Istorie

Negrii, victime ale lagărelor de concentrare naziste

0 208
5.00 avg. rating (99% score) - 1 vote

Colonia-camp-de-concentration-des-africains-bresiliens-9La începutul sec. XX, 60.000 de ţărani namibieni de etnie herero, au murit în primele lagăre de concentrare făcute ad-hoc de colonizatorii germani sub indiferenţa comunităţii internaţionale, a povestit Serge Bile în cartea sa Negrii în lagărele naziste.

Mai târziu, sub Hitler, o mare parte de afro-germani a fost persecutată, sterilizată şi trimisă în lagăre, ca şi evreii. Se crede că peste 24.000 de persoane! Dar adevărul este că nu există cifre precise privind comunitatea africană sau de origine africană din Germania înainte de primul război mondial. I.D.S. (Iniţiativa Negrilor în Germania), estimează că în 1939 trebuie să fi trăit peste 100.000 de negri în Germania.

În Namibia, nemţii s-au confruntat cu rezistenţa localnicilor hereros, crescători de animale însă şi luptători care au rezistat cu curaj forţelor ocupante. Cu toate astea, în 1904, germanii au creat în această ţară africană primele lagăre de concentrare, constituite din barăci din lemn, în care oamenii erau lăsaţi să moară de foame, povesteşte ziaristul franco-iranian Serge Bile.

În aceste lagăre, doctorul Eugen Fischer, a făcut experienţe medicale, în special de sterilizare. Mâna sa dreaptă a fost, mai târziu, Josef Mengele, de sinistră reputaţie pentru experienţele sale medicale atroce făcute în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Şi tot aici se găsea Heinrich Goering, guvernatorul Namibiei, tatăl lui Hermann Goering, subalternul de mai târziu al lui Adolf Hitler.

O altă dramă necunoscută priveşte negrii din colonii veniţi să trăiască în Germania condusă de Hitler. Germania avea drept colonii Toga, Tanganyka şi Camerun. Din ele, au venit mulţi negri pentru a se instala în Germania. Când Hitler a preluat puterea, era de neînchipuit pentru el ca negrii să aibă raporturi cu germanii. De altfel, din aceste uniuni s-au născut circa 800 de copii metişi pe care naziştii îi numeau bastarzii Renaniei.

Naziştii i-au răpit pe aceşti copii de lângă mamele lor, i-au sterilizat şi i-au deportat. Sistematic, negrii erau sterilizaţi pentru a nu avea copii din uniunea lor cu arienii. Nu se ştie însă câţi au fost deportaţi de către nazişti şi câţi au fost ucişi, deoarece, niciun istoric nu a cercetat acest subiect.

shoaÎn momentul declanşării celui de-al doilea război mondial, cu excepţia Etiopiei, Haiti şi Liberia, nu existau ţări africane independente. Africanii şi antilzii au opus rezistenţă naziştilor. Cei capturaţi, au fost deportaţi în Germania, sau în Guyana (cei din rezistenţa martiniqueză).

Negrii din lagărele naziste

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, mii de africani şi de antilezi au fost deportaţi de nazişti în Germania, direct în lagărele de concentrare. Dar primii negrii deportaţi erau… germani. Părinţii lor, care aveau posesiuni africane ale Reichului, imigrează cu un secol în urmă. De exemplu, Husen. Soldat în armata colonială din Tanganyika, faptele sale de arme i-au adus o decoraţie. Venit la Berlin pentru a lucra ca lector în swahili, s-a căsătorit şi a întemeiat o familie.

Alţii (numărul lor este estimat la circa 800), s-au născut din uniunea dintre trăgătorii senegalezi cu autohtone în timpul ocupaţiei Renaniei de către armata franceză după primul război mondial. După sosirea lui Hitler la putere, legile de la Nuremberg (care îi vizau pe evrei şi pe negri) au interzis căsătoriile mixte în numele preservării purităţii rasei ariene. Husen a avut un copil cu o germancă şi a crezut că este de datoria sa să declare această naştere.

