviețuit sau nu acestei bătălii teribile. Cu toate acestea, alanii din Aurelianum au fost cuceriți de vizigoți câțiva ani mai târziu și încorporați în Regatul Gotic din Toulouse.
