Mulţi consideră că bătălia de la Verdun, prin durata şi ororile sale, simbolizează cea mai mare bătălie din Istorie, un
Etichetă: Attila
Cine sunt bulgarii?
Prima menţiune despre ei o avem din 480, an în care împăratul bizantin, Zenon (474-491) a obţinut sprijinul lor pentru a lupta contra vizigoţilor.
Sangiban, regele alanilor federați care nu i-a trădat pe romani
În secolul V, alanii conduși de Goar (sau Eochar) au părăsit pădurile întunecoase germane și au trecut Rinul înghețat, ne
Regele vizigot Euric
Regele vizigot Euric, fiul lui Teodoric (care aparținea prestigioasei familii Balti despre care se spune că se trăgea direct din zeul scandinav al războiului Gaut, care înseamnă, probail,” got”, “vărsător de sămânță”, adică “bărbat”) s-a născut în jurul anului 420.
Când începe Evul Mediu?
Istoricii au dorit să deseneze linia de demarcație între Antichitate și Evul Mediu. Unii o situează în anul 410, data
Misteriosul Attila, “Biciul lui Dumnezeu”
S-a urcat pe tron în anul 434. Era mic de statură, îndesat, cu nasul turtit, cu ochii mici şi cu
Barbarii calomniaţi de către Roma
Barbar? Un cuvânt grec care înseamnă la origine „cel al cărei este de neînţeles”. De fapt, cei care nu vorbesc
Imperiul hunilor din Vest
Hunii din Vest au mai fost numiţi hepthaliţi, ye – ta, sau hunii albi, sau hoa (chinezesc), houna (indian). Dar