În timpul mişcării fantastice care a purtat o mare parte din Europa către Ţara Sfântă, cruciadele, pentru a o recuceri din mâinile musulmanilor, s-au înbarcat şi foarte multe femei în scopul de a lua parte la aceste expediţii cu caracter militar.

Un autor arab, Emad – Eddin, povesteşte că o doamnă creştină a ehipat din banii săi o navă purtând 500 de oameni, cu care s-a dus în Palestina. Istoricul a precizat că atunci când nu luptau, femeile europene se ocupau cu calmarea sau cu excitarea soldaţilor crucii, trezindu-le ardoarea.

Istoricul Ibn – Alatir (sau Ibn al – Atyr), fiul unui emir aflat în serviciul prinţilor din Mossul, a luat parte activă la lupta lui Saladin (Salah – Eddyn), primul sultan ayyubit din Egipt (de origine kurdă), care i-a înfruntat pe cruciaţi şi i-a înfrânt de cele mai multe ori. El a fost martor la cucerirea cetăţii Saint – Jean – d’Acre, în 1189.

Printre captivii căzuţi în mâinile lui Saladin se găseau trei femei care luptaseră călare, şi cărora li s-a recunoscut sexul abia atunci când a trebuit să fie pansate. Sora unui călugăr din Beanvais,o franţuzoaică care a povestit despre asediul Ierusalemului de către Saladin, în 1187, a vorbit astfel despre ea – însăşi:

„Am îndeplinit, atât cât a fost posibil, funcţiile de soldat, purtam o cască ca un bărbat, adică mă duceau încoace şi încolo pe metereze cu capul coafat cu un vas de cupru în formă de oală. Deşi femeie aveam aerul unui luptător, aruncam pietre cu o praştie şi învăţam să nu mă tem şi de a-mi ascunde slăbiciunea. Era cald şi luptătorii nu aveau niciun ceas de odihnă. Le dădeam să bea, pe ziduri, soldaţilor obosiţi, în fine, o piatră de moară a căzut în apropierea mea şi am fost lovită de una dintre schije”.