Începând cu 1938, generalul de armată Ludwig Beck şi Carl Friedrich Goerdeler au constituit joncţiunea punctelor grupelor de rezistenţă militară şi civile. Amândoi ocupau deja înainte de regimul nazist funcţii înalte, Ludwig Beck în Reichswehr şi Carl Friedrich Goerdeler în administraţie, şi la început au fost în favoarea regimului nazist. Apoi s-au îndepărtat şi au încercat să contracareze, graţie funcţiilor lor, măsurile luate de regimul hitlerist. Amândoi au format nucleul unuia din grupe participând la conspiraţia din 20 iulie 1944.
Ludwig Beck a încercat să-l influenţeze pe Hitler şi generalii în scopul de a evita războiul care, şi generalii ştiau din 1937, era obiectivul proclamat al lui Hitler pentru a cuceri “spaţiul vital” poporului german. Le-a cerut chiar tuturor generalilor germani de a-l ameninţa pe Hitler cu demisionarea dacă nu retrăgea planurile sale de război, dar şeful suprem al forţelor armate von Brauchitsch, a cărui decizie era esenţială pentru restul generalilor, nu era pregătit de a face acest pas de nesupunere colectivă. Ludwig Beck a demisionat atunci la 18 august 1938 din postul său de şef al statului – major al armatei de uscat pentru a continua lupta sa contra dictaturii în exteriorul aparatului militar.
În 1938, Hitler a concediat toţi generalii care s-au opus politicii sale agresive. Regimul a continuat să procedeze la reînarmarea masivă a armatei, de a pregăti şi a comite crime în numele poporului german. Ludwig Beck a intrat de atunci definitiv în Rezistenţa germană şi s-a prevăzut să devină şeful statului după eliminarea dictatorului. În seara de 20 iulie 1944, după eşecul puciului, a fost obligat de a se sinucide; grav rănit, a fost ucis de un aghiotant.
Carl Friedrich Goerdeler s-a căsătorit în 1930 la Leipzig. Încă dinainte de război era convins că regimul nazist va conduce Germania spre o catastrofă economică, politică şi mai ales morală. În 1937 s-a decis de a demisiona din funcţiile sale şi de a-şi aduna prietenii care împărtăşeau convingerile sale, în scopul de a organiza căderea regimului hitlerist.
El a găsit un post în firma lui Robert Bosch, pe care îl cunoştea demult, şi care a participat la acţiuni de asistenţă a bărbaţilor şi femeilor persecutaţi de dictatură. Munca sa de consilier la Bosch era o camuflare ideală pentru activităţile sale, căci îi permitea de a efectua călătorii aproape în toate ţările europene, inclusiv în SUA şi Canada, unde făcea tot posibilul pentru a avertiza guvernele străine, înainte de război, de pericolul pe care îl reprezenta regimul nazist, şi pentru a-i convinge de existenţa “altei Germanii”.
Opinia internaţională avea încă tendinţa înainte de război de a vedea în Hitler o şansă pentru Germania, şi-l admirau în special pentru victoria sa impresionantă contra şomajului, ceea ce este unul din motivele eşecului a numeroase tentative de rezistenţă germane de a găsi susţinători în străinătate.
Începând cu 1938, Carl Friedrich Goerdeler a fost centrul rezistenţei civile. După un puci, el trebuia să preia funcţia de cancelar al Reichului. În paralel cu critica sa la regimul totalitar nazist, şi-a dezvoltat proiectele pentru noua Germanie post – hitleristă. Ideile sale privind noua ordine politică a societăţii germane se apropiau de concepţiile cercului de la Kreisau constituit în jurul lui Helmuth James Graf von Moltke. Goerdeler proiecta o societate consensuală, bazându-se pe parteneriat, cu instanţe de mediaţie autonome. Pe de altă parte, era pentru o Germanie puternică în Europa, dar într-o viziune foarte umanistă, adică ca factor de stabilitate.
Gestapoul îl căuta deja pe Carl Friedrich Goerdeler înainte de 20 iulie 1944. A reuşit să se ascundă după eşecul loviturii de stat, dar a fost denunţat şi arestat. A fost condamnat la moarte la 8 septembrie 1944 şi executat la 2 februarie 1945.
Cercul de la Kreisau era un cerc de discuţii şi de reflexie constituit din prieteni uniţi prin respingerea regimului hitlerist şi sudat prin voinţa de a pregăti renaşterea Germaniei post – hitleriste. Acesta număra, din 1938 (după criza sudetă) până la atentatul de la 20 iulie 1944, 20 de membrii activi şi aproximativ 20 de simpatizanţi. Numele său de “cercul de la Kreisau”, care de altfel i-a fost atribuit de Gestapo, se referă la locul de întâlnire al cercului de discuţie, domeniul familiei von Moltke, situat la Kreisau, în Silezia, unde s-au reunit între 1940 – 1943, pentru a reflecta la măsurile care trebuiau luate împotriva regimului nazist şi a unei noi Germanii după dictatură, de funcţionarii, ecleziasticii celor două confesiuni creştine, de ofiţeri cât şi de politicienii social – democraţi şi conservatori.
