La începutul anului 1725 s-a remarcat că sănătatea ţarului Rusiei, Petru cel Mare, s-a diminuat mult fără însă ca acesta să slăbească cumva ritmul muncii sale. Era trist şi visător, se temea mereu că imperiul său se va ruina după dispariţia lui. Era foarte marcat de acest gând.
Medicii şi confidenţii lui s-au adunat, neliniştiţi, pentru a-i explica ţarului că dacă rămânea pradă acestor stări şi apatiei, risca să cadă într-o depresie severă. Acest avertisment a produs asupra lui un efect salutar. Acum, ţarul Petru cel Mare căuta distracţie de orice fel prin care să-şi umple timpul liber.
Dar după un anumit timp, răul cronic al ţarului a devenit alarmant pentru anturajul său. A slăbit, părea foarte neliniştit, în timp ce împărăteasa Caterina stătea mereu în preajma lui.
S-au adundat senatul şi prietenii ţarului. A dat recomandări prinţeselor şi supuşilor, apoi a eliberat toţi prizonierii. La ora trei dimineaţa, ţarul a început să delireze, după care şi-a reluat cunoştiinţa, a cerut o pană şi cerneală, a scris câteva cuvinte, dar ilizibile şi indescifrabile. În fine a adormit în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1725, la ora patru dimineaţa, fără să-şi fi făcut testamentul.
La moartea ţarului Petru cel Mare erau de faţă feldmareşalul prinţ Mentchi Koff, marele amiral conte Apraxin, marele cancelar conte Golofkin, contele de Bruce, contele Puşkin, consilierul personal contele Tolstoi, contele Matwejezf, generalul prinţ Galizin, prinţul Dolgoruki, generalul Butturlin, generalul Uschakoff, generalul Jesupoft.
Trupul său neînsufleţit a fost pus pe o estradă ridicată, acoperită în velur şi aurită, cu draperii elegante care cădeau de-o parte şi de alta a fiecăreia dintre extremităţile patului de paradă. Coşciugul său era aurit.
Corpul a rămas expus timp de şase zile. Împărăteasa a venit zilnic pentru a vărsa lacrimi. Purta o vestă galonată şi broderii scumpe. Faţa ţarului nu s-a schimbat, cu excepţia ochilor, care erau puţin intraţi în orbite. Generalii şi amiralii au făcut de gardă la căpătâiul ţarului lor, într-o cameră ţinută în negru şi somptuos decorată.
Natalia, a treia fiică a ţarului, l-a urmat la scurt timp şi a fost înhumată cu el. Sicriul monarhului a fost pus în altul de cupru şi, un an mai târziu, într-un al treilea de argint. Apoi i s-a făcut un adevărat monument funerar, sculptat în Italia prin grija Împărătesei, care a avut grijă de perpetuarea memoriei ţarului.