Arestat şi judecat, a fost trimis la lagărul de la Oranienburg-Sachsenhausen, deschis din 1933. Nu a mai revenit niciodată de acolo!

O negresă, Erika N Gado, cameruneză, avea 35 de ani când a fost deportată la Ravensbruck. Renee Hautecoeur, care a sosit în lagăr în februarie 1944, îţi aminteşte că a văzut o tânără total traumatizată, care repeta neîncetat: Mi-e frig, mi-e frig.

noirs_dans_les_camps_nazis_portrait_w858_0Negrii erau înghesuiţi în barăci. Veneau de pretutindeni: din Africa, din Antile. Carlos Grevkey, originar din Fernando Po în Guineea ecuatorială, a trăit la Barcelona. În momentul războiului civil din Spania, familia sa a părăsit Catalunia şi s-a refugiat în Franţa, ca numeroşi republicani spanioli, anti-fascişti italieni sau germani anti-hitlerişti. Până la urmă, Carlos a a ajuns în sinistrul lagăr de la Mautthausen. Conform mărturiilor supravieţuitorilor spanioli, ofiţerul SS comandant al lagărului îl folosea ca servitor, apoi el a căzut în dizgraţie. Doar graţie solidarităţii celorlalţi deportaţi spanioli a reuşit să supravieţuiască relelor tratamente la care a fost supus. Unul dintre ei, care lucra la laboratorul din lagăr, a reuşit să pună mâna pe fotografia pe care torţionarii săi i-o făcuseră…

Cântăreţul John William a acceptat de a vorbi despre trecutul său trist. Fiul unei ivorience din Grand-Bassam şi al unui francez, şi-a petrecut adolescenţa în Franţa. În aprilie 1944, el a fost acuzat de un sabotaj în uzina de la Montlucon unde era muncitor şi deportat apoi în lagărul de la Neuengamme, în apropiere de Hamburg. Avea 22 de ani. Era un muncitor bun. Şi-a uimit torţionarii prin culoarea pielii sale. Nu vedeai un negru la tot pasul… El a făcut faţă privaţiunilor, condiţiilor de muncă extrem de dure şi frigului, împreună cu o duzină de camarazi antilezi, africani şi metropolitani. Fără solidaritatea totală, nu ar fi putut supravieţui.

Jean Nicolas, haitian rezident în Martinica, era funcţionar la spitalul Fort-de-France. Deportat în lagărele morţii, mai întâi la Buchenwald, apoi la Dora-Mittelban, a recurs la diferiite minciuni pentru a supravieţui. La început, a pretins că se numea John Nicols, aviator american, sperând să intre în atenţia SS-ului. Graţie aptitudinilor sale pentru limbi, a reuşit rapid de a se exprima în germană, în rusă şi în poloneză. Şi cum poseda câteva cunoştinţe medicale, a fost mutat la infirmerie unde a servit uneori ca interpret şi asistent. A salvat viaţa multor deportaţi.

Dar în cele din urmă, germanii l-au interogat. Pentru că se întrebau cu curiozitate cine era acest poliglot care se pretindea medic american. Oare nu era un spion? În pofida stratagemelor sale abile, Jean Nicolas a împărţit lotul comun al camarazilor săi. Sănătatea sa s-a şubrezit. După eliberarea lagărului, a fost evacuat la spitalul american din Neuilly, cu plămânii răvăşiţi de tuberculoză. A murit la 4 septembrie 1945 la spitalul Saint-Antonie din Paris, bântuit de scene de oroare pe care le-a trăit.
Lumea ignoră genocidul care s-a făcut şi cu negrii, nu doar cu evreii.

Content Protection by DMCA.com

Lasă un comentariu

Urmariți-ne pe Twitter!

Publicitate

Publicitate

Video country music

Enigme

Showbiz

Dosarele crimei

Videoclipurile săptămânii

Conspirație

Credință

Spiritualitate

Mitologie

Legende

Publicitate

Publicitate
Flag Counter

Susține acest site cu o donație!