O mare parte din membrii cercului a aparţinut mişcărilor de tineret care punea accent pe dialogul între generaţii şi pe diferite straturi sociale, organizând tabere şi activităţi în aer liber care permiteau copiilor de a frecventa oameni din toate mediile şi de toate vârstele. Această experienţă a dat acestui cerc profilul său caracteristic, care consta în consultarea mutuală a persoanelor de diverse orizonturi, într-un schimb care îmbina experienţa şi idei progresiste.
Cercul a fost creat de Helmuth James Graf von Moltke, nepotul feldmareşalului din sec. XIX. Mama sa era originară din Africa de Sud. A primit o educaţie de tradiţie britanică. S-a interesat foarte devreme, în timpul tinereţii sale, petrecute la Berlin, de problemele sociale, ceea ce i-a adus porecla de “Contele roşu”. S-a angajat între altele în taberele de muncă voluntară în Silezia, deschizând dialogul între diferite straturi sociale şi generaţii. Von Moltke a făcut studii de drept, dar a refuzat după preluarea puterii de Hitler în 1933 un post de judecător, preferând să fie activ ca avocat şi încercând să acţioneze contra nedreptăţii şi judecăţilor arbitrare, oferind ajutorul său juridic, prietenilor şi cunoştinţelor evrei. Mama sa l-a incitat de a merge în Anglia pentru a intra în contact cu prietenii familiei sale, unde şi-a dat examenele, ceea ce i-a permis de a deschide un cabinet de avocatură în Anglia şi de a păstra astfel contacte în lumea liberă.
Von Moltke, care nu ezita de a enunţa criticile sale deschis, a condamnat de la început ascensiunea şi preluarea puterii de către Hitler. Regimul nazist, era opus viziunii sale umaniste fondată pe etica creştină şi a pus în gardă anturajul său contra NSDAP şi Hitler, fiind neliniştit că dacă acesta era la putere, reprezenta un pericol de război imediat. Foarte devreme, a fost la curent, cu crimele făcute de regimul nazist în Polonia, faţă de prizonierii de război şi de evrei în Europa. În octombrie 1942, a aflat de existenţa “furnalelor SS” unde erau “tratate” 6000 de persoane pe zi. Von Moltke a fost arestat la începutul anului 1944, condamnat la moarte la 11 ianuarie 1945 şi executat la 23 ianuarie 1945.
La începutul anului 1940, o altă personalitate, care deasemenea a determinat enorm munca şi obiectivele pe care cercul şi le-a fixat, s-a alăturat acestuia la Kreisau: Peter Graf Yorck von Wartenburg, un văr îndepărtat al lui von Moltke, care a fondat de asemenea în 1938 un grup de rezistenţă. Înalt funcţionar al statului din 1938, era purtătorul unui mare nume din istoria germană, legat de sfârşitul ocupaţiei napoleoniene şi de apropierea germano – rusă. La început, tânărul jurist a văzut în naţional – socialism o şansă pentru a trece peste umilirea poporului german după înfrângerea din 1918. Dar cu timpul, s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de această idee, căci violenţa, nedreptatea şi tratamentul populaţiei evreieşti i-a deschis larg ochii asupra adevăratei feţe a ideologiei naziste.
În 1938, a început atunci de a căuta oameni care să împărtăşească ideile sale. În primăvara lui 1940 Yorck şi von Moltke, s-au revăzut în timpul unei reuniuni familiale şi şi-au schimbat părerile şi preocupările. Drept urmare, au făcut cunoştinţă cu cercurile lor de prieteni respectivi, ceea ce a făcut ca între 1940 şi toamna 1941 să se mărească cercul de la Kreisau. În casa lui Peter Graf Yorck von Wartenburg de la Berlin, Lichterfelde, au avut loc cea mai mare parte a întâlnirilor de discuţii. În 1942, el a fost încorporat în Wehrmacht, ceea ce i-a permis să-şi fortifice şi să-şi lărgească contactele cu opozanţii regimului din sânul aparatului militar. Ca urmare a arestării lui von Moltke în ianuarie 1944, şi-a propus serviciile lui Claus Schenk Graf von Stauffenberg pentru pregătirea şi executarea puciului de la 20 iulie 1944. A fost arestat în timpul nopţii de 20 spre 21 iulie, la câteva ore după atentat şi a fost executat la 8 august 1944.
În 1938, cei din Rezistenţă au înţeles că ar fi iluzoriu de a încerca un puci contra lui Hitler, dat fiind că o mare parte din populaţie îl susţinea pe Hitler după Anschluss şi anexarea regiunilor sudite. Atunci s-au adunat pentru a încerca să concretizeze o nouă Germanie şi au luat contact cu specialişti diverşi pentru a discuta fundamentele unei noi Germanii post – hitleriste.
