În cursul unei plimbări în pădurea mitică de la Teutberg, situată în apropiere de Padeborn, Himmler, ascultând sfaturile mentorului său, misteriosul vrăjitor negru Karl Maria Willigut, s-a decis să achiziționeze ruinele unui castel abandonat care trebuia să devină marele templu al SS-ului.
Acest castel a fost pentru prima oară atestat documentar în jurul anului 1123, apoi a fost transformat în sec. 17 de un cavaler numit Wewel von Buren, pentru ca ulterior să aibă mai mulți proprietari. Istoria castelului se pierde timp de mai mult de un secol și era ajuns în ruine când Reichsfuhrer-ul l-a descoperit.
Marele-stăpân al ordinului SS s-a preocupat imediat de a-i conferi castelului aspectul unei fortărețe unde urmau să se adune descendenții tribului lui Siegfried. După o muncă titanică, Wewelsburg a renăscut din cenușă, însă cu ce preț! Și-au pierdut viața 4000 de muncitori în condiții atroce.
Willigut, supranumit Rasputin a lui Himmler, a devenit în acest timp o celebritate printre ocultiștii runici din Germania. El a supravegheat lucrările, pentru că dorea să se facă din castel un loc puternic din punct de vedere magic. Acest edificiu alb și negru, cu aspect impenetrabil avea culorile SS-ului. În interiorul său, oamenii de știință trebuiau să cerceteze istoria poporului german.
Castelul a fost construit după regula numărului de aur, orientare geografică dorită de Himmler și conștient anti-creștină. Direcția sa nord-sud contrasta cu orientarea est-vest a bisericilor creștine având un aspect păgân și o destinație magică. Himmler a vrut să facă din Wewelsburg un fel de Axis Mundi, centrul simbolic al lumii, turnul nordic care se îndreaptă spre mitica Thule, pământul natal al arienilor, care este axul central care este figurat de o reprezentare a Soarelui Negru.
Soarele Negru
Forma triunghiulară a castelului, unică în Germania, simbolizează lancea lui Longinus care a străpuns partea dreaptă a lui Iisus Christos și va deține puteri oculte. El devine stăpânul acestei puteri pentru bine sau răul omenirii.
Cuprins de spiritism, Reichsfuhrer-ul a afirmat că avea darul de ai evoca pe morții dispăruți de cel puțin 100 de ani. El a pretins că în timpul unei nopți, a comunicat cu regele Arthur, creatorul Mesei Rotunde. El s-a inspirat din acest mit pentru a crea un cenaclu format din 12 cavaleri incoruptibili aleși din garda sa personală care i-a fermecat corpul și sufletul. Dar cu siguranță cel care l-a marcat cel mai mult pe Himmler a fost regele Henrich I, zis “Păsărarul”, exterminatorul slavilor. Reichsfuhrer-ul spunea că este reîncarnarea sa cu toate consecințele dramatice pe care acesta le conținea.
Himmler a făcut din lancea destinului și din mitologia nordică temele sale principale de decorare, fiecare cameră fiind amenajată și decorată în modul de a personifica stilul de viață, tradițiile și credințele fiecărui erou fabulos din aceste mituri. Una dintre camere, dedicată lui Barbăroșie, era mereu închisă și era rezervată lui Adolf Hitler, altele erau decorate cu efigia lui Otto cel Mare, Henric Leul, Frederic Hohenstauffen, regele Arthur și Graaulul, Henrich Păsărarul.
Fiecare cameră conținea obiecte autentice de epocă, săbii, blazoane, armuri cât și haine și bijuterii care au aparținut acestor personaje eroice. Pentru a și le procura Himmler a golit muzeele și colecțiile particulare din Europa. Castelul conținea între altele un observator astronomic și laboratoare de cercetare arheologică. Șefii naziști aveau la dispoziția lor săli de biblioteci care conțineau 12.000 de volume tratând subiecte variate precum istorie, legende, magie, politică și ezoterism. Aripile castelului divizate în celule serveau drept săli de studii și de meditații.
Pivnițele și subteranurile sale, locuri de inițiere prin excelență de genul că erau amenajate în scopul de a primi elita ezoterică a nazismului, trebuiau să fie consacrate cercetărilor, între altele pentru a capta porțile naturale și supranaturale ale lumii. Spiritismul, vrăjitoria, magia neagră din Evul Mediu, teorema lui Pitagora, formula de incantație a Pentagramei a lui Faust, totul trebuia să fie mobilizat în favoarea victoriei și a căutării Graalului. Marea masă putea abia atunci să înceapă și forțele obscure să se năpustească peste Europa.
Acest sanctuar a fost centru a numeroase adunări inițiatice. Himmler decisese de a crea un laborator de unde trebuia să iasă “corpul glorios al omului zeu germanic” reprezentat prin elita ezoterică a ordinului negru. Reichsfuhrer-ul s-a înconjurat cu numeroși inițiați printre care Karl Krafft, Karl Haushoffer, Willigut și mulți alții care învățau ritualuri foarte vechi din cadrul unor instrucții secrete date în antichitatea germanică membrilor frațiilor luptătorilor.
Învățătura SS, își tragea sursele din știința societății Thule și Vril, care își bazau cercetările adevărului material în domeniului spiritismului superior, cât și în studiul puterilor magice al “Superiorilor Necunoscuți”, în scopul de a proba importanța radiației psihice a anumitor ființe în lume.
