Un om de cultură slătinean tenace și  boem: Nelu Smedescu

Un om de cultură slătinean tenace și boem: Nelu Smedescu

5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

In memoriam

Era întotdeauna jovial, gata de pus pe fapte mari, pregătit să inventeze ceva cultural, să facem ceva frumos. Condeiul lui Nelu Smedescu era minunat, curat și de multe ori imprevizibil. Doamne, nu-mi vine să cred că scriu despre el la timpul trecut!

Vestea dispariției lui Nelu m-a năucit, nu-mi venea să cred. Anul trecut, în 2020, m-a sunat extaziat și mi-a cerut să-i dau un text despre cariera mea. I-am spus că-mi voi face timp să-l predau. Dorea să facă un fel de dicționar despre viața culturală a Slatinei, după câte am înțeles. Apoi a venit pandemia și tăcerea lui…

Îmi amintesc cu ce plăcere participa Nelu la serile culturale ale cenaclului SF Segra, unde se citeau schițe, povestiri, poezie, orice putea să aline sufletul dornic de cultură, nu neapărat SF. Meru vesel, cu mustața sa reprezentativă și cu galsul plin de patos, se avânta mereu în critic pertinente, elogia dacă era cazul și susținea atmosfera boemă pe care cred că o cream cu toții într-o lume cenușie.

Ioan Smedescu
foto Ioan Smedescu Facebook

Ca să fiu sincer, de multe ori eram într-un fel de competiție cu celălalt cenaclu literar din Slatina, de modă veche, condus de Nicolae Fulga, un fost activist de partid, Balada se numea. Când ne reuneam la ședințe literare comune, mereu ieșeau scântei. Este și normal: ne consideram moderni iar ceilați erau pradă trecutului.

Ședințele noastre literare aveau loc o dată pe săptămțnă și le așteptam toți cu sufletul la gură, pentru a dezvălui noile noastre creații literare, pentru a testa publicul și desigur, pentru plăcerea de a fi împreună. Un cenaclu unește și moblizează spiritele, inspiră și poate fi o pistă de propulsare pentru oricine, la un moment dat.

Segra SF magazin
copyright Segra Media București

Nelu era ca un magnet, mobiliza suflarea literară din Slatina și avea darul esențial de a uni și nu dezbina. Nu era orgolios ci tenace, urmărea o idee și o ducea la bun sfârșit. Într-o seară, m-a sunat cu exaltare și mi-a propus să scoatem primul ziar SF din județul Olt de după Revoluție. Ideea era genială și ne-am pus rapid pe treabă. Partenerul nostru editorial era Liviu Pavlovschi.

La începutul anului 1991, ieșea pe piață primul număr, la editura Scribul. Din redacție făceau parte: Teodor Firescu, Elena Cruceru, Marin Rada, Costel Ștefănescu, Florin Chintescu, Georgeta Pav, Geta Rada, Elena Zamfir.

Segra SF magazin1
copyright Segra Media București

În cadrul acestui număr au publicat proză: Iulian Barbu, Niță Dodo, Marian Deaconu, Cassian Balabașciuc, Alina Durbacă și traduceri de Iulian Buică și Mihai Bădescu.

Ziarul a fost plin cu grafică de-a mea, lucrări pe alocuri avangardiste, stranii însă în acord cu tematica publicației.

A fost un succes care ne-a mobilizat peste măsură! Apariția acestei publicații SF la Slatina a avut ecou în fandomul din țară și demonstram că se pot face lucruri bune și serioase, cultură și în provincie. Eram tare mândri!

Segra SF magazin3
copyright Segra Media București

Nelu părea în culmea fericirii pentru că, în fond, era realizarea lui, ideea lui. Îmi amintesc că eram bolnav acasă, răcit și Nelu, împreună cu Liviu, au venit la mine să-mi arate creația noastră. A fost un moment unic, plin de emoție. Mțngâiam hârtia și visam cu ochii deschiși…

Așa eram noi pe atunci, avântați, dornici de a demonstra lumii că slătinenii au valoare și dragoste de cultură. Ideile au rămas însă în sufletele noastre, chiar dacă timpul a trecut peste noi și unii dintre noi au ales să ne vegheze din Eternitate!

Ioan Smedescu2
foto Ioan Smedescu Facebook

Respect, Excelență Nelu Smedescu!! Nu te vom uita niciodată!

                                                                                                              Marian Deaconu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *