Ucraina occidentală este formată în cea mai mare parte din etnici ucraineni. Ea făcea parte din Imperiul austro-ungar înainte de 1918 şi aici se găsea centrul mişcării naţionale ucrainene în secolul XIX şi începutul secolului XX, deci un focar profund al conştiinţei naţionale, predomintă de dorinţa acerbă de debarasare de hegemonia limbii ruse şi de fapt, al oricărui element perturbator provenind dinspre marele vecin de la Răsărit.
Nu acelaşi lucru s-a petrecut şi cu sud-estul Ucrainei, dominat de o populaţie rusofonă (aceasta reprezintă 33% din populaţia totală a ţării) şi rusă. Peninsula Crimeea a reprezentat un caz special, deoarece aici populaţia autohtonă este într-o proporţie zdrobitoare rusă. Conştinţa colectivă a populaţiei din Crimeea este că peninsula aparţine de drept Rusiei şi că Ucraina o deţinea prin forţa împrejurărilor, sau, mai bine spus, din dorinţa lui Nikita Hruşciov care le-a făcut-o cadou ucrainenilor.
Moştenirea sovietică este extrem de grea pentru Ucraina, dar şi pentru Rusia, unde Vladimir Putin plănuieşte să refacă fosta URSS sau să extindă teritoriile conform ambiţiilor ţariste, după bunul lui plac, în ciuda rezistenţei fostelor republici sovietice sau ale vecinilor îngroziţi de perspectivele unui viitor sumbru.
Parcursul istoric la Ucrainei este foarte complex şi dramatic în multe momente. În 1654, la Pereiaslav, hatmanul cazacilor zaporoji a schimbat definitiv echilibrul în Ucraina, care şi-a pierdut independenţa şi a intrat în componenţa Imperiului ţarist. O lovitură grea, care atârnă şi acum în contextul geopolitic răsăritean!
Identiatea Ucrainei s-a confruntat permanent cu tendinţele de federalizare din interior şi cu divizarea ţării nu numai din punct de vedere etnic, ci şi al concepţiilor esenţiale. Fractura dintre vestul şi estul ei a fost permanentă. În plus, conflictele politice au adâncit această criză până la tensiunile pe care le constatăm în prezent, când ţara se află în faţa unui război civil devastator sau, mai mult, gata să declanşeze o conflagraţie continentală.
Ucraina se confruntă cu o gravă criză economică, accentuată de efectele celei mondiale. Industria sa nu este modernizată din punct de vedere tehnologic şi are o productivitate scăzută. Ţara nu a avut capacitatea de a atrage investitori străini iar de acum, după începerea conflictului intern, cu atât mai puţin.
Între Ucraina şi Rusia au existat întotdeauna divergenţe de opinii şi de atitudini, conflicte. Unul dintre ele este cel privitor la expedierea materialelor nucleare în Rusia, care a încins mult spiritele. Altele privesc ambigităţile născute din diversitatea etnică a populaţiei ucrainene, în special cu cea rusească. Există mari divergenţe de opinii între regiuni. Vestul militează spre integrarea europeană şi NATO, în timp ce estul, în mod natural, trage spre Marea Rusie, de care se simte legată genetic. Ucraina este ruptă şi pierde permanent teritoriu în favoare rusofonilor, care abia aşteaptă să treacă în barca rusească, la fel cum s-a procedat şi în Crimeea.
Rusia joacă tare şi ca de multe ori în ultimii ani, face presiuni de forţă sau economice, de dominare absolută a fostei republici sovietice rebele, de unde şi sentimentul profund anti-rusesc în creştere mare, manifestat de populaţia ucraineană, sătulă de opresiunea vecinilor de la Răsărit. Situaţia este destul de tensionată, gravă şi complexă în Ucraina pentru a nu îngrijora la maxim opinia publică mondială. Spectrul războiului este acel magnet care ridică conştiinţele vii şi europenii, în special, care au trecut deja prin două războaie teribile, nu mai vor asta.
Echilibrul dintre Est şi Vest atârnă de un fir. Ucraina era o putere nucleară şi nu mai este. Eşecul reformelor economice şi dependenţa energetică de Rusia au slăbit-o vizibil şi acum, este la mila Occidentului, pentru că de Rusia nu mai este vorba, atât timp cât aceasta a anexat Crimeea şi cucereşte oraş după oraş, cu o repeziciune de speriat şi stranie, ca în urma unui plan bine pus la punct, tipic ruşilor.
Kievul are o algere foarte dificilă de făcut, pentru că va veni vremea în care trebuie să ia taurul de coarne sau să sucombe, dacă nu va fi ajutată de comunitatea internaţională.
Ne amintim de lipsa de decizie premergătoare Cehoslovaciei când marile puteri europene, inocente, încă mizau pe faptul că Adolf Hitler nu va îndrăzni să ocupe această ţară slavă. Şi nu a fost aşa! Ele dădeau garanţii inutile ţărilor de mâna a doua, printre care ne număram şi noi, fără nicio acoperire, când de fapt erau chiar ele ameninţate. Scenariul pare să se repete…
Europa este anesteziată de Putin şi nu se vede nicio opoziţie clară şi fără echivoc la ameninţările de toate felurile cu care bombardează ruşii lumea. Barack Obama, din păcate pare depăşit la rândul lui de situaţie sau este mult prea precaut, mulţumindu-se cu declaraţii vagi, fără substanţă pentru fapte atât de grave, care practic au schimbat lumea pentru multă vreme de acum încolo.
Este o nouă eră! Iar mulţi lideri politici nu sunt pregătiţi pentru a-i face faţă. Nici măcar doamna Merkel, care este departe de spiritul prusac. Germania se înarmează însă tacit, ca şi Japonia. Militarismul renaşte cu forţă în lume, în umbra pretenţiilor ruseşti. Poate şi neo-nazismul!
Să nu ne facem iluzii, conflictele majore survin după o mare criză economică. Istoria este ciclică şi în general, oamenii politici de pretutindeni nu au învăţat nimic din trecut. Iar toate scenariile sunt acolo!
Marian Deaconu