Legătura care unea membrii cercului de la Kreisau era refuzul regimului naţional – socialist şi a protestării – motivate pentru majoritatea celor din Rezistenţă prin eticheta creştină – contra crimelor acestui regim şi războiului, mulţi dintre ei trecând prin experienţa dureroasă a Primului Război Mondial. Dar nu se putea spune că era vorba de un cerc religios. Desigur, valorile creştine erau pentru majoritatea membrilor cercului o bază fundamentală de discuţie, dar erau mai ales teme etatice, economice şi culturale care prevelau în dezbateri. Acest cerc nu era atât un cerc de intelectuali fără relaţii cu practica, căci toţi membrii erau confruntaţi în viaţa lor profesională şi în angajamentele lor personale cu realităţile existenţei şi făceau dovadă de realism.
Membrii cercului de la Kreisau vedeau Germania post – hitleristă ca un stat democratic şi civil, un stat de drept asigurând respectul drepturilor omului. Dreptul la muncă şi la socializarea sectorului economic erau alte două principii fundamentale pentru noul Stat, în care proprietatea privată va fi protejată, dar unde unităţile de producţie cele mai importante vor fi pentru binele comun între mâinile Statului. Cetăţenii, şi de aici rezidă aspectul cel mai modern al “programului” cercului de la Kreisau, trebuiau să poată beneficia de libertăţi şi de o largă responsabilitate în noua Germanie. Aceasta, debarasată de modelul celui de-al Doilea Reich al unui stat autoritar, trebuia să fie reconstruit pornindu-se de la bază, adică statul trebuia să se bazeze pe comunităţi mici, beneficiind de o autonomie administrativă. Acest aspect denotă neîncrederea conservatoare privind societăţile de masă moderne. Dar aceasta nu reprezenta, în niciun caz o repliere de sine. Cercul de Kreisau, care apăra valorile umane, s-au opus faptului ca Statul să fie dominat de economie, deoarece se dorea ca noua Germanie să fie deschisă la lumea occidentală, în perspectiva unei uniuni europene. Dar înainte de toate, Statul german trebuia să fie, reînnoit într-un mod democratic începând de la bază.
Von Moltke ştia că germanii aveau nevoie de o educaţie pentru a învăţa să facă uz de noua lor libertate, de care fuseseră lipsiţi timp de peste un deceniu. Conform cercului de la Kreisau aceasta nu se putea realiza fără principiile etice creştine. Din acest motiv cercul nu a fost în favoarea unei separări stricte de Biserică şi de Stat, pentru că bisericile catolice cum ar fi cea protestantă trebuiau să fie ancorate într-o societate ecumenică şi să acţioneze în cadrul ei ca instanţe politice şi morale. Cetăţeanul va fi atunci în măsură de a se deschide şi de a descoperi astfel prin el – însuşi ordinea naturală, apoi de a lucra pentru realizarea sa în societate. Pentru a realiza această reînoire a societăţii şi a Statului începând de la bază, membrii cercului doreau să transforme aparatul administrativ anonim şi opresant într-o administraţie mai imediată şi concretă, permiţând maximum de autarhie celor mai mici unităţi locale, astfel legate într-un sistem democratic şi extrem de descentralizat.
O altă revendicare esenţială a cercului de la Kreisau era securitatea juridică, deci restabilirea unui stat de drept, care garanta libertatea de conştiinţă, toleranţa şi respectul faţă de popoarele din Europa. Fără constituirea unui asemenea stat, nicio politică exterioară nu ar fi posibilă. Crimele comise de nazşti în numele poporului german trebuiau să fie pedepsite fără a se lua în calcul scuza că a avut loc supunerea la un ordin. Cei care au dat ordine rănind Dreptul natural şi Dreptul Internaţional Public vor fi inculpaţi în primul rând. Germania trebuia să poarte responsabilitatea crimelor comise contra popoarelor europene, iar dosarele judiciare trebuiau să fie de resortul unei noi justiţii germane.
Cercul concepea un Drept Internaţional Public al Popoarelor Lumii ca fundament al unei noi comunităţi internaţionale a popoarelor, care va fi atunci amprenta unei noi autorităţi morale şi juridice. Proiectul prevedea constituirea unui tribunal internaţional de război constituit de învingători, de doi reprezentanţi ai ţărilor neutre şi de un judecător din ţara învinsă. Ideea era de a crea astfel “domnia Dreptului printre popoarele” lumii întregi.
Cercul de la Kreisau, a încercat de a stabili prin intermediul diferiţilor săi membri, un contact cu alte grupe de rezistenţă, ca grupa care s-a constituit în jurul lui Franz Sperr în sudul Germaniei şi care era în contact cu ofiţerii de rang înalt, sau chiar cu un grup de muncitori catolici din Koln, şi cu cercul din Freiburg.
În ciuda tuturor eforturilor pentru a stabili contactul cu “Trandafirul Alb” din Munchen, acesta nu s-a realizat înainte de arestarea acestui grup. Cercul avea de asemenea contacte cu comuniştii moderaţi nestalinişti. Începând cu 1943, diverşi membri ai cercului de la Kreisau au decis de a participa activ la conspiraţii şi au luat contact cu Ludwig Beck, Carl Friedrich Goerdeler, Ulrich von Hassel şi Claus Schenk von Stauffenberg. Majoritatea membrilor cercului au fost inculpaţi de înaltă trădare după puciul eşuat de la 20 iulie 1944 şi au fost condamnaţi la moarte.
Va urma…
Marian Deaconu