În timp ce pe culoarele fortăreței se cântau cântece păgâne, adunările destinate de a renaște mitul sângelui puteau începe. Acestea debutau prin exerciții de meditații apropiate de riturile preconizate de Gurdjieff, iar cel care trebuia inițiat se ducea imediat în criptă. Pe fundul acesteia, se afla un fel de cochilie destinată de a incinera blazoanele soldaților celor mai valoroși în timp ce aceștia se odihneau în capelă.
Se proceda la o inițiere secretă. Închis într-o celulă minusculă al cărei unic decor se limita la runa dublă a SS-ului, cel care era supus ritualului trebuia să cunoască marile teorii hiperboreene, legenda Agartthei cât și simbolistica Graalului. El trebuia să se pregătească în numeroase ritualuri secrete, în cercetări ascetice apropiate de exercițiile yoga practicate de unele școli războinice din India vedică, să fie gata de sacrificiile practicate de luptătorii germanici, să se supună probelor sângeroase cum ar fi de a se lupta cu un câine turbat. Arta recitării magice și a interpretării unor puncte obscure ale marilor opere poetico-ezoterice ca Parzival și Titurel făceau parte din exercițiile cele mai complicate. Recitarea trebuia să răspundă unor anumite legi, sunetele erau considerate ca unde care puteau acționa asupra anumitor forțe magice. Orice inițiat care dezvăluia cel mai mic secret era pasibil de a fi ucis.
Aceste reguli stricte din viața fortăreței au continuat până în primăvara lui 1945, când brusc, viața cetății s-a întrerupt. Considerând că una dintre profețiile privind lancea lui Longinus s-a împlinit (deoarece fusese găsită la Nuremberg de americani în aceiași zi în care Hitler s-a sinucis), Himmler a ordonat de a se dinamita castelul le 31 martie. Dar sosirea trupelor americane a împiedicat distrugerea sa totală. Numai turnul său nordic a rămas intact…
Wewelsburg a fost reconstruit, ca un martor al unui trecut presărat cu vrăjitorie și ocultism. Acum, a fost transformat în muzeu.

Urmariți-ne pe Twitter!
Publicitate

Video country music
Urmariți-ne pe Pinterest!
Enigme
Piramida de cristal din Triunghiul Bermudelor
În zona misterioasă numită Triunghiul Bermudelor, oamenii de ştiinţă au …Citește în continuare »Stimorol Guru
Filmarea cu acest mare mister care este Stimorol Guru a …Citește în continuare »Triungiul Bermudelor, un mister profund
Se spune că Ocenaul Atlantic ar fi o punte spre …Citește în continuare »Peşterile misterioase din Himalaya
O echipă de arheologi condusă de Mark Aldenderfer, de la …Citește în continuare »De ce nu se va reîntoarce niciodată NASA pe Lună?
NASA nu se va reîntoarce niciodată pe Lună! De ce? …Citește în continuare »
Showbiz
Clara Popescu este patroana unui club de fotbal în Austria şi ne vorbeşte deschis despre experienţa ei în străinătate
Fostă atletă româncă de performanţă, Clara Popescu a ales să …Citește în continuare »Taylor Momsen a fotografiat fantome
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la …Citește în continuare »Miley Cyrus urăşte paparazzi
Miley Cyrus este fiica cântăreţului de country Billy Ray Cyrus. …Citește în continuare »Vedetele pun prenume nebuneşti copiilor lor
Nicolas Cage a pus numele băieţaşului său Kal El (Coppola). …Citește în continuare »Casa lui Demi Levatto este bântuită
Superba cântăreaţă Demi Levatto (Demetria Devonne) s-a născut la 20 …Citește în continuare »
Dosarele crimei
Unitatea 731. Medicii blestemaţi ai armatei japoneze
În cel mai mare secret, doi ani mai târziu, o …Citește în continuare »Familia De Cavalcante
Familia De Cavalcante este una dintre familiile crimei organizate care …Citește în continuare »Femeile mafiote din Cosa Nostra
Principala caracteristică a mafiei siciliene este de a fi clar …Citește în continuare »Omul Lup din Allariz
Evenimentele s-au petrecut în 1852 şi în acest caz, a …Citește în continuare »Mafia: între politică şi sindicate
Aranjamente politico-mafiote Există numeroase urme în istorie privind aranjamentele între …Citește în continuare »
Cele mai citite articole
- Ritual de magie neagră pentru a face o persoană ghinionistă
30/07/2019 (11.753)
- Un extraterestru a fost operat la Varginha
02/04/2019 (11.674)
- Prezenţa Ordinului Cavalerilor Ioaniţi în Valahia…
28/01/2018 (9.674)
- Motorul magnetic uluitor al lui Kohei Minato
06/05/2018 (9.340)
- Arme uluitoare secrete de provenienţă extraterestră…
21/12/2018 (8.761)
- Mircea Eliade şi mirajul Indiei
08/12/2019 (7.705)
- Iniţierea masonică
27/03/2019 (7.678)
- Tipuri de vrăji în magie neagră
18/03/2019 (7.434)
- Rusia nu este nimic fără Siberia!
05/05/2014 (7.058)
- Teribila ciumă neagră din 1348 (I)
14/12/2019 (6.017)
Leave a reply