Un român în slujba împăratului Maximilian, în Mexic

Un român în slujba împăratului Maximilian, în Mexic

5.00 avg. rating (99% score) - 2 votes

Bucur (Hilarius sau Ilarie Mitrea), s-a născut în 1842, în comuna Răşinari, din judeţul Sibiu. Era fiu de oieri, Bucur şi Stanca (născută Blezu) proveniţi din Ţara Moţilor.

La liceul romano-catolic din Sibiu, pronumele lui ortodox este latinizat în Hilarius.

Acesta a studiat medicina la Cluj. A obţinut doctoratul în medicină şi chirurgie la Viena în anul 1864. În martie-august 1865, el călătoreşte în Germania, Franţa şi Australia ca medic chirurg pe vasul Peter Godefroy care făcea cursa Hamburg-Brisbane.

Un român în slujba împăratului Maximilian, în Mexic
sursa Wikipedia

Din acest motiv, poate fi considerat primul român car a călătorit în Australia.

Dar marea provocare pentru Ilarie Mitrea avea să vină un an mai târziu când, ca ofiţer cu gradul de căpitan medic al corpului expediţionar austriac trimis în sprijinul lui Maximilian de Habsburg, împăratul Mexicului, a călătorit în această ţară între iulie 1866- aprilie 1867, împreună cu medicul Ioan Arsenie (Arseniu).

În 1867, liberalii au format în Mexic o armată, lăsând în mâinile trupelor imperiale capitala, Veracruz, Puebla şi Querentaro. La 4 martie 1867, forţele comandate de generalul liberal Mariano Escobedo au asediat acest din urmă oraş, pe care l-au cucerit.

La 15 mai, împăratul Maximilian a fost arestat împreună cu generalii Miguel Miramon şi Tomas Mejia. La 16 iunie 1867 Maximilian a fost judecat de o curte de justiţie, a fost  condamnat la moarte şi executat din ordinul lui Juarez, trei zile mai târziu, împreună cu cu cei doi generali ai săi capturaţi.

După executarea fratelui împăratului Imperiului Habsburgic Franz Josef, medicul Ilarie Mitrea a rămas totuşi o perioadă în serviciul republicii mexicane condusă de Benito Juarez. El a făcut observaţii interesante despre limba, cultura şi arta poporului cu care intra deseori în contact, cu toate că se afla pe linia frontului, unde a asigurat organizarea asistenţei militare a garnizoanelor militare ale lui Maximilian.

Faptul că Ilarie Mitrea şi-a continuat activitatea ca medic militar în Mexic şi după executarea împăratului Maximilian i-a creat multe probleme în Europa. I s-a imputat, la revenirea în ţară din „aventura mexicană”, această activitate şi a fost considerat „trădător”.

Medicul Mitrea devenise foarte popular în rândul armatei revoluţionare mexicane pentru sprijinul pe care l-a acordat luptătorilor autohtoni. La data debarcării pe pământul Mexicului, doctorul din Răşinari avea numai 22 de ani!

Animat profund de dorinţa de a cunoaşte istoria şi civilizaţia acestei ţări uriaşe, el a întreprins numeroase călătorii pe teritorii vaste şi chiar a făcut unele cercetări personale, în siturile arheologice renumite de la Palenque şi din Peninsula Yucatan, leagăn al civilizaţiei maya, cea mai strălucită civilizaţie precolumbiană.

Ilarie Mitrea a adus din Mexic arme vechi indiene, pe care le-a donat apoi Muzeului Etnografic din Viena.

După moartea lui Maximilian, nou preşedinte al Mexicului, Juarez, i-a oferit lui Ilarie Mitrea, ca urmare a serviciilor lui medicale importante pe care le-a adus soldaţilor mexicani, un post însemnat în armata lui, dar a fost refuzat.

În ţară, lucrurile erau însă foarte grave pentru Mitrea. Acuzat de trădare pentru că a acordat sprijin cauzei revoluţiei mexicane, doctorului Ilarie Mitrea i s-a interzis practicarea meseriei de medic de către administraţia habsburgică din Transilvania.

În urma acestei interziceri, în 1869, el a fost nevoit  de a se angaja ca medic militar („ofiţer al sănătăţii”) în Indiile Olandeze în cadrul armatei coloniale olandeze şi va lua parte la principalele campanii ale acestei armate în Asia.

În Indonezia, s-a căsătorit cu o localnică, Wattam Kadam, cu care a avut doi copii, Petru şi Maria. Aici, a desfăşurat o activitate importantă de etnografie şi a acumulat o avere fabuloasă.

A rămas neîntrerupt în această ţară timp de 25 de ani (1869- 1894). Va mai reveni în ţara noastră încă o dată, în anul 1897.

La 31 ianuarie 1904, Ilarie Mitrea a decedat în Viena, în urma unui infarct. A fost îngropat în Cimitirul Central din acest oraş.

Marian Deaconu

Content Protection by DMCA.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *