Fondarea coloniei romane de la Viena a ridicat numeroase speculaţii şi ipoteze de lucru în rândul istoricilor.
Se ştie că în anii 62-61 înainte de Christos, allobrogeii s-au răsculat împotriva ocupantului roman. Şeful lor Catugnatus a fost învins de guvernatorul Galiei Transalpine, C. Pomptinus. De atunci, rezistenţa lor a fost anihilată. Fidelitatea lor faţă de romani s-a demonstrat apoi din plin în timpul războiului pe care Cezar l-a purtat cu galii, când allobrogeii (allobrog înseamnă străin sau exilat), care locuiau la vest şi la sud de Sapaudia (“ ţara sapinilor”), astăzi Savoia, şi care erau gali de origine celtică instalaţi în Alpii de Nord la începutul sec. III î.e.n., nu s-au alăturat confederaţiei de triburi de gali condusă de Vercingetorix.
La scurt timp după moartea lui Cezar, în 43 î.e.n., Senatul, temându-se că Munatius Plancus, guvernatorul Galiei Acoperite, şi Lepid, guvernatorul Galiei Transalpine (care va primi mai târziu numele de Galia Narboneză), nu se vor alătura lui Antoniu, le-a dat ordin de a fonda o colonie la Lyon.
Dio Cassius prezintă astfel faptele:
„Ei (senatorii) le-au comandat de a aduna într-un oraş pe cei care au fost cândva vânaţi de narbonezi şi de allobrogei şi care s-au stabilit între Rhone şi Araris ( Saone), în locul confluentului lor. Şi astfel, supunându-se, ei au fondat oraşul numit Lugudunum şi astăzi numit Lugdunum.”
Mulţi autori au făcut o conexiune între expulzarea oamenilor vânaţi de la Viena cu revolta lui Catugnatus în 62-61: ar fi fost vorba de negociatori italieni rezidenţi la Viena care, după plecarea lor forţată, s-ar fi instalat în amplasamentul viitoarei colonii de la Lyon.
E. Jullien a făcut o altă interpretare: expulzaţii de la Viena ar fi fost colonişti instalaţi de Cezar la Viena. La câteva luni după moartea lui Iulius Cezar, la începutul anului 43, vienezii i-au vânat pe aceşti colonişti care, la scurt timp după, au fost instalaţi în noua colonie de la Lyon.
Goudineau a preluat esenţialul din ipoteza lui M. Rambaud, dar crede că colonia fondată de Cezar nu a fost romană, ci latină, mai precis formată din auxiliari. Autorul consideră că cetăţenii romani vânaţi la Viena în anul 44 erau membrii unui conuentus ciuium Romanorum creat de Cezar între 50 şi 46 î. e.n. În plus, colonia latină nu a fost desfiinţată, ci şi-ar fi conservat instituţiile după anul 44 înainte de Christos.
M.Rambaud a preluat această teorie, pe care a dezvoltat-o: el exclude posibilitatea ca oamenii vânaţi de la Viena să fi fost cu ocazia revoltei efectuate de Catugnatus în 62 î.e.n. Şi să fie negotiatores, căci ar fi fost de neînchipuit, după el, să fi locuit între anii 61-43 în Lyon fără să fi fost instalaţi. În plus, Senatul n-ar fi putut accepta ca aceşti coloni să nu se fi restabilit la Viena în 46 î.e.n.
Această deducţie rezultă din faptul că împăratul Tiberiu a fost însărcinat de a desăvârşi cucerirea Galiei.Colonia a fost formată din veterani, vechi auxiliari din războiul cu galii care formau legiunea a V-a Alauda şi care primiseră cetăţenia romană în timpul deducţiei. Aceşti colonişti au fost expulzaţi de allobrogei la scurt timp după moartea lui Cezar, profitând de disensiunile care răscoleau Italia şi provinciile, şi a fost, la scurt timp, dedus în colonia fondată la Lyon de Manatius Plancus.
Rambaud susţine mai nou că expulzarea cetăţenilor romani (sau auxiliari) în afara Vienei nu are nimic de a face cu revolta allobrogilor din 62-61 î.e.n. Această expulzare a avut drept rezultat de a se pune capăt unei colonii, romane sau latine, care a fost instalată în acel teritoriu prin voinţa lui Cezar, în 46 sau 45 înainte de Christos.
